Header image

Articole din rubrica Articole, Sf. Nectarie din Eghina, Sfaturi duhovnicești

Cu adevărat fericit este cel ce nădăjduiește în Domnul!

Ce frumos, ce plăcut şi ce plin de har este chipul celui ce nădăjduieşte la Dumnezeu Mântuitorul, la Domnul îndurărilor, la Domnul milei, la Dumnezeu cel bun şi iubitor de oameni! Cu adevărat fericit este omul ce nădăjduieşte la Domnul! Domnul îi este ajutor şi nu se va mai teme de ce îi pot face…

7:05, joi, 18 aprilie, 2019 | Continuarea

Sf. Nicolae Velimirovici – gânduri pentru a 6-a săptămână a Postului Mare: „Inimă curată zideşte, Doamne, întru mine!”

„Fericiţi cei curaţi cu inima că aceia vor vedea pre Dumnezeu.” (Mat. 5:8) 1. Ochiul curat vede lumea şi tot ce este în lume; iar ochiul în care a intrat un pai nu poate nici să se uite, nici să vadă. Aşa este şi cu inima omului. Dumnezeu a dăruit inima omenească cu osebită vedere….

6:15, joi, 18 aprilie, 2019 | Continuarea

Sub chipul încercării se ascunde binecuvântarea lui Dumnezeu, Gheronda Efrem Filotheitul

Tristețea nu este un lucru bun. Dar, în spatele tristeții, în spatele durerii, în spatele mâhnirii, în spatele încercării se ascunde binecuvântarea lui Dumnezeu, renașterea noastră spirituală, plămădirea din nou a omului, a familiei. Cred că fiecare dintre noi își datorează întoarcerea către Dumnezeu unei încercări. Credem că toate merg ca pe roate? Dumnezeu ne…

7:47, luni, 15 aprilie, 2019 | Continuarea

Smerenia este o trăsătură dumnezeiască a vieții lui Hristos

Smerenia este o trăsătură dumnezeiască a vieții lui Hristos. Dacă Dumnezeu Însuși ni S-a arătat nouă prin smerenie, cum e cu putință ca noi să ne apropiem de El fără smerenie? Smerenia este ca întotdeauna să nu ne facem pe noi centrul vieții, ci pe Dumnezeu și aproapele. Bineînțeles, în primul rând Dumnezeu, dar și…

6:38, luni, 15 aprilie, 2019 | Continuarea

Cea mai gingaşă dragoste către Domnul. Gândurile Sf. Teofan Zăvorâtul în Duminica a V-a a Postului a Cuvioasei Măria Egipteanca

Duminica a V-a (a Cuvioasei Măria Egipteanca) [Evr . 9,11-14; Mc. 10,32-45]. Păcătoasa, auzind că Mântuitorul se află în casa lui Simon, a mers acolo cu un vas de mir şi, căzând la picioarele Domnului, a început să plângă si a spălat cu lacrimi picioarele Sale, apoi le-a şters cu părul capului său, le-a sărutat…

11:15, sâmbătă, 13 aprilie, 2019 | Continuarea

Calendarul zilei – 11 aprilie 2019

Astăzi, în zi de joi, în plin Post Mare, răsfoim filele Sinaxarului împreună cu preotul Octavian Moșin şi aflăm viaţa Sfântului Cuvios Mucenic Marcu, un fost episcop din cetatea Aretuzia, insula Siciliei, care a răspândit cuvântul Evangheliei şi a stins prigoanele împotriva creştinilor.

12:23, joi, 11 aprilie, 2019 | Continuarea

Să fim simpli şi buni, fără gânduri viclene…

Inima voastră să fie simplă, nu cu două feţe şi nesinceră; bună, iar nu vicleană şi interesată. Sufletul simplu şi bun este căutat de toţi, toţi se odihnesc întru el, se apropie de el fără teamă, fără bănuieli. Acest suflet trăieşte cu pace lăuntrică şi este într-o relaţie bună cu toţi oamenii şi cu întreaga…

8:10, miercuri, 10 aprilie, 2019 | Continuarea

Începe-ți ziua cu Dumnezeu

“Dimineața eu îmi îndrept rugăciunea spre Tine, și aștept” (Psalmul 5:3) Poate crezi că duci lumea pe umeri, dar nu e așa! Este lumea lui Dumnezeu, nu a noastră. La începutul fiecărei zile Dumnezeu ne amintește că El are un plan, că El controlează rezultatele și că îi pasă de fiecare aspect din viețile noastre….

