Header image

Zi de hram la Catedrala „Sf. Irh. Nicolae” din Orhei

20:12, sâmbătă, 20 decembrie, 2014 | Cuvinte-cheie: , , ,

Catedrala Arhierească din oraşul Orhei a fost neîncăpătoare vineri, 19 decembrie 2014, pentru numărul mare de credincioşi veniţi să-l cinstească pe Sfîntul Nicolae, Ierarhul Mirelor Lichiei, Făcătorul de Minuni, ocrotitorul acestui sfînt locaş.

Cu prilejul hramului, Sfînta Liturghie Arhierească a fost oficiată de către Prea Sfinţitul Nicodim, Episcop de Edineţ şi Briceni, înconjurat de un impresionant sobor de slujitori din cuprinsul eparhiei de nord, ai blagociniei Orhei şi slujitori ai Catedralei. Cu binecuvîntarea Prea Sfinţiei Sale, predica de după citirea Sfintei Evanghelii a fost rostită de arhimandritul Damian (Burlacu), starețul mînăstirii „Nașterea Domnului”, Zăbriceni, care a explicat pericopa evanghelică a zilei de la Luca cap. VI, versetele 17-23.

Sfînta Liturghie a fost urmată de un Te Deum către Sfîntul Ierarh Nicolae şi o slujba de pomenire pentru cei din veac adormiţi slujitori şi ctitori ai catedralei, drept măritori creştini mutaţi la cele veşnice.

La încheierea slujbei, Prea Sfinţitul Nicodim a felicitat cordial cu sfînta sărbătoare pe toţi enoriaşii şi oaspeţii prezenţi la eveniment, subliind că „Sfîntul Nicolae, pe lîngă faptul că se roagă pentru noi, este şi un model de virtute, înţelepciune şi păstrare a dreptei credinţe strămoşeşti. El mijloceşte şi cercetează sufletul tuturor celor ce i se adresează în rugăciune, ajutîndu-i să fie mai buni, mai evlavioşi, mai statornici în credinţă”. Prea Sfinţia Sa a mai adus alese mulţumiri şi soborului preoţesc pentru bucuria de a coliturghisi şi a împărtăşi împreună bucuria duhovnicească a acestei sărbători.

Aşa cum este tradiţional pentru poporul nostru în zi de hram, toţi credincioşii prezenţi la slujbă au fost invitaţi să ia parte la o agapă oferită cu mult drag de gospodinele din Orhei.

Sursa: http://www.eparhia-edinet.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com