Header image

Articole din rubrica Apeluri de ajutor, Ştiri

Să ne unim forţele pentru a face mai uşoară viaţa persoanelor nevăzătoare şi cu deficienţe de vedere

Parohia Sfântul Dimitrie cel Nou din Chişinău este amplasată pe teritoriul Asociaţiei Orbilor din Republica Moldova şi în imediata apropiere a unui cartier în care locuiesc pentru o mie de persoane nevăzătoare sau cu deficienţe de vedere. Odată finisată construcţia, această parohie îşi propune să fie nu doar un centru de asistenţă spirituală, dar şi…

2:36, vineri, 3 iulie, 2015 | Continuarea

Minunea de la Prislop

 Cine nu a avut în viaţă momente de durere extremă? Cine nu a simţit uneori dorinţa de renunţa? Cine nu s‑a simţit uneori singur, extrem de singur, având senzaţia pierderii oricărei speranţe? De câte ori nu ne plângem de problemele, poverile şi încercările pe care trebuie să le suportăm? Dar, fără să ne dăm seama, aceste poveri, dacă ştim să le ducem,…

12:56, joi, 7 mai, 2015 | Continuarea

Tânărul Alexandru Bodean are nevoie de rugăciunile şi de susţinerea noastră

Tânărul Alexandru Bodean care, aflându-se în SUA în cadrul unui program studențesc, în noaptea de 8 august 2014 a suferit un atac cerebral acut (hemoragie interventriculară), provocat de un anevrism, a trecut până acum printr-un şir complex şi costisitor de proceduri medicale atât în Statele Unite ale Americii, precum şi în Republica Moldova. Astfel, Alexandru…

2:35, marți, 5 mai, 2015 | Continuarea

Apel la ajutor: Salvaţi viaţa mamei a cinci copii care se luptă cu Hodgkin’s Lymphoma!

Ne adresăm către toți oamenii de bună credință spre a ne uni forțele pentru o ajuta în colectarea de fonduri pentru asigurarea tratamentului Mamei a cinci copii Şevcenco Rodica, diagnosticată cu Leucemie Hodgkin.   Pentru a i se oferi lui Rodica  şansa de a trăi, este nevoie de 8000 $ Dolari pentru tratamentul a primei chimioterapii…

9:12, luni, 27 aprilie, 2015 | Continuarea

Apel de Ajutor! În urma unui incendiu familia părintelui Liviu Barbu a rămas fără casă

Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, se adresează atât clericilor cât și creștinilor din cuprinsul episcopiei noastre pentru a-i îndemna să facă acte de binefacere, pentru familia Protoiereului Liviu Barbu, care suferă în urma incendiului locuinței (a ars casa). În aceste momente critice, necesită sprijinul Dvs pentru a evita să rămână în stradă în…

4:12, vineri, 30 ianuarie, 2015 | Continuarea

Tânăra Tatiana Munjiu are nevoie de ajutorul nostru

Ne adresăm către toți oamenii de bună credință spre a ne uni forțele pentru a o ajuta pe tânăra Tatiana Munjiu, în vârstă de 17 ani, care are urgent nevoie de transplant renal – intervenție vitală pentru ea. Această procedură complicată poate fi efectuată numai în Belarus și este extrem de costisitoare. Părinții fetei nu…

10:04, sâmbătă, 17 ianuarie, 2015 | Continuarea

De ce eu, Doamne?

Ce este viaţa omului? Durere, bucurie, vis, speranţă, nădejde, adevăr, credinţă, deznădejde, încercare, împlinire, minciună, iubire, ură, toate la un loc şi nimic din tot… “totul este deşertăciune şi vânare de vânt”, ne spune ecclesiastul. Şi totuşi, încercările, bolile, suferinţele fac parte din viaţa omului. Mai mult, istoria suferinţei omului se oglindeşte în istoria suferinţei…

5:17, joi, 16 octombrie, 2014 | Continuarea

Tânărul Alexandru Bodean are nevoie de rugăciunile și de sprijinul nostru

Facem un apel către toți oamenii de bună credință pentru a-l ajuta cu rugăciune și cu suportul financiar pe tânărul Alexandru Bodean care, aflându-se în SUA în cadrul unui program studențesc, în noaptea de 8 august 2014 a suferit un atac cerebral acut (hemoragie interventriculară), provocat de un anevrism. La momentul actual, după o intervenție…