8:00, miercuri, 10 aprilie, 2019 | Continuarea

Mâncăm pentru a trăi și trebuie să ne ferim de a ne face din mâncare un hobby

“Postul este medicament. Și dacă medicamentul este de mii de ori folositor, adeseori se face inutil și chiar păgubitor datorită lipsei de experiență a celui care îl folosește. Pentru că trebuie să știm și timpul în care îl folosim și cantitatea medicamentului și natura trupului acelora care îl vor primi și anotimpul anului și dieta…

4:44, marți, 9 aprilie, 2019 | Continuarea

Cum răspundem când suntem vorbiţi de rău?

Tatăl meu obişnuia să îmi spună mereu: „Aminteşte-ţi că eşti parte din familie şi ceea ce faci se răsfrânge asupra întregii familii”. Tatăl meu nu era un creştin model, însă întotdeauna a fost un cetăţean exemplar şi trăia după principiile creştine. Îl respectam şi întotdeauna îmi amintesc de acest sfat simplu pe care mi l-a…

3:10, marți, 9 aprilie, 2019 | Continuarea

Omul adevărat, omul bun păstrător al omeniei nu se răzbună niciodată

Omul adevărat, omul bun păstrător al omeniei nu se răzbună niciodată. A răspunde la rău cu rău este dovadă de slăbiciune. A răspunde la rău cu bine este dovadă de tărie și superioritate. Un om ales își alege și mijloacele. El nu cultivă răul pentru că a fost dăruit cu rău. El smulge vieții, oricât…

2:38, marți, 9 aprilie, 2019 | Continuarea

Răbdarea, cheia armoniei în viața de familie

Cum trebuie să ne comportăm atunci când suntem confruntați de un membru supărat al familiei? Cuviosul Paisie ne îndeamnă să nu răspundem în același fel, ci să ne păstrăm calmul și să rostim în minte rugăciunea lui Iisus: „Când cineva e cuprins de patima mâniei, indiferent ce ai zice, va fi în zadar. E mai…

11:52, marți, 9 aprilie, 2019 | Continuarea

De ce este atât de aspru Postul Mare

1) Pentru că suntem prea îngăduitori cu noi înşine Greutatea unui post este percepută în funcţie de cum se raportează omul la el însuşi: asprimea postirii este invers proporţională cu îngăduinţa pe care o manifestăm faţă de noi. Cu cât cineva este mai necruţător cu patimile sale, cu cât îşi înfrânează mai mult mintea, pântecele…

11:45, marți, 9 aprilie, 2019 | Continuarea

Calendarul zilei – 9 aprilie 2019

O mare muceniţă este prăznuită azi de biserica ortodoxă datorită smereniei, blândeţei şi harului cu care s-a jertfit pentru credinţă. E vorba de Sfânta Matrona din Tesalonic. Povestea ei, ne-o relatează preotul Octavian Moșin în rubrica Calendar ortodox.

6:15, marți, 9 aprilie, 2019 | Continuarea

Când mama se roagă pentru copiii ei, Dumnezeu îi îmbrățișează tainic

Bătrânul vorbea neîncetat despre rugăciune şi înţelegeam că nu avea în vedere o încercare formală şi sporadică, ci una profundă şi permanentă. Odată, vorbind despre problema unei mame, cunoştinţa noastră comună, mi-a zis: ‒ Copilul are o problemă lăuntrică. De aceea se poartă aşa. Copilul e bun şi n-ar vrea să facă ce face, dar…

2:54, luni, 8 aprilie, 2019 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com