10 lucruri pe care trebuie să le ştii despre Taina Cununiei

Biserica tratează Cununia ca pe una dintre cele şapte Sfinte Taine, alături de altele precum Botezul, Ungerea cu Mir sau Pocăinţa. În credinţa ortodoxă, tinerii soţi primesc harul divin la momentul căsătoriei.  Preotul Eugen Tănăsescu recomandă 10 secrete pe care trebuie să le ştie orice credincios creştin-ortodox.

„Căsătoria este un moment de importanţă majoră în viaţă. Practic, întemeierea unei noi familii implică o schimbare a stilului de viaţă. Cum fundamentul căsătoriei este (şi nu poate fi altceva) iubirea, ea se încununează cu Iubire Sfântă, pentru a dăinui. Aşa apare Sfânta Taină a Cununiei”, şi-a început părintele Tănsescu explicaţia. Iată cele zece lucruri neştiute explicate de preotul constănţean:

1. De ce se cheamă Taină Sfântă?

Pentru că Dumnezeu cel Sfânt sfinţeşte iubirea celor doi în mod tainic. Nu magic. Căci nunta nu se face fără participarea celor doi, independent de ei. “Tainic” se referă la biblicul “în ascuns”, sau, cum lămureşte Sf. Pavel, în “taina inimii”. Adică iubirea ce fundamentează nunta şi toată viaţa de familie încep mai întâi în inimă. Dacă nu se întâmplă aşa, n-are ce să se încununeze şi familia nu va funcţiona, ajungându-se într-un timp relativ scurt la divorţ.

2. Inelele de la logodnă

Reprezintă iubirea nesfârşită a mirilor şi făgăduinţa că unul aparţine altuia, prin logodire. Se pun iniţial în dreapta pentru că ei o iniţiază şi o lucrează, mâna dreaptă simbolizând acţiunea, activitatea, înfăptuirea. Se mută apoi de către naşi în stânga, pentru că stânga este simbolul sprijinului şi al apropierii de inimă. Adică iubirea iniţiată de miri trebuie să se fundamenteze temeinic în inimă, fiind sprijinul familiei. Ajutor sunt naşii.

3.Naşii

Sunt părinţii spirituali ai mirilor. De aceea mirii le şi sărută mâna. Experienţa lor de viaţă creştină este un sprijin important şi echidistant pentru miri, faţă de sprijinul părinţilor trupeşti, care pot fi subiectivi faţă de propriul copil. De aceea naşii întră în biserică însoţindu-şi, fiecare, finul, iar apoi stau în lateralul mirilor, fiecare pe partea specifică. Părinţii trupeşti stau în spate, nu ca o necinstire, ci ca simbol al aducerii copiilor în faţa Sf. Altar pentru a le fi nunta binecuvântată. Nu pot fi mai multe perechi de naşi, căci nu putem avea mai multe rânduri de părinţi.

4. Lumânările

Reprezintă Lumina lui Hristos şi “arderea” (trăirea) vieţii în mod creştin. Sunt purtate la intrare şi apoi se ţin de către naşi în timpul slujbei, căci ei au experienţa vieţii creştine de familie. La ieşire, lumânările sunt preluate de către miri, ca unii ce încep şi ei viaţa creştină de familie. Cavalerii de onoare au doar rol de suport de lumânări, în anumite momente naşii trebuind să facă altceva.

5. Cununiile de pe capul mirilor

Sunt în acelaşi timp, încununare şi binecuvântare. Încununare, pentru că fiecare mire este pentru celălalt o cunună. Cununa era (şi mai este) simbolul victoriei, al reuşitei. Nunta este o victorie a iubirii şi chiar a luptelor interioare de lămurire: o fi el/ea alesul/aleasa? Mireasa este cununa mirelui şi invers, lucru simbolizat şi de cuvintele preotului: se cunună robul lui Dumnezeu X cu roaba lui Dumnezeu Y. Cuvântul “rob” desemnează nuno stare de sclavagism, cum mai cred unii, ci slujirea şi invocarea Iubirii divine, care şi binecuvintează pe miri. Căci, zice Scriptura, “cel mic ia binecuvântare de la cel mai mare, nu invers”.

6. Hora din jurul Evangheliei

Un moment care este ratat în înţelegere şi trăire de majoritatea nuntaşilor este înconjurarea Evangheliei de către preot, miri şi naşi, prinşi în horă (simbol al comuniunii), de trei ori (în numele Sf Treimi). Toată liniştea slujbei este spartă de foiala aruncării de bomboane peste protagonişti (înainte vreme mi-am luat ceva bomboane în cap). Un lucru grav, pentru că se pierde esenţa. Acest dans ritualic reprezintă punerea Evangheliei, a Cuvântului lui Hristos, în centrul vieţii familiei. Hristos este cel ce îmbracă şi motivează familia creştină, loc unde mirii îşi asumă jerfirea vieţii unuia către celălalt şi către Hristos (cântările spun asta, dar cine să le asculte). De aceea, imediat după horă, mirii pun, fiecare, mâinile şi capul pe Evanghelie şi sărută cununiile care se scot de pe cap. Nu poţi să te jerfeşti dacă nu înţelege mintea de de şi dacă fapta nu pune în aplicare. Din păcate, ca şi în viaţă, unii aleargă numai după dulceţile vieţii (bomboanele) şi nu-şi bat capul cu Hristos. De aceea, rămân lipsiţi de iubire autentică, trăind plat, senzual, fără sens, doar pe moment.