6:18, vineri, 5 septembrie, 2014 | Continuarea

Știri din Diaspora: Concetățenii noștri din Paris au donat 500 de Euro pentru o persoană care suferă de o gravă maladie locomotorie

Paris, iulie 2014 Comunitatea ortodoxă a concetățenilor noștri de la biserica „Sfânta Treime și Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” de la Paris (Franța) a donat 500 de Euro pentru o persoană care suferă de o gravă maladie locomotorie. Este vorba despre Tudor Popa, de 52 de ani, domiciliat în satul Alexandru Ioan Cuza, raionul Cahul. El…

8:01, duminică, 13 iulie, 2014 | Continuarea

„Fericiţi cei milostivi!” Familia Dănuţei Cojocaru vă mulţumeşte foarte mult pentru receptivitate!

Familia noastră vă mulţumeşte foarte mult pentru receptivitate! Cu ajutorul Domnului şi cu mărinimia voastră am reuşit să acumulăm circa 9500 EURO pentru operaţia Dănuţei (Daniela are scolioză de gradul 3-4, cu o curbă de circa 60-100 grade). Vrem să aducem mulţumiri speciale profesorilor şi colegilor de şcoală ai Danielei – au contribuit semnificativ, mobilizând…

11:43, vineri, 30 mai, 2014 | Continuarea

Pe teritoriul mănăstirii Țigănești au demarat lucrările de renovare a trapezei mănăstirești

Recent pe teritoriul mănăstirii Țigănești au demarat lucrările de renovare a trapezei mănăstirești. Pe parcursul anilor blocul în care este amplasată trapeza a ajuns într-o stare dezastruoasă, astfel părintele stareț Irinarh (Costru) dimpreună cu obștea au hotărăt reparația capitală a edificiului.

12:08, miercuri, 28 mai, 2014 | Continuarea

Să fim alături de un slujitor rămas fără de casă

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi vine cu un îndemn către oamenii de bună credinţă să acorde ajutor familiei preotului Aviv Ţâmbaliuc, care a rămas în stradă în urma unui incendiu produs în sectorul Botanica al capitalei. În câteva clipe această tânără familie, care numai s-a înfiripat la casa sa, a rămas nu numai fără de adăpost,…

12:52, sâmbătă, 3 mai, 2014 | Continuarea

Să amenajăm împreună un loc de creştere şi de educaţie creştin-ortodoxă!

Marea tragedie a multor localităţi este că numărul copiilor şi tinerilor, dar şi a întregii populaţii din republică scade. Se simte un exod spre urbe, în special spre capitală, iar de aici mulţi pleacă „în lumea mare” în speranţa unei vieţi mai bune. Din fericire sunt şi localităţi relativ mai noi care abia cresc şi…

7:25, marți, 15 aprilie, 2014 | Continuarea

Continuă campania de colectare de fonduri – Să fim alături de Daniela!

Iubiţi întru Hristos! O soră de a noastră, o fetiţă de doar 15 ani are nevoie de ajutorul nostru. Este diagnosticată cu scolioză de gradul 4, având o curbură a coloanei vertebrale de 60-100 grade. Deformaţia coloanei vertebrale a adus deja la contorsionarea plămânilor, din care cauză Daniela nu poate respira eficient şi răceşte foarte…

2:07, luni, 31 martie, 2014 | Continuarea

Cad crucile de pe străvechea biserică, de pe altarul credinţei strămoşeşti!

Strigător la cer! Chișinăul nu mai încape de castele zidite peste noapte, iar la 150 km de capitală în s. Măcăreuca, r. Drochia, cad crucile de pe străvechea biserică de lemn! Turnul bisericuţei s-a înclinat în ultimii ani tot mai mult şi nu a căzut până acum, probabil doar din Mila lui Dumnezeu. Această podoabă a…

3:37, vineri, 14 martie, 2014 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com