La 2 noiembrie 1868 s-a născut în satul Bardar, județul Lăpușna, Sfântul Ierarh Dionisie Erhan, Episcopul Cetăţii Albe-Ismail, Starețul Sfintei Mănăstiri Suruceni

La 2 noiembrie 1868 s-a născut în satul Bardar, județul Lăpușna, Sfântul Ierarh Dionisie Erhan, Episcopul Cetăţii Albe-Ismail, Starețul Sfintei Mănăstiri Suruceni.

Sfântul Ierarh Dionisie Erhan este una dintre cele mai importante personalități basarabene, care a marcat epoca sa prin lucrarea misionară și prin slujirea lui Dumnezeu în prima jumătate a secolului trecut.

Preasfințitul Episcop Dionisie, cu numele de botez Dimitrie, s-a născut la 2 noiembrie 1868, în satul Bardar, județul Lăpuşna. Tatăl său se numea Vasile, iar mama sa Adriana, oameni simpli și foarte evlavioși. Neamul Episcopului Dionisie Erhan se trage din răzeși, arcașii Sfântului Voievod Ștefan cel Mare.

La 28 noiembrie 1883, la vârsta de 15 ani, Dimitrie Erhan a intrat ca frate în Mânăstirea Suruceni. Tânărul nevoitor al lui Hristos este profund marcat de chipul luminos al ieroschimonahului Serafim Blănarul, starețul mânăstirii, model pilduitor de autentică viață monahală, care a avut o înrâurire binefăcătoare asupra sa. De asemenea, ieromonahii Anatolie Turovici și Iosif Botea l-au înconjurat cu toată atenția și dragostea părintească, fiind pentru el îndrumători încercați și susținători sinceri pe calea grea a nevoinței călugărești. Era o fire smerită, evlavioasă, sensibilă, plină de noblețe sufletească. Era dornic de carte, stătea cufundat ore întregi asupra Sfintei Scripturi, literaturii patristice, asupra dogmaticii ortodoxe. Studiul istoriei neamului îi trezește un sentiment de durere pentru destinul nefericit al multpătimitorului teritoriu dintre Prut și Nistru.

În 1890 a devenit rasofor, iar la 25 septembrie 1899 a fost tuns în monahism, primind numele de Dionisie. În anul 1900 a fost hirotonit ierodiacon, iar în 1904 este hirotonit în treapta de ieromonah. În 1906 îndeplinește ascultările de stareţ la Suruceni, iar în 1908 a devenit stareț.

În 1911, starețul Dionisie a fost distins cu cruce de aur, iar în luna mai a anului 1918 este avansat în rangul de arhimandrit. Ieromonahul, ulterior arhimandritul și în cele din urmă Episcopul Dionisie, a fost cel mai longeviv stareţ al Mânăstirii Suruceni (1918-1934).

A avut în permanență conștiința unității naționale, încrederea într-un destin măreț al neamului său. S-a aflat în fruntea mișcării moldovenilor din Basarabia (1904-1905), a ocrotit și a găzduit între zidurile Mânăstirii Suruceni pe mulți dintre militanții și luptătorii pentru Unire.

Pentru meritele excepționale pe ogorul bisericesc și pe cel național, la 22 iulie 1918, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales pe arhimandritul Dionisie Erhan arhiereu-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului și Hotinului, cu titlul al Ismailului, fiind hirotonit în Catedrala Mitropolitană din Iași. În 1923, după înființarea Episcopiei Cetatea Albă-Ismail, i s-a dat titlul de Tighineanul. În 1923, după înființarea Episcopiei Cetatea Albă-Ismail, i s-a dat titlul de Tighineanul. În perioada 1918-1934 continuă să fie și starel al Mănăstirii Suruceni.

