Header image

Articole din rubrica Articole, Media

Pe urmele lui Ștefan cel Mare la mănăstirea Voroneț

Pe urmele lui Ștefan cel Mare la mănăstirea Voroneț. Mânăstirea Voroneț este situată în satul cu același nume, la 36 km de Suceava și la numai 4 km de centrul orașului Gura Humorului. Ea constituie una dintre cele mai valoroase ctitorii ale lui Ștefan cel Mare. Biserica a fost ridicată în anul 1488 în numai patru luni și jumătate ceea ce constituie…

11:44, vineri, 30 noiembrie, 2012 | Continuarea

Mănăstirea Țigănești “Adormirea Maicii Domnului”

Mănăstirea “Adormirea Maicii Domnului”, MD-3734, com. Ţigăneşti, r-l Străşeni. Mănăstirea Țigănești a fost întemeiată, pe la 1725, de boierul Lupu Dencu și de răzeși din comuna Cobalca (acum Codreanca), care au construit o biserică de lemn, pentru a-i ascunde pe creștinii din apropiere de invaziile tătarilor. http://manastireatiganesti.md/

10:10, vineri, 30 noiembrie, 2012 | Continuarea

Centrul de instruire a frumosului prin suvenire creștine (CIFR)

Centrul de instruire a frumosului prin suvenire creștine (CIFR) este o organizaţie creştin – ortodoxă a meşterilor populari, profesorilor cu convingeri creştin – ortodoxe; Iniţiativa aparţine Meşterului Popular din Republica Moldova,  preotului Anatolie GÎRBU. O gamă largă de suvenire creştine la preţuri accesibile le puteţi găsi pe siteu-l CIFR: http://cifr.md/

9:21, vineri, 30 noiembrie, 2012 | Continuarea

Dumbrava – o localitate pe care o unește Biserica

Dumbrava – o localitate pe care o unește Biserica Dumbrava este un sat din componența comunei Trușeni din sectorul Buiucani, municipiul Chișinău,Republica Moldova. http://www.localitateadumbrava.md/

9:03, vineri, 30 noiembrie, 2012 | Continuarea

Violenţa în familie – o temă dureroasă pentru celula de bază a societăţii

Pentru majoritatea organizaţiilor de astăzi care se ocupă de protecţia familiei problema violenţei domestice sau familiale este prioritară, fiindcă este o temă dureroasă pentru celula de bază a societăţii. Nu este greu să găseşti informaţie privind violenţa în familie. Dar la o cercetare amănunţită putem observa lacune în analiza acestui fenomen. Nu este cazul să…

1:07, vineri, 30 noiembrie, 2012 | Continuarea

Drumul spre Casă

Adam s-a născut într-o familie obişnuită, nici evlavioasă, nici necredincioasă. O familie tipică a speciei umane numite Homo Sovieticus. O familie în care se lucra în duminici şi de sărbători, pentru că părinţii nu aveau alt timp să caute de gospodărie – săptămâna întreagă roboteau la stat. O familie în care mama şi tata se…

12:40, vineri, 30 noiembrie, 2012 | Continuarea

Запущен новый Интернет-портал «Православная Молдова»

За несколько дней с начала его работы, к команде сайта уже примкнули более 20-и священнослужителей, богословов и журналистов, пишущих на церковные темы и небезразличных к событиям духовной жизни в Республике. Идея основания портала принадлежит нескольким сотрудникам пресс-центра Кишинёвско-Молдавской митрополии.

10:45, joi, 29 noiembrie, 2012 | Continuarea

Mamă, preoteasă, dirijor, dar şi minunat pedagog

În şirul lecţiilor publice la disciplina Religie, desfăşurate de către studenţii de la programul de masterat Studii filologice şi spiritualitate creştină din cadrul Facultăţii de Litere a USM se înscrie şi cea de la liceul „Olymp” din comuna Costeşti, Ialoveni. La clasele I-IX profesor de religie este preoteasa Veronica Grigoriţă, care a realizat lecţia demonstrativă…

6:33, joi, 29 noiembrie, 2012 | Continuarea

Adu zâmbetul pe faţa unui copilaş!

