Header image

Paraclisul Icoanei Maicii Domnului de la Poceaev

16:00, miercuri, 5 august, 2020 |

Troparul

Apărătoare Doamnă, a popoarelor creştine şi a ţării noastre de toţi ştiutăizbăvitoare, cântări de laudă îţi aducem noi, credincioşii, adunaţi pe sfântul tău munte, iar tu, ca ceea ce ai negrăită milă, o, Stăpână Născătoare de Dumnezeu, sănu lepezi rugăciunile noastre înălţate înaintea chipului tău celui făcător de minuni,ca întru umilinţa inimii să te lăudăm: Bucură-Te, lauda Poceavului, nădejdea şi mângâierea a toată lumea!

Slavă… Si acum… asemenea:
Nu vom tacea, de Dumnezeu Nascatoare, a spune pururea puterea ta noi, nevrednicii, ca de nu ai fi stat tu inainte rugandu-te, cine ne-ar fi scapat pe noi de atatea primejdii, sau cine ne-ar fi pazit pe noi pana acum slobozi ? Noi de la tine, Stapana, nu ne vom departa, ca tu mantuiesti pe robii tai pururea din toate nevoile.

Psalmul 50

Canonul Maicii Domnului
Cântarea I
Pe Faraon, cel ce se purta în car, l-a cufundat toiagul lui ,,Moise, cel ce a făcut minuni oarecând, în chipul Crucii lovind şi despărţind marea şi pe Israel fugăritul şi mergătorul pedestru l-a izbăvit; pe cel ce cântă cântare lui Dumnezeu”.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cu ce cununi de cântări vom împodobi a Ta prea slăvită icoană, solitoarea mântuirii în primejdii sau cu ce gând vom cuteza a ne înălţa întru lumina laudelor îngereşti spre a-ţi culege raze de cântări ? Căzând cu umilinţă la pământ, îndrăznim a-Ţi aduce spice de mulţumiri ca acestea: Bucură-Te, Spicul din Care am cules toţi Rodul mântuirii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Nu înceta a mijloci pentru noi mare milă, căci timpul este înaintat şi noi ţinuţi de legăturile păcatelor; cu rugăciunea Ta sfarmă lanţurile patimilor noastre, ca să alergăm spre limanul cel dorit al pocăinţei.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Cu multă dragoste credincioşii din toate părţile pământului aduc Ţie mulţumiri prisositoare pentru mijlocirile Tale, iar noi cu credinţă cerem să ne dăruieşti mila cea bogată a Stăpânului.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Pe Cel fără de ani L-ai adus sub negura anilor, ca să cheme întru lumina neapusă pe toţi cei ce Te cinstesc pe Tine.

Cântarea a III-a

,, Tu eşti tăria mea, Doamne, Tu şi puterea mea, Tu, Dumnezeul meu, Tu bucuria mea, Cel Ce n-ai lăsat sânurile părinteşti şi a noastră sărăcie ai cercetat-o. Pentru aceasta, cu profetul Avacum, strig către Tine: Slavă puterii Tale, iubitorule de oameni.”

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Fratele Anei s-a vindecat prin rugăciunea Ta de cumplita boala de ochi, iar eu, cel ce am orbit la ochiii sufletului din pricina multor păcate, cer de la tine lumina pocăinţei.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

De lanţurile păcatelor fiind ţinut, chem ajutorul Tău Fecioară, ca să Te înduri de neputinţa mea şi să îmi dai cele de trebuinţă mântuirii sufletului.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Râurile minunilor Tale niciând să sece Preacurată, căci cu adevărat nu lepezi gândurile celor ce se mărturisesc Ţie cu umilinţă şi aşteaptă revărsarea milei Domnului.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Născut-ai pe Cel mai presus de ceruri, pe Cel pe Care îngerii nu încetează a-L slăvi în minunate cântări .

