Header image

Articole din rubrica Apocalipsa, Comentariile zilei, Melchisedec Velnic

Apocalipsa

Cât mai sunt oameni care vor să se mântuiască, nu vine sfârşitul lumii

Sfârşitul lumii este o taină, care îi aparţine lui Dumnezeu. Sfârşitul lumii va fi când se va plini lumea de sus. După cum spune Sfântul Simion Metafratul, dacă nu mă înşel. Lumea aceasta pe care o cunoaştem se va sfârşi când se va abate cu totul de la scopul pentru care a fost creată de…

11:01, miercuri, 5 iulie, 2017 | Continuarea

Cuviosul Porfirie Kavsokalivitul – Despre Antihrist și 666

L-am întrebat într-o zi, în chilia lui: ”Părinte, în ultima vreme se vorbește mult despre 666, despre venirea lui antihrist care se apropie – unii susțin chiar că a și venit; se vorbește de asemenea mult despre pecetluirea electronică a mâinii drepte sau a frunții, despre confruntarea dintre Hristos și antihrist și despre zdrobirea celui…

1:05, marți, 4 iulie, 2017 | Continuarea

Sfântul Nectarie de la Optina despre chipul Bisericii de la sfârșitul veacurilor

În convorbirile sale, Starețul Nectarie nu o dată a prevestit timpurile grele care aveau să vină curînd, pregătindu-și fiii duhovnicești pentru încercările viitoare. Cu mult timp înainte de revoluție, Domnul i-a descoperit vederea catastrofei ce avea să fie. Odată, Părintele Nectarie i-a destăinuit lui Serghie Nilus că cineva dintre călugari (nu el însuși) a avut…

7:29, vineri, 12 mai, 2017 | Continuarea

Despre antihrist, apocalipsa şi sfârşitul lumii pe care o ştim

Despre antihrist, apocalipsa şi sfârşitul lumii pe care o ştim Invitat: Pr. Savatie Bastovoi – scriitor, publicist Nasul – 07 octombrie 2014 @ Nasul TV

10:01, joi, 2 februarie, 2017 | Continuarea

SODOMIA VA ADUCE RĂZBOIUL NUCLEAR! O conversaţie cu părintele Efrem din Arizona

CUVINTE VII SI TARI DE LA UN SFANT IN VIATA, PARINTELE EFREM DIN ARIZONA (mai 2014): SODOMIA VA ADUCE RAZBOIUL NUCLEAR! “Hristos nu poate tolera astfel de pacate. Razboiul va incepe din cauza pacatelor… Vom trece prin mari dureri” O conversatie cu parintele Efrem din Arizona Urmatoarea conversatie a fost inregistrata de niste fii duhovnicesti…

7:03, marți, 29 noiembrie, 2016 | Continuarea

Profeţia cutremurătoare a sfântului Kukșa al Odesei despre sfârşitul lumii

Sfântul ucrainean cuviosul Kukşa al Odesei, care a trăit între anii 1875-1964, a profeţit că toate credinţele se vor uni în una. Acest lucru nu că nu va aduce nimic bun pentru om, din contră, va aduce tot ce este mai rău. Kuksa al Odesei, care a fost canonizat în anul 1994, mai spune printre…

9:49, vineri, 18 noiembrie, 2016 | Continuarea

Despre anii dinaintea venirii lui Antihrist (Stareţul Nikon Aghioritul)

În această conferinţă vom vorbi despre anii dinaintea venirii lui Antihrist. Cu toţii ştim că îi trăim deja. Eu voi menţiona câteva caracteristici despre acest fapt, precum şi anumite poziţii pe care trebuie să le luăm. Se ştie că vor fi, şi sunt deja, ani marcaţi de confuzie; vor domni o mare confuzie şi o…

6:33, vineri, 4 noiembrie, 2016 | Continuarea

Vremurile din urmă – semne sau exagerări?

