Noi zicem că suntem nevinovați, mereu nevinovați…

”Noi zicem că suntem nevinovați, mereu nevinovați. Poate că într-un fel așa este. Poate că faț ă de legile omenești, care nu ne cunosc tainele inimii noastre, suntem într-adevăr fără o vină dovedită, dar oare față de legile lui Dumnezeu, Care ne știe gândurile și faptele noastre ascunse ale fiecăruia suntem oare noi tot așa de nevinovați?
 
Ascultați o povestire, după care să-mi spuneți apoi dacă sunteți tot așa de nevinovați cum ziceți acum.

Era demult în Siria un tânăr numit Efrem, singurul fiu al unor părinți bogați, dar credincioși. Acest tânăr era foarte răsfățat și întrecut, îngăduindu-și orice, fiindcă părinții lui aveau o mare slăbiciune pentru el.

Odată, fiind trimis de părinți la niște rudenii într-un oraș vecin, tânărul trecu printr-o pădure. La marginea pădurii era o căsuță, iar pe calea din pădure păștea o văcuță singură.

Cum tânăr trecând, vaca nu se dădu la o parte ca să-i facă loc, Efrem, furios că vaca nu știe cine este el, ca să se ferească dinaintea lui, începu să o lovească puternic cu bățul pe care îl avea în mână. Speriată, văcuța o luă la fugă, dar tot pe cale, înaintea lui. Atunci el și mai furios începu să fugărească vaca, lovind-o tot mai sălbatic, până când văcuța, ajungând la o prăpastie, căzu și muri acolo. Nimeni nu-l văzuse când făcuse isprava asta.

Seara a ajuns în orașul în care mergea. S-a bucurat la rudeniile sale, iar dimineața s-a întors înapoi spre casă.
Când ajunse prin pădurea de ieri, îl întâlni un om foarte sărac și necăjit, care îi zise:

-Tinere dragă, ieri am văzut că treceai pe aici – spune-mi, te rog, n-ai văzut cumva o văcuță păscând pe calea asta? Eu sunt un om tare
sărac, locuiesc în căsuța asta de la marginea pădurii și am cinci copilași. Nevasta mea a murit de curând lăsându-mi copilașii fără mamă.
Aveam numai o văcuță de la care ne hrăneam cu toții cu lapte. Copilul cel mai mărișor a adormit ieri când o păzea pe aici, iar când s-atrezit el, văcuța nu mai era. Spune-mi, te rog, ieri când ai trecut pe aici n-ai văzut cumva ce s-a făcut văcuța noastră?
Și bietul om începu să plângă dureros.

-Vezi-ți de drum, momârlane – zise tânărul bogat și încrezut, supărat de îndrăzneala săracului. Ce, eu sunt văcarul tău? Nu ți-e rușine? Ce am eu cu vaca ta? Du-te și ți-o caută pe unde știi.
Și plecă mai departe în drumul lui, fluierând nepăsător.

Dar abia ajuns acasă, pe când se lăuda la părinții lui ce bine și-a petrecut pe unde a fost, când, dintr-o dată intrară pe ușă doi jandarmi înarmați și-l întrebară:

-Tinere, tu ai fost ieri în orașul vecin?

-Da, am fost, – răspunse el tremurând.

-Și ai trecut printr-o pădure?

-Da, am trecut.

-Atunci vii cu noi, ești arestat! Acolo a fost găsit un om omorât și jefuit, nu se știe de cine deocamdată. Cum numai tu ai fost văzut trecând pe acolo, înțelegi… Vii cu noi!

– Sunt nevinovat, sunt nevinovat – începu să se vaiete tânărul Efrem. Lăsați-mă în pace.

-Poate că ești nevinivat – încă nu se știe. Deocamdată însă vii cu noi – ziseră oamenii legii, aspru.

Și tânărul fu dus la închisoare unde umă ancheta cu bătăi și cu amenințări.

-Sunt nevinovat, sunt nevinovat – se apăra ziua plângând mereu Efrem în fața oamenilor. Iar noaptea, tot așa, aducându-și aminte de Dumnezeul părinților săi strigă:

-Doamne, Dumnezeule Drept și Milostiv, cum îngădui Tu ca eu să sufăr aici nevinovat? Ei mă învinuiesc că am ucis, dar Tu știi că eu n-am ucis pe nimeni…

Într-o noapte când mereu strigase: ”Sunt nevinovat, sunt nevinovat” – avu un vis sau o vedenie. I se păru că intră în celula lui o ființă luminoasă și îi zise:

-Efrem , tu tot strigi mereu în fața lui Dumnezeu și în fața oamenilor că ești nevinovat, nevinovat… Dar și de văcuța săracului ești tu nevinovat? Adu-ți aminte!

Atunci Efrem se trezi din nebunia lui și se aruncă la pământ plângând amar și zicând:

-O, Dumnezeule Atotputernice și Mare, Care le vezi pe toate și le judeci după dreptatea Ta, Te rog iartă-mă! Da, nu voi mai spune că sunt nevinovat, dar Te voi ruga neîncetat să mă ierți pentru nebunia și păcatul meu. Îndură-Te și ai milă de mine. Dacă mă vei scăpa cu bine de aici, voi despăgubi pe cel căruia i-am făcut rău, iar eu mă voi preda Ție și-Ți voi sluji cu o viață ascultătoare câte zile voi mai avea pe pământ. Pun legământ în clipa aceasta în Fața Ta că așa voi face…

Chiar în dimineața următoare ușa se deschise – și temnicerul intrând la el îi zise:

-Ei, tinere, ai avut noroc. Azi-noapte a fost descoperit și prins ucigașul adevărat. Deci tu ești liber. Ia-ți bagajul și pleacă acasă.

-Domnule temnicer – zise Efrem plângând de bucurie, știu eu cine m-a eliberat pe mine. Dumnezeu, Care mi-a ascultat pocăința mea.

Ajuns acasă, de data asta tânărul povesti părinților lui totul, cu lacrimi de rușine și pocăință, precum și despre legământul lui pus în fața lui Dumnezeu.

-Acum, tată și mamă – zise el- vă rog să mă ajutați ca să-mi împlinesc legământul și făgăduința pe care am promis-o Domnului, ca să-i duc săracului răscumpărarea pentru văcuța și durerea lui. Să-mi dați cele mai bune două vaci cu lapte dintre vacile noastre, ca să le duc copilașilor săracului și două pungi de galbeni, ca să i le duc lui- fiindcă eu i-am făcut să sufere atât de mult din cauza nebuniei mele.

Ajuns la căsuța săracului cu răscumpărarea sa, tânărul Efrem i-a mărturisit cu lacrimi păcatul său și i-a cerut iertare din toată inima lui pentru paguba și durerea pe care i-a produs-o. Săracul fericit și copiii lui mulțumiți i-au dat toată iertarea și mulțumirea lor.

După aceea Efrem a trăit toată viața sa în felul cum promisese lui Dumnezeu, ajungând să fie numit până astăzi Sfântul Efrem Sirul…

Așa și voi ziceți mereu ca tânărul Efrem: Sunt nevinovat, sunt nevinovat… dar aduceți-vă aminte, căci fiecare vă știți trecutul – nu aveți cumva pe conștiință vreo văcuță a cuiva, vreo nevastă a cuiva, vreo căsuță, vreo vină, vreun păcat ascuns, pe care nu vi-l știe nimeni dintre oameni, dar vi l-a văzut Dumnezeu?”