Apoi aceste stihiri:
Fiind Tu solitoare tare mântuirii robilor Tăi, adu-Ţi aminte de cei ce cu dragoste aleargă la a Ta mijlocire, nădăjduind spre iertarea păcatelor şi împăcare cu Stăpânul Hristos.

Maica Luminii, inima mea cea întunecată de păcat o lumineayă şi arată gândurilor mele cărările pocăinţei .

Sedealna

Cu flori de cântări să O lăudăm pe Cununa vieţii noastre, pe Singura Născătoare a Cuvântului şi Ceea Ce răsare tuturor rayele milostivirii .

Cântarea a IV-a
,, Nepăzind poruncile Tale Stăpâne, cu mintea mea intrând în patimile desfătărilor, am fost golit de har şi pentru răni zac gol; ci mă rog Ţie, Mântuitorule, mântuieşte-mă !”.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

De vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi pururea ai apărat poporul Tău cu acoperământul rugăciunilor Tale, de care nu ne lipsi nici pe noi.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Razele darurilor Tale să ne strălucească şi nouă, celor ce suntem cuprinşi de întunericul necazurilor celor de multe feluri.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Îmblânzeşte pornirile patimilor noastre şi ridică mintea noastră la lumina cunoştinţei de Dumnezeu, prin a Ta grabnică mijlocire către Stăpânul.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Prin valurile ispitelor înotând eu, chem adâncul milostivirii Tale celei negrăite, Comoara a bunelor noastre doriri.

Cântarea a V-a

,,Căutând cu ochiul Tău cel neadormit , milostiveşte-Te spre mine, cel cuprins de dormitarea trândăviei, şi care slujesc somnului desfătărilor în patul patimilor; Cel Ce ţi-ai plecat capul pe Cruce şi Te-ai trezit de bunăvoie, micşorând Hristoase, noaptea păcatului, Cel Ce eşti lumina dreptăţii”.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Dat-ai lumii icoana Ta cea de multe minuni izvorâtoare spre întoarcerea la credinţă a celor pierduţi şi spre mântuirea multor suflete ce zăceau în robia păcatelor.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Cu săgeţile rugăciunii Tale alungă de la faţa noastră pe toţi vrăjmaşii nevăzuţi şi primeşte de la nevrednicii tăi robi cununa cântărilor de laudă.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Fulgerul rugăciunii Tale să brăzdeze cerul sufletelor noastre, risipind întunericul neştiinţei celei ce ne ţine departe de Soarele dreptăţii.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Pe Cruce văzând răstignit pe Viaţa lumii, Te-ai rănit de sabia întristării, aşteptând să răsară din mormânt Bucuria lumii .

Cântarea a VI-a

Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune mâhnirile mele; că sufletul meu s-a umplut de răutăţi şi viaţa mea s-a apropiat de iad. Dar ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Monahul căruia i se tăiase capul l-a pus înaintea icoanei tale, uimind pe toţi de purtarea Ta de grijă, a Celei Ce ai primit jertfa lui mucenicească.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Din mâinile celor nelegiuiţi ai luat icoana ta, dăruindu-o pentru totdeauna mănăstirii Poceaev, întru care monahii şi îngerii Îţi aduc laolaltă cântări de laudă.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Pe mulţi bolnavi ai vindecat şi ai făcut să înflorească nădejdea însufletele cele bântuite de întristare .

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Cu acoperământul rugăciunilor Tale păzeşte-ne pe noi de viforul cel greu de răbdat al ispitelor şi ne povăţuieşte că vieţuirea cea smerită.

Apoi aceste stihiri:
Fii nouă mijlocitoare în ceasul necazurilor noastre şi deasupra valurilor grijilor ne ridică, Preacurată, Ceea Ce ai născut lumii întru feciorie pe Adâncul Cel Nemăsurat al păcii.
Preacurată, care, prin cuvânt, negrăit ai născut pe Cuvântul în zilele cele mai de apoi, roagă-te Lui, ca Una Ce ai îndrăznire de Maică.

