200 ani de la nașterea episcopului Melchisedec ȘTEFĂNESCU

Episcopul Melchisedec (Mihai) Ștefănescu a fost născut la 15 februarie 1823, în familia preotului Petru și Anei Ștefănescu, din satul Gârcina, județul Neamț. A studiat la Seminarul Teologic Socola, după absolvirea căruia, a devenit învățător în satul Șerbești, Neamț. Călugărit cu numele de Melchisedec, și, în 1844, hirotonit ierodiacon. A activat ca profesor suplinitor, la Seminarul de la Socola, cadru didactic și director al Seminarului din Huși. La insistența arhimandritului Filaret Scriban, susținut și de Alexandru Sturdza, a plecat la Kiev, pentru a face teologia, în perioada 1848-1851, la Academia Movileană, unde a obținut titlul de magistru în teologie și litere. A fost hirotonit ieromonah în Lavra Pecerska din Kiev (1851). După revenirea în țară, a activat în calitate deprofesor de patristică, drept canonic, liturgică și teologie comparată, la Seminarul Teologic din Socola, care a devenit, în perioada următoare, cel mai bun seminar teologic din țară și prima școală gimnazială din Principatele Române cu predarea în limba română, la nivelul unei adevărate academii teologice românești.

Protosinghel (1952) și arhimandrit (1853). În 1856, a fost numit rector al Seminarului de la Huși, reușind să-l reorganizeze, pe măsura celui de la Iași. În 1862, a fost ales episcop vicar la Huși, cu titlul „Tripoleos”, iar în ianuarie 1865, a devenit episcop al Dunării de Jos, cu reședința în Ismail (1865-1879), eparhie pe care a păstorit-o, timp de 15 ani, construind biserici în sate, ajutând săracii și consolidând formarea teologică și duhovnicească a clerului.

Din 22 februarie 1879,în calitate de episcop al Romanului, a păstorit, până la trecerea la Domnul (16 mai 1892). La început, episcopul Melchisedec locuia în afara  episcopiei, în case închiriate. Apoi, palatul episcopal, a fost amenajat, datorită contribuției guvernului, iar mobilierul, achiziționat cu cheltuiala sa personală. În primul an al episcopatului său, la Roman, a cumpărat din banii săi o stupină, de care se îngrijea şi el însuşi, din când în când, scrie și un manual de apicultură, rămas în manuscris. După  edificarea palatului episcopal,a dispus construirea, timp de şase luni, a unor clădiri noi pentru cancelarie, consistoriu şi arhivă, ca şi pentru personalul aferent. Apoi, s-a ocupat de înălţarea turnului-clopotniţă, pentru care fratele său mai mic, arhimandritul Ieronim, a comandat un clopot mare din Germania. Ceasul pentru clopotniţă a fost comandat de Melchisedec, la Hanovra. La Seminarul Teologic, a renovat localul aferent şi a adăugat noi încăperi.A recrutat personal didactic, a înfiinţat o bibliotecă şi un cor, şi a introdus uniforme şcolare. Tot la Roman, a subvenționat activitatea Spitalului Public.

A încurajat unirea Principatelor Române, folosind atât catedra, cât și amvonul. De asemenea, a promovat unirea celor două biserici locale din Moldova și Țara Românească. Spunea că unitatea românilor va consolida și ortodoxia românească în fața prozelitismului religios eterodox.

În 1857, a fost ales membru în Divanul Ad-Hoc. A sprijinit reformele lui Alexandru I. Cuza și Războiul de Independență.Adeținut funcția de ministru al Cultelor (1860), a fost membru de drept în Senatul României și i s-a încredințat o misiune politică în Rusia (1868). A fost delegat de Sfântul Sinod al Bisericii Române, la Conferința Vechilor Catolici de la Bonn (1875).