7. Vinul şi cozonacul/pişcotul

Sunt surogate, introduse de Biserică dintr-o imposibilitate practică. Cununia se oficiază, în mod normal, după Sf. Liturghie, căci Hristos este “motorul” ei. Cum stă bine creştinului, la un aşa moment important el vebea pregătit pentru a se împărtăşi cu Sf. Trup şi Sânge al Domnului. Cum mirii încep viaţa de comune în familie (numită şi biserica de acasă), prima lor masă nu poate fi decât una a Domnului. Astfel, nunta din biserică devine Cina cea de Taină a mirilor. Nu uitaţi că prima minune Hristos o face la Nunta de Cana Galileii. Din păcate, odată cu secularizarea vieţii, tinerii nu mai vin pregătiţi pentru a Cina cu Dumnezeu. Totuşi, pentru a nu-i lăsa fără această chemare la viaţă în comun, Biserica binecuvintează alimentele primordiale ala Trupului şi Sângelui hristic, pâinea şi vinul, şi le oferă mirilor, cum tot aşa, celor nepregătiţi pentru Împărtăşirea de la Liturghie le oferă anafură (pâine binecuvântată). Încercând o îmbunătăţire a situaţiei, cozobacul apare ca înlocuitor al pâinii. Bine ar fi însă să se Cineze autentic, cu Dumnezeu.

8. Rochia de mireasă

Ar trebui să fie printre ultinele griji, fiind un obiect vestimentar care ar trebui să respecte decenţa creştină, nu luxul lumesc. Însă cu cât nu există preocupare pentru cele de mai sus ale nunţii, cu atât rochia devine mai scumpă şi mai apăsătoare. Preocupaţi mai mult de exterior, mirii (şi nuntaşii) vor să fie mai mult păpuşi decât oameni. Din simbol al castităţii, purităţii şi Învierii, rochia albă devine chin şi idol, preţuită mai mult după preţ şi aspect. Mai nou, până şi albul tinde să fie “colorat” în diverse nuanţe. Să fie oare un simbol al pierderii din castitatea şi puritatea nunţii? Sau al transformării feminităţii în feminism?

9. Donaţia

Întrucât societatea întreagă tinde să zeifice banul, nici tinda Bisericii nu este scutită de acest aspect. “Vrednic este lucrătorul de plata lui” este pricipiul biblic care justifică donaţia. Fiecare parohie are propriile rânduieli şi propriul program, aşa că ar fi bine ca mirii să discute înainte aceste detalii, deşi în mod normal se presupune că, fiind creştini, ar trebui să ştie ce se întâmplă prin biserica de care aparţin. Dar, fie că nu e aşa, fie că mirii vor să se cunune la o altă biserică, este nevoie să se discute dinainte, contrar trolli-lor de pe net care propagă aiureli. Din păcate, unii miri sunt atât de răvăşiţi, încât ajung să lase Biserica pe ultimul loc şi stabilesc mai înainte masa de la restaurant, după care află cu stupoare că nunta nu poate avea loc cum şi-au dorit, fie că este o zi cînd nu se fac nunţi, fie că orarul nu se poate sincroniza cu cel al bisericii.

10. Masa

“Pântecele este dumnezeul lor” este principiul pe care unii îl aplică şi la nuntă, considerând eronat că petrecerea este adevărata nuntă, iar Biserica doar o tradiţie inutilă. Unii chiar se duc numai la petrecere, nemaiînsoţind pe tineri la Cununie. Dar ce nuntă e aceea fără Nuntă? Masa este de fapt o agapă, expresie a împărtăşirii bucuriei generate de binecuvântarea iubirii care zideşte o familie. De aceea, şi masa ar trebui să aibă acest duh creştin, al bucuriei trăită în comuniune ajutorare a tinerilor miri. Când însă lipseşte acest duh, locul gol este acoperit cu alte duhuri: nunţi în stil baroc, vintage, tehno, futurist etc. sau simplu dezmăţ. Apropo. De donaţiile date mirilor (duhul secular le batjocoreşte numindu-le amenzi) sau de generoasele dedicaţii muzicale oferite lăutarilor nu se mai plânge nimeni că nu-s chitanţate şi fiscalizate.

Sursa: adevarul.ro