Condacul
O. Preaslăvită Maică a lui Hristos Dumnezeu, căreia ţi s-au încredinţat ca fii toate neamurile creştine, nu ne pricepem noi, păcătoşii, să-ţi aducem laude cu vrednicie,dar fiind biruiţi de dragostea cea către tine şi ridicând ochii noştri la chipul tău cel făcător de minuni, te rugăm: nu ne lăsa pe noi, fiii tăi cei aflaţi în lupte şi în nevoi,care credem fierbinte în ajutorul tău şi Îi cântăm Fiului tău: Aliluia!

Prochimenul :

Evanghelia

Stih: Miluieste-ma, Dumnezeule…

Slavă… glas 2:

Pentru rugăciunile Apostolilor Tăi, Milostive, curaţeşte mulţimea greşelilor noastre.

Şi acum…

Pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, Milostive, curateste multimea gresalelor noastre.

Stihira
Stih: Miluieste-ne, Dumnezeule, dupa mare mila Ta si dupa multimea indurarilor Tale curateste faradelegile noastre.
Oglinda fecioriei, lauda monahilor, scutul de mântuire al orbilor, dă-ne nouă a ajunge la limanul mântuirii în corabia rugăciunilor Tale.

Mantuieste, Dumnezeule, poporul Tau si binecuvinteaza mostenirea Ta, cerceteaza lumea Ta cu mila si cu indurari, inalta fruntea crestinilor ortodocsi si trimite peste noi milele Tale cele bogate; pentru rugaciunile Preacuratei Stapanei noastre Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei si de viata facatoarei Cruci; cu ocrotirile cinstitelor, cerestilor netrupesti Puteri; pentru rugaciunile cinstitului, maritului Prooroc, Inaintemergatorului si Botezatorului Ioan; ale Sfintilor, maritilor si intru tot laudatilor Apostoli; ale tuturor sfintilor sfintitilor ierarhi; ale sfintilor, maritilor si bunilor biruitori mucenici; ale preacuviosilor si de Dumnezeu purtatorilor Parintilor nostri, ale Sfintilor (N), a caror pomenire o savarsim, ale sfintilor si dreptilor dumnezeiesti Parinti Ioachim si Ana si pentru ale tuturor sfintilor; rugamu-ne, Mult-milostive Doamne, auzi-ne pe noi pacatosii, care ne rugam Tie, si ne miluieste pe noi.
Doamne, miluieste (de 12 ori).

Cântarea a VII-a

Chipului celui de aur neînchinându-se tinerii lui Avraam, s-au lămurit ca aurul în topitoare; că, în cuptorul cel de foc, ca într-o cămară luminată, dănţuiau, cântând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri ! ”.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe copilul cel mort l-ai înviat, milostivindu-te de lacrimile celor de aproape, iar acum sufletele noastre omorâte de păcat le înviază Curată, ridicându-le din căderea cea de mult timp.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Pe cel paraliyat l-ai ridicat l-ai ridicat, încă redându-i şi vederea, spre bucuria celor ce slăvesc minunile Tale neîncetat.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Pe bărbatul cel mort care urma să fie îngropat l-ai înviat, ca să sprijine familia îndurerată, iar, noi, rămândând uimiţi de minunile Tale, mai cu nădejde cerem Ţie mila Ta cea bogată .

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Uşa mântuirii deschide-mi mie, Ceea Ce prin naşterea Ta ai făcut să se închidă porţile cele de durere.

Cântarea a VIII-a
,, Văzându-Te soarele întins pe Cruce, şi-a strând razele şi tot pământul s-a clătinat cu cutremur, Împărate al tuturor, văzându-Te de voie pătimind, Cel Ce eşti din fire nepătimitor. Pentru aceasta, Te rog Hristoase: Tămăduieşte ca un doctor patimile sufletului meu !”.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Munte înalt pe Tine Te cunoaştem, Ceea Ce ai înălţat pe cei căzuţi în groapa deznădăjduirii şi i-ai îndreptat către viaţa cea mai bună .

