10.000 euro amendă pentru un gest de umanitate

Domnul Xavier Dor, de 84 de ani, a fost găsit vinovat pentru „delictul obstrucționării avortului”. Asociaţiile feministe au declarat: „Suntem supărate, suma este prea mică”.
Xavier Dor, medic, a fost condamnat la plata a 10.000 de euro pentru «obstacularea într-o manieră ticăloasă a unei întreruperi voluntare de sarcină» deoarece în perioada 25-26 iulie 2012 a intrat într-un centru de planificare familiară la Paris. A fost iertat, însă, pentru acţiunea recitării rozariului (rugăciune catolică), ca act de ispăşire pentru medicii aborţionişti, în faţa spitalului din Paris, la data de 2 aprilie 2011.
Papuceii împletiţi. Ce a făcut, de fapt, preşedintele asociaţiei catolice „SOS Tout Petits”, care de mai bine de 20 de ani se luptă în Franţa pentru viaţă, pentru a fi pătat de „delictul obstaculării avortului”? A dăruit o pereche de papucei unei mame care tocmai intra în birourile unei asociaţii feministe, pentru a cere o întrerupere de sarcină.
«Doar» câteva mii de euro. Iniţial s-a cerut medicului 8.000 de euro şi o lună de închisoare, însă judecătorii au şters perioada de închisoare şi au stabilit o amendă de 10.000 de euro. Asociaţiile pro avort, care l-au denunţat pe bărbat, nu sunt însă mulţumite: «Este destul de dificil să demonstrezi, d. p. d. v. juridic, delictul de obstaculare a avortului în cazul acţiunilor întreprinse în faţa centrelor (abortive) – au declarat cotidianului Le Monde – Suntem supărate pentru o sumă aşa de derizorie, ţinând cont de bogatele resurse de care dispun reţelele care luptă împotriva avortului».
sursa www.culturavietii.ro

Prințul a blocat proiectul de lege adoptat de parlament privind extinderea accesului la avorturi, afirmând că legislația existentă corespunde mai...
La data de 30 octombrie 2025, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse au dezbătut instituirea unei zile de rugăciune...
Părintele Efrem, starețul Mănăstirii Vatoped din Sfântul Munte Athos, a oferit un puternic cuvânt pro viață, dar a mărturisit și...
Documentul a fost adoptat la ședința Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din 27 decembrie 2023 (condica nr. 138). I....
În primul rând dacă persoana care a săvârşit acest grav păcat se simte vinovată, este deja un prim pas. Iar...
Educația sexuală este o mișcare socială al cărei scop este să-i facă pe copii deschiși la orice formă de exprimare...
„Cum sfãtuiți pãrinții sã își creascã copiii, ca sã ajungã niște buni creștini? – Problema s-a discutat. Trebuie să fii...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău