Header image

Viața și troparul Sfântului Cuvios Tit, făcătorul de minuni

10:41, luni, 15 aprilie, 2013 | Cuvinte-cheie:

Cuviosul Tit a viețuit în timpul luptei împotriva sfintelor icoane (sec. IX). Sfântul Tit s-a călugărit de tânăr și a dobândit două mari virtuți: smerenia și ascultarea. În vremurile prigoanelor împotriva sfinelor icoane și a cinstitorilor lor, Cuviosul Tit a stat tare și neclintit ca un adevarat Stâlp al Ortodoxiei și al Bisericii lui Hristos.

Fericitul şi Sfântul Părintele nostru Tit a iubit din tinereţe pe Hristos şi, plecând din lume, s-a dus într-o viaţă de obşte. Luându-şi asupra sa îngerescul chip, mergea pe calea cea strâmtă şi anevoioasă a vieţii monahiceşti, cu multă răbdare pentru Dumnezeu. Şi avea atâta smerenie şi ascultare, încât nu numai pe fraţi, ci şi pe toţi oamenii i-a covârşit cu acele fapte bune.

După această a fost pus păstor al oilor cele cuvântătoare ale lui Hristos. Şi avea atâta blândeţe, dragoste şi milă către toţi, încât într-acea vreme nu se afla între acei bărbaţi altcineva de acest fel. Păzindu-se curat cu trupul şi cu sufletul din tânăra vârsta, era ca un înger al Domnului. Drept aceea a fost şi făcător de minuni, stâlp însufleţit şi nemişcat s-a arătat Sfintei Biserici, care era tulburată de eresul luptării de icoane. Şi lăsând ucenicilor săi exemplu de viaţă pustnicească, s-a dus către Domnul.

Pentru marea sa dragoste, smerenie și curăție, Dumnezeu i-a dăruit darul facerii de minuni, atât în timpul vietii, cât și după trecerea sa la cele veșnice. Sfântul Cuvios Tit a adormit cu pace în veacul al noualea.

Troparul Sfantului Cuvios Tit

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor si cu suspinurile cele dintru adanc ai facut ostenelile tale insutit roditoare; si te-ai facut luminator lumii, stralucind cu minunile, Tit, parintele nostru. Roaga-te lui Hristos Dumnezeu ca sa mantuiasca sufletele noastre.

Tot astazi, facem pomenirea:

– Sfintilor mucenici si frati Amfian si Edesie;
– Sfantului Mucenic Policarp;
– Sfantului Grigorie din Nicomidia.

Contact Form Powered By : XYZScripts.com