Header image

Articole din rubrica Antonie Plămădeală, Articole, Educație religioasă, Psaltirea, Sfaturi duhovnicești

Citiţi Psaltirea în necazuri şi supărări!

Ce este Psaltirea şi care este folosul citirii ei? Psaltirea proorocului şi împăratului David este, dintre cărţile canonice ale Vechiului Testament, poate cea mai citită carte în rândul credincioşilor noştri. Psalmii sunt rugăciuni de laudă a lui Dumnezeu şi, în acelaşi timp, rugăciuni de pocăinţă. Ei exprimă frământările din sufletul omului, poate mai bine decât…

10:28, miercuri, 19 iulie, 2017 | Continuarea

Predică la Duminica a V-a după Rusalii – Vindecarea celor doi demonizaţi din ţinutul Gadarei

Ținutul sau ţara Gadarenilor, sau Gherghesenilor era dincolo de Marea Galileii. Iisus trecu marea împreună cu ucenicii şi fusese o trecere cu peripeţii. A fost nevoie de intervenţia Lui ca să potolească o furtună care ameninţa să răstoarne corabia. N-au apu­cat să pună bine picioarele pe pământ, că iată ce s-a întâmplat: „Şi a venit…

7:01, sâmbătă, 8 iulie, 2017 | Continuarea

ÎPS Mitropolit Antonie Plămădeală – Despre grijile vieții (Predică la Duminica a treia după Rusalii)

Evanghelia acestei duminici, una dintre cele mai frumoase și mai pline de substanță, face parte din Predica de pe munte a Mântuitorului. Atunci și-a prezentat programul de reforme doctrinare și de viața, și a delimitat învatatura și tradiția Vechiului Testament, de învățăturile noi, revelate de Dânsul, în fața unei mulțimi uimite care se afla în…

6:30, sâmbătă, 24 iunie, 2017 | Continuarea

Mitropolitul Antonie Plămădeală – Predică la Duminica a IV-a după Paşti (a Slăbănogului)

Mai suntem încă în atmosfera marii sărbători a creştinătăţii, Învierea Domnului. Am trecut toţi, cu bucurie, prin această sărbă­toare care ne-a dat încredinţarea că Iisus era trimis de Dumnezeu, că era însuşi Dumnezeu Fiul, dovedind aceasta prin propria Sa înviere. Ne-a dat astfel, în acelaşi timp, încredinţarea că şi noi vom învia. Fiindcă nimic din…

7:51, duminică, 7 mai, 2017 | Continuarea

Testul credinţei. Când îl trecem?

La orice cerere adresată lui Dumnezeu suntem supuşi unui examen. Ştiţi despre ce test este vorba? Testul credinţei. Când îl trecem? Când avem o credinţă neclătinată, o credinţă care nici o clipă nu se îndoieşte că Dumnezeu ne poate da ceea ce-I cerem. Iată de ce Goethe, cunoscutul scriitor german, numeşte minunea „copilul iubit al…

6:55, vineri, 27 ianuarie, 2017 | Continuarea

A fi om al vremii tale înseamnă a îndrepta relele vremii tale…

ÎPS Mitropolit Antonie Plămădeală: „A fi om al vremii tale înseamnă a îndrepta relele vremii tale, nu a te adapta la ele sau a le promova.”

12:32, luni, 12 decembrie, 2016 | Continuarea

Mânia – o altă modalitate de a ucide

Mântuitorul Iisus Hristos a dat cele mai elocvente exemple de nonconformism, de libertate faţă de literă, de eliberare a spiritului şi a vieţii sufleteşti din constrângerile mecanice ale Regulelor, aplicate fără discernământ, automat. „Aţi auzit că s-a zis celor de demult… Eu însă vă zic”. Deci nu tot ceea ce „s-a zis” e literă de…

