Header image

Articole din rubrica Reţete de post

Rețete de post. Aperitive cu iz mediteraneean – bruschete cu roşii şi busuioc

Bruschete cu roşii – se taie roşiile proaspete în cubuleţe şi se amestecă laolaltă cu ulei de măsline, busuioc şi sare; după care se curăţă câţiva căţei de usturoi, condimentul preferat al românilor, se pisează şi se adaugă în sosul de roşii, cu care se vor unge felii de pâine prăjită în cuptor pe ambele…

9:18, luni, 27 martie, 2017 | Continuarea

Educație alimentară – Meniu orientativ de post și reguli de alimentație

Când am ținut prima dată Postul Mare în întregime, matură fiind, ajungând la Sărbătoarea Bunei Vestiri, am mâncat toată ziua aproape doar pește, simțindu-mă secată de puteri. M-am întrebat multă vreme: cum de Sfinții Părinți vorbesc atât de frumos despre post și despre beneficiile sale, și despre cum ajută mintea și sufletul să se rupă…

12:06, joi, 9 martie, 2017 | Continuarea

O rețetă… de post

Dragă gospodină, Ştiu că te străduieşti de aceea am să-ţi scriu o reţetă pe care bineînţeles nu-i obligatoriu s-o şi aplici. Însă, dacă vrei să-ţi iasă, trebuie să urmezi paşii  – aşa cum scrie la carte! Dacă te scoli înaintea tuturor vei avea privilegiul de a-L saluta prima pe Mântuitorul şi pe iubita Lui Maică…

9:30, miercuri, 8 martie, 2017 | Continuarea

Educație alimentară – Greșeli de alimentație frecvente (II)

Pentru cei mai mulți dintre oameni, mâncarea și toate activitățile aferente ei – cumpărarea/producerea alimentelor, pregătirea, servirea mesei – necesită foarte mult efort, atât financiar, cât și fizic (mersul la piață, gătitul în sine), dar și mental (oare care gospodină nu are în gând întrebarea „Ce să gătesc diseară? ” aproape tot timpul zilei?). Când…

10:29, luni, 4 aprilie, 2016 | Continuarea

Reţete de post – Pilaf călugăresc

Ingrediente: 200 g orez, două cepe, un morcov, un ardei gras , un dovlecel, două roșii, mărar, pătrunjel verde, sare, piper. facultativ: 60 ml ulei. Legumele (morcovul, ardeiul, dovlecelul) se curăță, se spală și se taie cubulețe, apoi fie se călesc în ulei, fie doar se înăbușă. Se adaugă roșiile, fără semințe și pielite și se…

9:23, sâmbătă, 2 aprilie, 2016 | Continuarea

Clătite de post cu halva

Timp preparare: 15 minute Timp de gătit: 1 ore 20 minute Durata totală: 1 ore 35 minute Porții: 4 Clătitele de post cu halva se pot servi atât calde, cât și reci. Încercați să serviți clătitele și cu halva. Nu veți regreta. Ingrediente: 300 g făină 500 ml apă minerală 100 ml ulei 200 g…

10:34, sâmbătă, 26 martie, 2016 | Continuarea

Rețete de post, pentru cei care țin postul integral

Iată-ne ajunși spre sfârșitul celei de-a doua săptămâni din Postul Mare. Am încercat, să postim trupește (nu am mâncat carne, ouă, produse lactate) și sufletește (nu am mâncat de viu pe aproapele nostru). Pe unde ne-a reușit, pe unde am mai căzut… dar, am ținut să mergem înainte, așa cum ne învață și sfinții părinți: „de…

4:36, vineri, 25 martie, 2016 | Continuarea

Sfaturi legate de consumul de alimente în perioada postului Paştelui

Medicul Gheorghe Mencinicopschi a prezentat o listă a substanţelor pe care ar trebui să le evităm. În plus, nutriţionistul a dat câteva sfaturi legate de consumul de alimente în perioada postului Paştelui, recomandând reţetele monahale. Gheorghe Mencinicopshi a făcut o listă a substanţelor care trebuie evitate în alimentaţie, ele trebuind să fie verificate în prealabil…

11:10, miercuri, 16 martie, 2016 | Continuarea

”Lactate” de post pentru copii, părinți și nu numai

Dacă pentru mulți dintre noi renunțarea la carne, în timpul postului, nu este o problemă atât de complicată, pentru cei care sunt obișnuiți cu consumul de lactate (în special copiii) postul se poate dovedi o perioadă grea. De aceea, aș vrea să vă împărtășesc câteva rețete de „lactate” de post, foarte hrănitoare și sănătoase, pline…

4:16, vineri, 19 iunie, 2015 | Continuarea

Educație alimentară – De ce să nu ne temem să postim. Despre lipsa calciului și a proteinelor în timpul postului.

Foarte mulți dintre noi, în special cei ce au intrat recent în viața Bisericii, se lovesc de problema postului. Ne temem de post, căci ne spun părinții, mătușile, prietenii, ba chiar și unii medici că „O să slăbești! Nu vezi cât ești de slabă, mai și postești? O să te îmbolnăvești, căci organismului îi trebuie…

4:52, luni, 15 iunie, 2015 | Continuarea

Cum se ţinea Postul Mare în satele din Moldova

Timp de şapte săptămâni, durata Postului Mare, toată suflarea din lumea satului se abţinea să mănânce de frupt. Toţi, cu mic cu mare, simţeau nevoia unei pregătiri speciale, nu numai spirituale, ci şi trupeşti, pentru marea sărbătoare ce marca primăvara. Cum se pregătea cămara şi podul casei pentru bucatele de post şi ce mâncăruri găteau…

6:42, miercuri, 1 aprilie, 2015 | Continuarea

Banane prăjite – desert de post

Bananele prăjite sunt un desert cu tentă asiatică, foarte suculent și aromat. Iată de ce ingrediente aveți nevoie pentru a le prepara! Ingrediente: – 5 banane de mărime medie – 75 de grame de făină albă – 2 linguri de zahăr alb – o linguriță de amindon din porumb – un vârf de linguriță de…

6:37, joi, 19 martie, 2015 | Continuarea

Pizza cu ciuperci

Ingrediente: un blat de pizza, ulei, bulion de ardei, 100 de grame de masline fara samburi, 500 de grame de ciuperci, doua cepe potrivite, un morcov, o bucatica de telina, sare si piper. Preparare: Curata ceapa si pune-o la calit in putin ulei. Adauga ciupercile curatate si taiate bucatele. Adauga morcovul si telina date prin…

3:28, sâmbătă, 14 martie, 2015 | Continuarea

Reţete de post (cele mai practice reţete de post)

Şi pentru că ne aflăm în perioada Postului Mare, am creat o rubrică specială, Reţete de post. Aici, am adunat mai multe reţete şi vă invităm şi pe frăţiile voastre să o completaţi, cu reţete pe care le pregătiţi în perioada Postului. Aflaţi cele mai practice reţete de post. Cu ajutorul acestor reţete veţi putea găti uşor…

1:28, joi, 28 martie, 2013 | Continuarea

x Close

Facebook

Contact Form Powered By : XYZScripts.com