15 ani de acasă sau educaţia în familie – să facem faţă noilor provocări

Astăzi vreau să abordez o tematică deosebită pentru spaţiul basarabean, este vorba despre educaţia în familie sau cum mai este numită în limba engleză – home-schooling. Este o formă de instruire la domiciliu, promovată intens în aşa ţări ca Marea Britanie, SUA, Rusia ş.a. În România a demarat procesul de promovare a acestei forme de învăţare. Deja au fost create mai multe asociaţii care promovează educarea copiilor în familie.

În Republica Moldova, legea învăţămîntului Nr. 547 din  21.07.1995 garantează dreptul părinţilor de a instrui copii în familie, dar în acelaşi timp are şi obligaţia dea a asigura procesul educaţional, pentru că învăţămîntul primar şi gimnazial este obligatoriu. Adică, dacă părintele nu acordă atenţia cuvenită procesului educaţional, poate fi sancţionat conform legii. (Adică legea vrea să spună că poate fi lipsit pînă şi de drepturile părinteşti – în viziunea mea este o aberaţie – n.a.)

Articolul 60, care se referă la drepturile şi obligaţiile părinţilor,  ne spune următoarele:

” (1) Părinţii sau tutorii au dreptul:
a) să aleagă  pentru  copii instituţiile de învăţămînt şi  limba  de instruire;
b) să ceară respectarea în şcoală a drepturilor şi  libertăţilor copilului;
c) să ia cunoştinţă de mersul şi conţinutul procesului de învăţămînt precum şi de rezultatele evaluării elevilor;
d) să instruiască  în familie copilul, asigurîndu-i posibilitatea de a obţine studiile corespunzătoare unui anumit nivel de învăţămînt;
e) să fie aleşi  în componenţa  unor organe administrative şi consultative ale instituţiei de învăţămînt.
(2) Părinţii sau tutorii sînt obligaţi:
a) să asigure încadrarea copilului într-o formă de învăţămînt obligatoriu  (de stat sau privat) ori să realizeze instruirea lui în familie;
b) să asigure educaţia copilului în familie şi să-i creeze condiţii adecvate pentru studii, dezvoltare a  aptitudinilor, activitate extraşcolară şi de autoinstruire.
(3) Părinţii sau tutorii care nu contribuie la educaţia şi instruirea copilului sînt pasibili de răspundere, în  conformitate  cu legislaţia în vigoare.”

După cum am menţionat, vedem în p.1, lit. d) garantarea unui drept necondiţionat. Astăzi, în Republica Moldova învăţarea în familie se practică doar pentru copii cu deficienţe mintale sau locomotorii, care au nevoie de îngrijire specială. Se întruneşte o comisie raională de evaluare şi a recomandarea Comisiei se ia decizia despre studiul la domiciliu, unde se aprobă un program individual. M-am adresat la Direcţia Învăţămînt Tineret şi Sport din raionul Rîşcani să întreb dacă există alte acte normative sau careva regulamente de practicare a învăţămîntului în familie, în afară de cazurile sus menţionate. Specialiştii din cadrul Direcţiei mi-au spus că nu există asemenea reglementări. Cunosc însă că există aşa formă de educaţie în alte state, însă pînă la moment nu au fost solicitări din partea părinţilor şi nu cunosc nici un caz de învăţare în familie.

Deci, o problemă în promovarea învăţării în familie este şi necunoaşterea de către părinţi a drepturilor, sau poate fi şi indiferentismul ca fenomen specific perioadei date, unde cultura nihilistă este promovată peste tot, începînd cu mijloacele de informare în masă pînă la programele educaţionale. O altă problemă este plecarea părinţilor peste hotare.

În Rusia, acest proces este în ascensiune şi se bucură de succes în rîndul familiilor care refuză să-şi lase copilul pe mîna programelor tot mai străine de tradiţia şi valorile poporului lor. Legea învăţămîntului din Federaţia Rusă garantează dreptul părinţilor de a-şi educa copii în familie. Părinţii depun o cerere la Direcţia de învăţămînt, sau la şcoala pe care o aleg, copilul este luat la evidenţă, şi se încheie un contract unde sunt stipulate drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi şi perioadele de atestare a copilului. De obicei motivul pentru care părinţii aleg ca copilul or să facă studiile în familie sunt:

– copilul are o reuşită mai înaltă care nu corespunde cu nivelul elevilor de o vîrstă cu el. Din acest motiv aceşti copii se plictisesc la ore. Copilul se agită, deranjează ceilalţi elevi, este distrat şi în rezultat poate pierde orice interes pentru studii.
– copilul este pasionat de careva domenii precum muzica, sportul ş.a. pe care cu greu poate să le îmbine cu frecventarea şcolii.
– dacă serviciul părinţilor este unul flotant şi sunt nevoiţi să-şi schimbe domiciliul în permanenţă, acest fapt poate afecta copilul, fiind nevoit să treacă mereu prin perioade de adaptare.
– Părinţii nu doresc să-şi dea copii în instituţiile de învăţămînd din motive ideologice sau religioase.

În anii precedenţi statul Rus acorda şi o sumă de 500 ruble pentru fiecare copil instruit în familie. La moment, art. 40 din această lege şi-a pierdut puterea juridică, probabil fiind lăsată la discreţia puterii locale.

În Marea Britanie, sistemul este asemănător. În sistemul promovat în instituţiile de la Oxford părintele este obligat să anunţe consiliul local şi şcoala de circumscripţie, după care se încheie un contract. În MB este aprobat Curricula naţională, cu bagajul minim de cunoştinţe obligatorii pe care trebuie să le cunoască elevul. Studierea religiei este un obiect sine qva non. Examinarea elevului se face ori de către o comisie special constituită, sau odată cu ceilalţi copii de la şcoala la care a fost luat la evidenţă.

O astfel de formă de educaţie, poate fi o soluţie viabilă în contextul problemei demografice acute şi a procesului de “optimizare” a sistemului educaţional. Bunăoară, în unele sate deja au fost lichidate nu doar liceele şi gimnaziile, dar şi clasele primare. Satele se află la o distanţă mai mare de 5-7km de şcoala de circumscripţie, în unele cazuri. Dar, în sat există 5-7 sau 10 elevi de clase primare care sunt nevoiţi să părăsească satul lor în fiecare dimineaţă fiind supuşi ruscurilor legate de transport, riscul aflării lor într-o  localitate necunoscută şi multe altele. De asemenea din punct de vedere financiar ar fi o uşurare pentru banii bugetari, dacă s-ar acorda o compensaţie pentru fiecare copil părinţilor care îşi educă copii în familie, astfel fiind susţinută familia, satul dar şi făcîndu-se economii substanţiale, ne mai fiind necesară procurarea autocarelor care costă cca 1 milion de lei, plus salariul şoferului dar şi întreţinerea tehnică a acestor autocare care iarăşi, este foarte costisitoare. Astfel am stimula şi procesul demografic, am consolida instituţia familiei şi am oferi o perspectivă de viitor satelor noastre care rîmîn an de an tot mai pustii.

Pentru a demara acest proces, cred că este necesar mai întîi de toate ca să existe iniţiativa din partea părinţilor. Constituirea unei asociaţii de profil, care să sprijine această iniţiativă. Ulterior printr-o promovare activă a ideii în rîndul părinţilor să fie completată legea învăţămîntului, care ar asigura cadrul legal complet însoţit de careva Hotărîri de Guvern unde să fie elaborate regulamentul-cadru pentru asigurarea implementării legii la acest capitol şi metodele de  examinare a copiilor dar şi a metodelor la elaborarea curriculumului , la care să participe toate părţile interesate.