8:35, luni, 29 august, 2016 | Continuarea

Ochiul curat pe toate le vede curate

Filosoful grec Heraclit spunea: Ochii şi urechile sunt martori răi celor care au suflete barbare. Iar George Bernard Shaw adeverea spusele filosofului antic când afirma: „Păstrează-te curat şi luminat: tu eşti fereastra prin care vezi lumea“. Fiecare vede ceea ce caută. Fiecare vede cu ochii pe care-i are. E însă tot atât de adevărat că…

2:17, luni, 18 aprilie, 2016 | Continuarea

Nici o milostenie nu se pierde

Chibzuiala alegerii cui să dăm milostenie rămâne o povaţă importantă. Ce te faci însă când n-ai mijloacele unei chibzuieli imediate şi inima te îndeamnă să dai? Părinţii îndeamnă să nu eziţi şi să faci totuşi milostenie. În cazul în care te înşeli, milostenia te onorează şi nu este zadarnică. Dacă ai dat, ţie ţi-ai dat….

7:22, luni, 7 decembrie, 2015 | Continuarea

Nu există atei ci doar oameni care refuză să gândească. Fără Dumnezeu am fi apariții ciudate și dispariții stupide

Nu există atei ci doar oameni care refuză să gândească. Fără Dumnezeu am fi apariții ciudate și dispariții stupide  – ÎPS Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, Crișanei și Maramureșului.

11:37, sâmbătă, 6 decembrie, 2014 | Continuarea

Hristos ne cheamă la desăvârşire şi la sfinţenie

Fără îndoială, nu e uşor să urci la bunătatea recomandată de Mântuitorul, când ţi se face rău. Teoretic ne declarăm de acord cu învăţătura Sa, dar dacă e vorba să trecem la aplicarea ei, de îndată descoperim că ne e aproape imposibil. Pornirea noastră, când cineva ne face rău, e să-i răsplătim şi noi cu…

9:36, luni, 17 noiembrie, 2014 | Continuarea

Mitropolitul Antonie Plămădeală – „Preotul în Biserică, în lume, acasă”

„Pe unii oameni îi vindeci cu cuvântul; pe alţii îi îndrepţi cu pilda vieţii tale”, scria Sfântul Grigore de Nazianz în sfaturile pe care le dădea preoţilor. Un astfel de om, care vindecă prin cuvântul său şi prin pilda vieţii sale este, fără îndoială, înalt Prea Sfinţitul Antonie. Şi pentru a ne-o dovedi din nou,…

8:12, joi, 16 octombrie, 2014 | Continuarea

Drumuri către cer. O „vedere“ a iubirii

În fiecare an, pe 9 octombrie, celebrăm Ziua Mondială a Poştei, prilej de a recunoaşte importanţa serviciilor poştale şi a activităţii celor care lucrează în acest domeniu. Cu toate acestea, trebuie să acceptăm că folosim din ce în ce mai rar serviciile poştale. Lumea se află într-un nesfârşit clocot. Din ce în ce mai grăbiţi…

11:19, luni, 13 octombrie, 2014 | Continuarea

Mitropolitul Antonie Plămădeală între oameni şi dosare

„Dosarele nu ştiu tot!” spune un titlu imperativ de carte proaspăt apărută cu binecuvântarea ÎPS Dr. Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, la Editura Andreiana. E o carte despre marele ierarh şi om de cultură Antonie Plămădeală. Autorii ei, Mihai Plămădeală, fratele mitropolitului, şi istoricul Adrian Nicolae Petcu se opresc cu evocarea şi cercetările…

4:09, vineri, 19 septembrie, 2014 | Continuarea

Nouă ani de la mutarea la Domnul a Mitropolitului Antonie Plămădeală

Antonie Plămădeală, un ctitor cu vocaţie brâncovenească Se împlinesc astăzi, de sărbătoarea Tăierii cinstitului cap al Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, nouă ani de la trecerea la cele veşnice a vrednicului de pomenire Mitropolit Antonie Plămădeală al Ardealului. Slujirea chiriarhală a ierarhului cărturar de la Buzău (1980-1982) şi Sibiu (1982-2005) a stat sub semnul restaurării a…

9:05, vineri, 29 august, 2014 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com