– Unii parinti, unii crestini spun ca sunt tot felul de semne ale sfarsitului lumii, iar altora li se pare ca sunt exagerari. Dumneavoastra ce credeti? Sunt semne ale sfarsitului lumii astazi sau sunt unele exagerari? – Nu-s exagerari. Dupa toate scrierile Sfintilor Parinti, sigur, e in apropiere imparatia lui Antihrist. Asa socotesc eu, dupa…

12:36, joi, 7 ianuarie, 2016 | Continuarea

Vedenia profetică a Sfântului Ioan de Kronştadt asupra vremurilor de pe urmă

Descoperire cerească arătată în vis: Eu, mult păcătosul Ioan din Kronştadt, scriu aceasta descoperire cerească văzută de mine şi vă spun adevărul, tot ce-am auzit şi am văzut într-o vedenie ce mi s-a arătat într-o noapte de ianuarie, în 1901. Mă înfior de cele văzute, când mă gândesc ce va fi cu lumea cea păcătoasă….

8:43, sâmbătă, 2 ianuarie, 2016 | Continuarea

Parintele Serafim Rose – „E mult mai tarziu decat ne inchipuim…”

Este evident pentru orice crestin ortodox care este constient de ceea ce se intampla in jurul lui astazi, ca lumea se apropie de sfarsit. Semnele vremilor sunt atat de evidente incat s-ar putea spune ca lumea se prabuseste spre sfarsit. Care sunt unele din aceste semne? – Anormalitatea lumii.  ce este la televizor, ce anume…

6:49, vineri, 31 iulie, 2015 | Continuarea

Toate acestea se întâm­plă!… nu le vezi?

Din vreme în vreme, mulţi oameni sunt cu­prinşi de panică pentru sfârşitul lumii. Se pre­ocupă de lecturi şi tâlcuiri amănunţite ale Scrip­turii şi vorbesc despre date calendaristice şi si­tuaţii, despre când şi cum va fi sfârşitul, unii socotind că este chiar “la uşi”. Că trebuie să fie asta şi aia, într-un cuvânt, despre toate cele…

9:23, marți, 21 iulie, 2015 | Continuarea

Sf. Serafim de Viriţa despre al treilea război mondial

Va veni vremea când Rusia va fi sfâsiata în bucati. La început o vor împarti, iar apoi vor începe sa jefuiasca bogatiile ei. Occidentul va concura în toate felurile posibile la distrugerea ei si va da partea ei rasariteana pâna la o vreme în stapânirea Chinei. Extremul Orient îl vor acapara în mâinile lor japonezii,…

9:28, miercuri, 11 februarie, 2015 | Continuarea

Ispita belşugului şi a confortului îndepărteaza sufletul de la Dumnezeu

“Intr-un asemenea veac – scrie Arhiep. Averchie Tausev – pentru a fi un adevarat crestin ortodox, gata de a-si pastra credinta in Mantuitorul Hristos chiar si in fata mortii, este mult mai greu in zilele noastre decat in primele secole ale crestinismului” (…) Prigonirea crestinilor din zilele noastre este mult mai bine disimulata. “Sub haina…

3:31, duminică, 11 ianuarie, 2015 | Continuarea

Sfântul Nil Atonitul, despre Antihrist și sfârșitul lumii

Cand se va apropia vremea venirii lui Antihrist, se va intuneca mintea omului de toate patimile cele trupesti ale curviei, si foarte mult se va inmulti necredinta si faradelegea. Atunci omul va deveni de nerecunoscut, schimbandu-se fetele oamenilor, si nu se vor mai cunoaste fetele barbatilor de ale femeilor, pentru nerusinata imbracaminte si a parului…

5:54, sâmbătă, 25 octombrie, 2014 | Continuarea

„Cea mai mare armă a diavolului este să aducă frica asupra omului

Părinte Ambrozie Iurasov, cum este privită problema numărului „666” in Rusia? Această întrebare a fost adresată unui predicator cu nume mare la Moscova, părintele Dmitri Simionov. O femeie a zis: „Părinte, uite, eu am aici, pe hârtia pe care o ţin în mână, trei de ’6’. Cât este de periculos?” Zice părintele: „Întoarce foaia asta…

6:33, sâmbătă, 18 octombrie, 2014 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com