Header image

„Vindecă-mă, Doamne, şi voi fi vindecat” – Sfânta Scriptură despre doctori, boli şi vindecare

6:39, marți, 9 iunie, 2015 | Cuvinte-cheie: , , , , , , ,

Mai înainte de boală te îngrijeşte (Ecclesiasticul 18,19)

De nu te vei sili să împlineşti toate cuvintele legii acesteia, care sunt scrise în cartea aceasta şi nu te vei teme de acest nume slăvit şi înfricoşător al Domnului Dumnezeului tău, atunci Domnul te va bate pe tine şi pe urmaşii tăi cu plăgi nemaiauzite, cu plăgi mari şi nesfârşite şi cu boli rele şi necurmate. Va aduce asupra ta toate plăgile cele rele ale Egiptului, de care te-ai temut şi se vor lipi acelea de tine.  Toată boala, toată plaga scrisă şi toată cea nescrisă în cartea legii acesteia, o va aduce Domnul asupra ta, până vei fi stârpit. (Deuteronomul 28, 58-61)

***

Cinsteşte pe doctor cu cinstea ce i se cuvine, că şi pe el l-a făcut Domnul. Că de la Cel Preaînalt este leacul şi de la rege va lua dar.  Ştiinţa doctorului va înălţa capul lui şi înaintea celor mari va fi minunat.

Domnul a zidit din pământ leacurile, şi omul înţelept nu se va scârbi de ele. Au nu din lemn s-a îndulcit apa, ca să se cunoască puterea Lui?
Şi El a dat oamenilor ştiinţă, ca să Se mărească întru leacurile Sale cele minunate. Cu acestea tămăduieşte şi ridică durerea; Spiţerul cu acestea va face alifiile.

Nu este sfârşit lucrurilor Domnului şi pace de la El este peste faţa pământului.  Fiule! În boala ta nu fi nebăgător de seamă; ci te roagă Domnului şi El te va tămădui. Depărtează păcatul şi întinde mâinile spre faptele drepte şi de tot păcatul curăţeşte inima ta. Dă miros cu bună mireasmă şi pomenire de făină de grâu şi junghie jertfe grase, pe cât te ajută puterile. Şi doctorului dă-i loc că şi pe el l-a făcut Domnul şi să nu se depărteze de la tine, că şi de el ai trebuinţă.
Că este vreme când şi în mâinile lui este miros de bună mireasmă.  Că şi el se va ruga Domnului, ca să dea odihnă şi sănătate spre viaţă.  Cel care păcătuieşte împotriva Ziditorului său, să cadă în mâinile doctorului. (Ecclesiasticul 38, 1-15)

***

Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi nu uita toate răsplătirile Lui.  Pe Cel ce curăţeşte toate fărădelegile tale, pe Cel ce vindecă toate bolile tale. (Ps. 102, 2-3).

***

Miluieşte-mă, Doamne, că neputincios sunt; vindecă-mă, Doamne, că s-au tulburat oasele mele. (Ps. 6, 2).

***

Puterea Domnului se arăta în tămăduiri. (Lc. 5, 17)

***

Vindecă-mă, Doamne, şi voi fi vindecat; mântuieşte-mă şi voi fi mântuit, căci Tu eşti lauda mea! (Ieremia 17, 14).

***

Fecioară, fiica Egiptului, mergi în Galaad şi ia-ţi balsam; în zadar vei spori leacurile tale, căci nu mai este vindecare pentru tine. (Ieremia 46,11)

***

Le voi lega rănile ca să-i vindec şi le voi descoperi belşug de pace şi de adevăr. (Ieremia 33,6).

***

Fiule! În viata ta cercetează-ti sufletul tău şi vezi ce este rău şi nu-i da lui!  Că nu toate tuturor folosesc şi nu tot sufletul întru tot binevoieşte. Nu fi nesăţios în nici o desfătare, şi nu te apleca la mâncăruri multe. Că în mâncărurile cele multe va fi durere şi nesaţiul va veni până la îngreţoşare.  Pentru nesaţ mulţi au pierit; iar cel înfrânat îşi va spori viaţa. (Ecclesiasticul 37, 30-34)

***

O inimă veselă este un leac minunat, pe când un duh fără curaj usucă oasele. (Pilde 17,22).

Ceea ce este spus în Scriptură este spus nu numai pentru ca să cunoaştem, ci să şi împlinim. (Avva Isihie)

Contact Form Powered By : XYZScripts.com