Сaravana faptelor bune: „Copiii vor PACE”
19:49, miercuri, 28 decembrie, 2022 |

Şi Iisus le-a zis: „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a celor ca ei.”
Cu ajutorul Lui Dumnezeu astăzi a avut loc caravana faptelor bune cu genericul: ” Copiii vor PACE ” .
Pe parcursul vieții noastre suntem înconjurați de oameni care au câte un loc special în inimile noastre. Iar azi, cu mare drag și respect , pentru ei, am împărtășit și distribuit acest dar , în prag de sărbători – cutia plină de emoții, suflet , dragoste și căldură , strânsă și colectată cu hărnicie și bunătate din partea tuturor elevilor școlii primare.
Dorim să exprimăm cuvinte de recunoștință I.P. „Școală Primară-Gradiniță” , C.A.”Terra Valahia” , „Pompieri Voluntari” , copiilor și părinților care au jertfit din puținul lor.
Este foarte important că aceste fapte bune să le transformăm în tradiție și stil de trai, căci doar în acest fel întărim legăturile credinței ORTODOXE!
Așa să ne ajute Dumnezeu în toate.
A consemnat pr. Teodor Șaramet








Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău