Header image

Sfințirea Sfântului Prestol la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Rădeni, raionul Călărași

20:35, luni, 16 noiembrie, 2020 | Cuvinte-cheie:

Luni, 16 noiembrie 2020, Preasfințitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Rădeni, raionul Călărași.

Înainte de începerea Sfintei Liturghii, Ierarhul a săvârșit slujba de sfințire a Sfântului Prestol al bisericii date.

Alături de Ierarh au coliturghisit un sobor de preoți, enumerându-i pe Prot. Vadim Corostinschi, Secretarul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, Prot. Grigore Dodon, Protopop de Călărași, dar și alți slujitori.

După Vohodul mic, preoții slujitori ai aceste biserici, irom. Damian (Vatamaniuc) și prot. Vasile Popa au fost decorați de Ierarh cu distincții bisericești.

La sfârșit, Preasfinția Sa a ținut un cuvânt de învățătură, vorbind despre importanța unei biserici într-o comunitate, rolul ei definitoriu, dar și despre responsabilitatea credincioșilor față de casa lui Dumnezeu, adică față de biserică.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul de Preotese al Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, condus de Dna Iozefina Vizitiu-Gajim.

Sursa: http://episcopia-ungheni.md/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com