Articole din rubrica Articole, Nicodim Aghioritul, Sfaturi duhovnicești
Ziua de azi este a ta, cea de mâine este în mâna lui Dumnezeu

Adu-ţi aminte în fiecare zi că cea de azi este a ta, cea de mâine este în mâna lui Dumnezeu şi că Cel ce ţi-a dat dimineaţa nu ţi-a făgăduit că-ţi dă seara. De aceea, n-asculta pe diavol, care-ţi cere să dai lui ziua de azi, iar pe cea de mâine s-o dai lui Dumnezeu….
12:29, luni, 27 iulie, 2020 | Continuarea
Acatistul Sfântului Cuvios Nicodim Aghioritul

Troparul Sfântului Cuvios Nicodim Aghioritul, glasul 1: Săltaţi şi vă veseliţi, popoare, că, iată, în prisosul bucuriei se arată astăzi pârga cea sfântă a Athosului, folositorul şi mângâietorul nostru, blândul Nicodim. Căci prin râvna cea după Hristos Biserica o a luminat, îndreptând cele stricate şi părăsite prin nebăgare de seamă şi trecerea cu vederea, iar…
12:23, luni, 27 iulie, 2020 | Continuarea
Ce spune Biserica despre rîs, despre glume, glumeţi, despre show-urile şi cărţile lor

Ce sunt glumele şi ce rele nasc. Ce sunt râsurile şi ce rele pricinuiesc? Afară de cele zise până acum, că nu se cuvine creştinilor să spună sau să facă glume, ghiduşii şi să râdă (care este a 3-a) poate să se dovedească şi din altele, dar mai cu seamă; a) din acest lucru, din…
11:10, vineri, 19 iunie, 2020 | Continuarea
Care sunt pașii pentru vindecarea rănilor sufletești

Când eşti rănit sufleteşte, din căderea în păcat prin neputinţă ori răutate, nu te împuţina cu duhul şi nu te tulbura, ci întoarce-te la Dumnezeu şi zi: „Iată, Doamne, ce am făcut ca om ce sunt; nu era posibil a aştepta altceva de la mine, cel cu o voie atât de slabă şi neputincioasă. Nu…
1:16, joi, 15 august, 2019 | Continuarea
Vrăjmaşul neamului omenesc urăşte mult pacea

După cum orice creştin are neapărată nevoie, când pierde pacea inimii, să facă orice spre a şi-o recâştiga, tot astfel trebuie să ştie că nu-i raţional şi drept ca vreo întâmplare a lumii să-l robească, întristeze sau să-i tulbure această pace. Da, se cuvine a ne mâhni pentru păcatele noastre, dar cu o întristare paşnică,…
3:20, miercuri, 12 aprilie, 2017 | Continuarea
Pune, Doamne, pază gurii mele!

Deprinde-te a tăcea, chiar acolo unde nu-i rău să vorbeşti, ca să câştigi deprinderea. Numai să nu fie tăcerea ta pricină de vătămare duhovnicească ţie ori celorlalţi. Ia seama a sta departe de sfaturile oamenilor, fiindcă în locul oamenilor vei avea tovarăşi pe îngeri, pe sfinţi şi pe Dumnezeu. În fine, aminteşte-ţi de războiul ce-l ai…
7:50, vineri, 16 decembrie, 2016 | Continuarea
Hainele de firmă sunt motiv de sminteală la bărbați și femei

Să nu ne moleşim cu haină moale şi lungă a cărei frumuseţe este netrebnicia. Să nu ne moleşim cu haină moale şi lungă a cărei frumuseţe este netrebnicia” (Cuvânt la Naştere), trec sub tăcere iubirea de argint născută în inimă cu scopul de a se putea cumpăra [acestea] cu mari cheltuieli, trec cu vederea slava…
4:59, marți, 7 iunie, 2016 | Continuarea
Tot binele ce-l avem și-l facem este al lui Dumnezeu și vine de la Dânsul

Tot binele ce-l avem și-l facem este al lui Dumnezeu și vine de la Dânsul. De aceea suntem datori a-I mulțumi pentru orice nevoință, pentru orice biruință a noastră și pentru toate binefacerile vădite și ascunse, deobște și aparte, ce am primit din mâna milostivă, cum este scris – ” În toate multumiți, căci aceasta…
12:38, vineri, 8 aprilie, 2016 | Continuarea
Câteva experiențe de a alerga cu credință și curaj la Născătoarea de Dumnezeu

Când, cu îndrăzneală și credință, vrei să alergi la Născătoarea de Dumnezeu pentru orice trebuință a ta, poți obține acest har dacă vei cugeta acestea: 1) Orice vas în care se pune mir prețios, miroase chiar după ce nu mai este mirul într-însul. Cu atât mai puternic cu cât mirul a stat mai mult în…
3:38, joi, 11 februarie, 2016 | Continuarea
Războiul nevăzut dintre virtuți și patimi

Află că-n acest război sunt două voinți în noi, una contrară alteia. Una a părții raționale și de aceea se numește ,,Raționalul” și voința superioară. Cealaltă a simțurilor și de aceea este numită ,,Sensibilă”, voința inferioară. Ultima de obicei mai este numită voința irațională, voința poftelor și a pasiunilor corporale. Cu voința superioară, rațională, dorim…
10:33, joi, 4 februarie, 2016 | Continuarea
Sfântul Nicodim Aghioritul – Ce sunt glumele şi ce rele nasc

Nu se cuvine creştinilor să spună sau să facă glume, ghiduşii şi să râdă! Întâi, fiindcă glumele sunt o risipire a unirii şi a rugăciunii minţii; precum adeverează Marele Vasile zicând: „Nici la cuvintele şăgalnicilor şi ale oamenilor pricinuitori de râsuri, care au obicei mai ales a dezlega puterea firii sufletului, să nu luăm aminte”…
8:40, marți, 11 noiembrie, 2014 | Continuarea
Sfântul Nicodim Aghioritul, strateg al „războiului nevăzut“

Cuviosul Nicodim Aghioritul, autorul cărţii „Războiul nevăzut“, al „Pidalionului“ şi cel căruia i se datorează prima tipărire a „Filocaliei“, s-a născut în anul 1749 în oraşul Naxos, din insula cu acelaşi nume. Trăitor într-o epocă de prefaceri sociale şi culturale istorice în Europa, Cuviosul Nicodim a dat dovadă de o uimitoare clarviziune prin îndemnurile sale…
5:37, duminică, 27 iulie, 2014 | Continuarea