Eruditul arhimandrit Dionisie a fost un autodidact, singur și-a cules și și-a aprofundat cunoștințele teologice și istorice. Pe parcursul anilor i-a învăţat a citi şi a scrie româneşte pe toţi fraţii din mânăstire, se îngrijea ca monahii să fie instruiți, să cunoască adevărul de credință ortodoxă, istoria Bisericii și a neamului. Totdeauna găsea cuvinte pe înțelesul fraților din mânăstire și al țăranilor neștiutori de carte. Se simțea la fel de sigur și în mediul tinerilor intelectuali.

În 1932 a fost numit locţiitor de Episcop al Cetății Albe-Ismail şi rămâne doar stareţ titular al Mânăstirii Suruceni. La 20 octombrie 1933 a fost ales Episcop titular al Ismailului, fiind înscăunat abia la 15 mai 1934, întrucât nu era licențiat în Teologie, ceea ce împiedica Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române să confirme alegerea sa. În situația creată, Consiliul profesoral al Facultății de Teologie din Chișinău, împreună cu senatul Universității din Iași, în ședința din 21 martie 1934 i-a acordat cu mari elogii titlul de Doctor Honoris Causa, luând în considerare dorința unanimă a credincioșilor din Sudul Basarabiei de a-l avea ca Episcop pe Arhiereul Dionisie, meritele sale deosebite pe tărâmul religios și ostenelile considerabile pe tărâmul românesc Basarabia, precum și vastele sale cunoștințe teologice. Sfântul Sinod, întrunit în ședințele din 18-19 aprilie 1934, sub președinția primului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea, a confirmat alegerea Preasfințitului ca Episcop titular al Episcopiei Cetatea Albă-Ismail.

Episcopul Dionisie a purces la îndeplinirea chemării sale fiind călăuzit de râvna apostolică față de învățătura Domnului Hristos și de dragostea față de Țară. Pe lângă opera mare de zidire sufletească pe care a înfăptuit-o în Eparhie, a ridicat în orașul Ismail clădirea bisericii episcopale și a înființat Orfelinatul eparhial „Episcopul Dionisie”. A deschis în orașul Ismail o tipografie și o fabrică de lumânări. Sub îndemnul Preasfinției sale au fost reparate o mulțime de biserici din județul Ismail. La Mânăstirea Schimbarea la Față a Mântuitorului din satul Borisăuca a întemeiat o școală de pictură bisericească, o bibliotecă și un atelier de covoare (țesătorie națională). La Giurgiulești a contribuit la construcția unei școli pe lângă biserică. În orașul Bolgrad a reparat capital Catedrala Schimbarea la Față a Mântuitorului.

Multe și mărețe fapte au rămas în inimile creștinilor ortodocși în urma slujirii în Sudul Basarabiei a Episcopului Dionisie Erhan, care n-a uitat nici de baștină și pe cheltuiala sa a ridicat o biserică în cinstea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil în satul Sociteni, județul Lăpușna.

Ca Episcop de Cetatea Albă-Ismail, a păstorit cu râvnă până în anul 1940. În vara acelui an, auzind cumplita veste despre cedarea Basarabiei, s-a refugiat în România. Aici, a fost desemnat locţiitor de Episcop la Argeş (1940-1941), continuând să poarte titlul „al Cetăţii Albe-Ismail”. Dar gândul îi era mereu acasă și, la 1 septembrie în 1941, s-a întors în Basarabia, la Mânăstirea Suruceni.

La 17 septembrie 1943, Preasfințitul Dionisie a trecut în lumea celor drepți, la Spitalul central din Chișinău. Este adus pe jos, în procesiune, la Mănăstirea Suruceni, locul nașterii sale duhovnicești, și a fost înmormântat în gropniţa alăturată Bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe”.

La 10 iulie 2018, ca urmare a lucrărilor de consolidare a Bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Mânăstirea Suruceni, s-au aflat moaștele Episcopului Dionisie de către stareța Sfintei mânăstiri, egumena Epistemia (Goncearenco). Maica streță a solicitat binecuvântarea PS Siluan (Șalari), Episcopul de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, președintele Departamentului mănăstiri şi viaţă monahală, pentru a deschide integral mormântul. La rugămintea stareței, preacuviosul arhimandrit Porfirie (Dobre), starețul Mănăstirii Sireț, împreună cu părinți ai mănăstirii, au deschis mormântul și în el s-a aflat trupul neatins de stricăciune al Arhiereului Dionisie.

