O echipă de tineri români vrea să ecranizeze experimentul Piteşti - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

O echipă de tineri români vrea să ecranizeze experimentul Piteşti

7:32, sâmbătă, 3 ianuarie, 2015 | Cuvinte-cheie: ,

Mai mulţi tineri români şi-au propus să realizeze filmul „Herman” – care prezintă povestea uneia dintre cele mai dure închisori din perioada comunistă, cea de la Piteşti, unde s-a pus accent pe „reeducarea prin tortură”, – şi au început o campanie de strângere de fonduri pentru producţia peliculei, potrivit Mediafax.

Inspirat din viaţa celui mai infam torţionar al regimului comunist, „Herman” spune povestea închisorii de la Piteşti. În film este vorba despre un tânăr promiţător care, din cauza unor circumstanţe cumplite, se schimbă radical şi devine unul dintre cele mai controversate personaje din istoria României, în doar câţiva ani.

Echipa din spatele filmului este alcătuită din tineri pasionaţi de film şi cinematografie: Alexandra Axinte (scenarist), Cosmin Dumitrache (operator cameră), Ştefan Săndulescu (operator de sunet) şi Victoria Baltag (producător şi regizor).

Ideea acestui film despre comunism a apărut în urmă cu patru ani, când Victoria Baltag a vizitat, pentru prima dată, închisorile comuniste din România, unde mai mulţi studenţi, intelectuali, politicieni au murit torturaţi.

„Aceasta este o poveste care trebuie spusă şi oamenii trebuie să ştie ce s-a întâmplat în această perioadă”, spune echipa filmului.

Echipa proiectului îşi doreşte ca pelicula să participe la Festivalul de Film de la Cannes şi la alte competiţii de profil.

Pentru realizarea acestui film, echipa a început o campanie de strângere de fonduri pe site-ul indiegogo.com, unde cei interesaţi – care vor să ajute la realizarea acestei pelicule – pot dona bani.

sursa http://activenews.ro

Contact Form Powered By : XYZScripts.com