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Scoate din nevoi pe cei ce aleargă la Tine şi norul ispitelor îl spulberă cu fulgerul cel grabnic al purtării Tale de grijă.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Liniştea celor tulburaţi de ispite, Lumina monahilor, Cercetarea celor bolnavi, nu trece cu vederea rugăciunile robilor Tăi celor necăjiţi.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Cu scutul rugăciunii Tale păzeşte de săgeţile celui viclean pe cei ce Te cinstesc pe Tine şi se întrarmează cu porunca dragostei faţă de toţi oamenii.

Cântarea a IX-a
Eva adică, prin păcatul neascultării, blestem înăuntru a adus, iar Tu Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin odrasla purtării în pântece, lumii binecuvântare ai înflorit; pentru aceasta toţi Te slăvim.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Când voi sta la judecată înaintea Stăpânului Hristos, să fii mie Apărătoare, izgonind pe vrăjmaşii care caută să mă tragă în adâncul cel mai de jos al întunericului.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Morţii iarăşi au fost întorşi la viaţă, bolnavii s-au vindecat, cei neputincioşi au primit întărire, cei deznădăjduiţi au luat paharul bucuriei, iar noi toţi luăm întărire duhovnicească, ştiindu-Te ocrotitoare a noastră în toată vremea.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Veseleşte-Te, Preacurată, Ceea Ce prin naşterea Ta ai făcut să înceteze moartea cea veşnică şi bucurie ai adus în sufletele biruite de întristare.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Cărarea poruncilor Domnului mie îmi arată, Ceea Ce Te-ai arătat cale de mântuire multor sufletele rătăcite prin pustia patimilor.

Cuvine-se cu adevărat să Te fericim pe Tine, Născătoare de Dumnezeu, Cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea Ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, Care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe Tine, Cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, Te mărim.

Bucură-Te, izvor nesecat de rugăciune, bucuria iubitorilor de înţelepciune, ridicarea celor din groapa păcatului, lumina călătorilor, bucuria îngerilor şi oamenilor mângâiere .
Umbreşte-mă pe mine cu razele rugăciunii Tale, Ceea Ce ai născut pe Soarele dreptăţii, Cel Ce răsare tuturor lumina mântuirii.
Cu psalmi şi cu cântări înconjurăm icoana Ta cea de minuni izvorâtoare, nădăjduim să luăm plinirea cererilor spre mântuire.
Din lanţurile bolilor ne slobozeşte pe noi, Ceea Ce ai născut pe Cel ce a ridicat din neputinţă multe suflete, dăruindu-le şi darul mântuirii.
Casă a Înţelepciunii, cu pietrele rugăciunii Tale întăreşte şi turnul inimii mele spre a aduce Ţie laude prisositoare.
Prin uşa morţii ai trecut, dar cu trupul ai fost ridicată la cer de Fiul tău; deci, trece-ne şi pe noi din moartea păcatului la viaţa cea încununată de faptele mântuirii.
Cetele puterilor netrupeşti, cu Botezătorul, cu Apostolii lui Hristos şi cu Născătoarea de Dumnezeu Maria, faceţi rugăciune ca să ne mântuim.

Sfinte Dumnezeule…Preasfanta Treime…Tatal nostru…

Primit-ai prin Arhanghel vestea slobozirii lumii din întunericul osândirii, iar noi, cei ce aducem Ţie cereri şi rugăciuni cu umilinţă, aşteptăm vestea cea bună a mântuirii.

Icoana Ta este mare mângâiere lumii şi pavăză tare credincioşilor, căci nu treci cu vederea glasurile cele smerite de rugăciune ale robilor Tăi.

Stăpână, primeşte rugăciunile robilor Tăi şi ne izbaveşte pe noi de toată nevoia şi necazul.
Toata nădejdea mea spre Tine o pun, Maica lui Dumnezeu, pazeste-mă sub sfânt acoperământul Tău.

 

 

Contact Form Powered By : XYZScripts.com