La 27 iulie 2018, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, însoțit de PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Prot. mitr. Vadim Cheibaș, secretarul Mitropoliei Moldovei, au vizitat Mânăstirea Suruceni, pentru a lua act în legătură cu descoperirea trupului neputrezit al vrednicului Episcop Dionisie Erhan, pe a cărui piatră funerară atestăm următoarea inscripție:

„Episcopul Dionisie Erhan (n. 1868 — d. 1943), Vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului (1918-1932), Episcop al Ismailului (1932-1940), Episcop al Argeșului (1940-1941), Răzăș din Bardarul Lăpușnei, Luminatu-s-a singur prin învățătura cărții și fost-a cuvios călugăr din pruncie. Staret aici (Mănăstirea Suruceni) îndelungă vreme (1908-1934), Viteaz în Legea creștină Strămoșească, Neșovăielnic în dragostea de Neam. Cald sprijinitor al tinerilor spre lumina cărții. Pilda de păstor duhovnicesc – cu grai frumos, cu râvnă sfântă… până la moarte. Dormi în pace iubite părinte, frate și unchi”.

La 15 septembrie 2018, sfintele moaște au fost îmbrăcate în veșminte arhierești, așezate în raclă și depuse în Biserica „Sf. Ierarh Nicolae”.

La 17 septembrie 2018, Înalt Preasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, împreună cu Preasfințitul Episcop Ioan de Soroca și un impunător sobor de preoți, în prezența mulțimii de credincioși, au săvârșit Sfânta Liturghie și pomenirea la 75 de ani de la trecerea la Domnul a Episcopului Dionisie.

La 25 octombrie 2018 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a trecut în rândul Sfinților pe Episcopul Dionisie Erhan al Cetății-Albe-Ismail cu zi de pomenire la 17 septembrie. Ceremonia de proclamare a Canonizării Sfântului Ierarh Dionisie a avut loc la 27 octombrie 2019, în prezența Patriarhului României, Preafericitul Părinte Daniel, a membrilor Sfântului Sinod, a delegației Bisericii Ortodoxe din Moldova și a miilor de pelerini veniți la București.

Despre Episcopul Dionisie, Gala Galaction, Nicolae Iorga, Nichifor Crainic spuneau că era un cunoscător al Sfintei Scripturi şi un mare trăitor. Dacă îl întâlneai pe stradă, spuneai că este un simplu călugăr, dacă îl vedeai slujind, spuneai că este un înger al lui Dumnezeu care slujeşte înaintea Sfintei Mese, iar dacă îl auzeai vorbind, te copleşea cultura pe care o avea acest mare ierarh. Poetul Octavian Goga afirma despre Episcopul Dionisie că este „în adevăr un Gură de Aur”. A fost cunoscut tuturor ca un învățător și apărător al credinței și Bisericii lui Hristos. Permanent, pe drum, în tren, în întâlnirile particulare sau publice, în biserică, blândul și smeritul stareț și ierarh împărtăşea tuturor cuvântul Evangheliei. Predicile lui erau pătrunzătoare, pentru că sfaturile transmise prin cuvinte din Sfânta Scriptură erau certificate prin faptele și viața sa. Scopul cuvintelor sale era de a oferi celor păstoriți lumină, dragoste, adevăr și pace.

Având imaginea vieții sfinte a Sfântului Ierarh Dionisie, să tindem s-o urmăm, pentru ca și noi să împlinim menirea pentru care am fost creați, după cum ne îndeamnă și Sfântul Ioan Damaschin: „Privind la traiul sfinților, să le urmăm credința, dragostea, nădejdea, zelul, viața, stăruința în lupta cu patimile, răbdarea până la sânge, ca să avem părtășie cu ei și la cununile slavei.”