Header image

Vizita arhipăstorească a ÎPS Mitropolit Vladimir în Protopopiatul de Râșcani

12:48, miercuri, 10 septembrie, 2014 |

Vizita întreprinsă de Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir în Protopopiatul de Râșcani, a început în satul Corlăteni, unde Întâistătătorul a trecut pragul bisericii, s-a închinat și a discutat cu preotul paroh și enoriașii despre cele mai importante momente din viața parohiei.

În continuare, Mitropolitul s-a deplasat în satul Singureni, unde a fost întâmpinat cu aleasă bucurie și dragoste creștinească de către credincioșii bisericii „Sf. Cuv. Parascheva”.

Serviciul divin arhieresc, la care au participat numeroși preoți, printre care și Protopopul de Râșcani, Prot. Mitr. Sveatoslav Ungureanu, a început cu sfințirea Altarului de către ÎPS Mitropolit Vladimir, după care Chiriarhul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie.

Mai târziu, slujitorii dimpreună cu poporul au înconjurat sfântul locaș, citindu-se din Sfânta Evanghelie și înălțându-se rugăciuni către Bunul Dumnezeu.

După oficierea Te-Deumului de mulțumire, Vlădica Vladimir s-a adresat cu un cuvânt de felicitare către toți cei prezenți, dând o apreciere aleasă muncii depuse de către părintele-paroh Prot. Mitr. Ștefan Șoșu și de către creștinii din parohie, spre repararea și înfrumusețarea sfântului lăcaș din Singureni.

La rândul său, Părintele Ștefan a mulțumit ÎPS Mitropolit pentru dragostea și grija părintească, menționând că și de azi înainte, atât el, precum și turma încredințată spre păstorire, va munci cu dedicație pentru binele și mărirea Bisericii Ortodoxe din Moldova.

Sursa: www.mitropolia.md

Contact Form Powered By : XYZScripts.com