În cadrul Sfântului Sinod, a îndeplinit mai multe misiuni importante. A fostnumit preşedinte al unei comisii însărcinate cu elaborarea a două regulamente: unul relativ, referitor la lucrările sinoadelor eparhiale şi altul disciplinar, pentru călugării şi călugăriţele de la mănăstirile ramase prin legea secularizării. Pe 17 decembrie 1865, episcopul Melchisedec a propus câteva adăugiri şi îndreptări la regulamentul pentru reeditarea cărţilor bisericeşti şi corectarea lor din punctul de vedere al limbii, fără a se pierde ideea originalului, aşa cum se întâmpla la unii din vechii traducători. Pe 29 decembrie al aceluiași an, a luat parte la discuţia proiectului de lege referitor la costumul preoţilor: îmbrăcămintea să fie modestă şi conformă epocii. Pe 31 decembrie,a fost implicat într-o dezbatere privind îndatoririle şi drepturile preoţilor de armată. Tot aici menționăm că a avut o contribuție majoră la întocmirea Legii Organice din 1872, prin care s-a constituit Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Totodată, a lucrat la redactarea Actului Sinodal, care a obținut recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române (1885).

Referindu-se la activitatea sa în cadrul Sfântului Sinod, episcopul Melchisedec, în şedinţa din 17 noiembrie 1887, zicea: „Mi-a plăcut totdeauna în viaţa mea a mă gândi cum am putea face să ridicăm Biserica acolo, unde este menită să fie.”. Cunoștea limbile franceză, germană, latină, rusă, greacă și slavă veche. Episcopul Melchisedec Ștefănescu a lăsat o operă bogată scrisă: numeroase cărți de teologie și istorie, dar și despre starea Bisericii în contextul epocii. La 10 septembrie 1870, a fost ales membru activ al Academiei Române, iar în perioada 1882-1885 – vicepreședintele Academiei. La sesiuni a prezentat numerioase comunicări și referate științifice.

Prin testament,episcopul Melchisedec rânduia Academiei Române bogata sa bibliotecă, formată din 82 de manuscrise și 2511 cărti, precum și colecția de numismatică, formată din 114 monede. Biblioteca lui pe vremea aceea era una dintre cele mai bogate din țară, cu tematică variată: istorie, literatură, teologie, pedagogie, economie, știință, agricultură, medicină, artă, etc.

Tot prin testament, rânduia ca din veniturile administrării averii sale de către o epitropie, în frunte cu episcopul de Roman, să se dea, anual, câte 1000 de lei unui tânăr care să studieze la Academia Teologică de la Kiev. Între cei care au beneficiat de aceasta bursă se număra și Nicodim Munteanu, cel de-al doilea patriarh al Romaniei.

După 69 de ani, dintre care 13 ani de păstorire, la Roman, în dimineaţa zilei de sâmbătă, 16 mai 1892, s-a stins din viață, în reşedinţa sa episcopală de la Roman, fiind înmormântat în grădina caselor sale de acolo, unde mai târziu, a fost aşezat şi fratele său, arhiereul Valerian.

Melchisedec Ştefănescu se numără printre cei mai mari ierarhi, dascăli și teologi de seamă din cadrul Bisericii Ortodoxe Române. Duhul înțelepciunii, cunoștințele uriașe privind istoria neamului, precum și munca prodigioasă l-au definit ca „bărbatul cel mai cu ştiinţă dintre prelaţii noştri contemporani şi locul său în Academia Română i se cuvenea lui în toată puterea cuvântului”, precum scria B.P.Hasdeu. „În Episcopul Melchisedec strălucea munca literară. Ca academician, el va rămâne cu tot dreptul în panteonul nostru naţional”.

Opera selectivă:

Biserica Ortodoxă în luptă cu protestantismul, în special, cu calvinismul în veacul al XVII-lea și cele două sinoade din Moldova contra calvinilor. – București, 1890. – 116 p.; Cronica Hușilor și a Episcopiei cu aseminea numire. – București, 1869. – IX + 463 + 175 p. + 3 foi; Didachiele sau predicele Mitropolitului Antim Ivireanul / st. de Episcopulu Melchisedec, membru al Acad. Române // Extr. din Analele Acad. Romane. Ser. II, T. X : Memoriile Secţiunii Istorice. – București, 1888. – 27 p.; Schițe biografice din viața mitropolitului Ungrovlahiei Filaret II (1792) și a altor persoane bisericești contemporane cu dânsul. – București, 1987. – 80 p.; Vizita și scrierile lui Grigore Țamblac. – București, 1884. – 109 p.

Preotul Maxim Melinti