Adu zâmbetul pe faţa unui copilaş! În perioada 28 noiembrie – 28 decembrie  2012, Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi colectează jucării, rechizite şcolare, dulciuri şi altele pentru copiii invalizi şi din familii socialmente vulnerabile din republică. Astfel, fiecare poate jertfi din puținul său pentru cei mai triști ca noi. Bunurile pot fi aduse zilnic între 8.00-17.00 la Biserica „Întâmpinarea Domnului” din…

9:48, miercuri, 28 noiembrie, 2012 | Continuarea

O nouă sectă în Chișinău, cea a extratereștrilor

Mai nou, moldovenii se trag din extratereştri. Această ipoteză este promovată de o sectă care activează ilegal în Chişinău. Ideea pare dăunătoare pentru cei care cad în mreaja sectanţilor. Este şi povestea unei tinere din capitală, care după ce s-a lăsat ademenită de scientologie a ajuns de nerecunoscut. Tânăra a plecat de acasă, are un comportament ciudat…

12:15, miercuri, 28 noiembrie, 2012 | Continuarea

Acatistul Sfântului Paisie Velicikovski

Cuv. Paisie de la Neamţ – a trăit între anii 1722-1794 Rugăciunile începătoare, obligatorii: În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie! Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte…

11:38, marți, 27 noiembrie, 2012 | Continuarea

Prot. Mitr. Ioan Plămădeală: Să nu se întâmple că accesăm mai des un site ortodox, decât păşim pragul unui sfânt locaş …

Pe parcursul vieţii omul săvârşeşte multe şi diferite fapte. Şi, fără îndoială, că pe unele din ele Dumnezeu le binecuvintează, iar pe altele le îngăduie. Omul are libertatea de a alege – libertate – pe care Dumnezeu i-a dăruit-o. Cain l-a ucis pe fratele său cu ajutorul unei pietre. A ucide frate pe frate –…

8:31, marți, 27 noiembrie, 2012 | Continuarea

Germania vrea să interzică zoofilia

După ce a legalizat-o în 1969. Asociațiile consumatorilor protestează. Zoofilia e legală în mai multe state europene, printre care Belgia, Danemarca, Finlanda, Ungaria, Suedia. D upă ce a „rezolvat” problema tăierii împrejur a copiilor de evrei și musulmani, permițându-le părinților să decidă ce fac cu prepuțul odorului, guvernul Angelei Merkel dă piept cu altă provocare….

7:06, marți, 27 noiembrie, 2012 | Continuarea

Preasfințitul Ambrozie (Munteanu), Episcop de Neftekamsk și Birsk va conferenția la biserica USM

În fiecare miercuri la Biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM (str. M. Kogălniceanu, 67) au loc următoarele întruniri: ora 18.00 – slujba Acatistului Sfântului Duh, pentru luminarea minţii şi reuşită la învăţătură; ora 19.00 – Seri duhovnicești: discuţii cu tinerii la diverse teme actuale. În ziua de miercuri, 28 noiembrie, ora 19.00, la întâlnirea cu tinerii este așteptat Preasfințitul Ambrozie (Munteanu)  Episcop…

4:34, marți, 27 noiembrie, 2012 | Continuarea

Anna Casian, jurnalist, blogger – “A fi documentat este o condiţie necesară în jurnalismul religios”

În ultimul timp tot mai mulţi tineri jurnalişti se încadrează plenar în abordarea tematicii religioase. Anna Casian face parte din această pleiadă ce mediatizează cu o profunzime aparte evenimentele ce ţin de viaţa Bisericii Ortodoxe. În acelaşi timp, întreţine de mai mulţi ani un blog ce se axează anume pe specificul jurnalismului religios şi cultural….

11:37, marți, 27 noiembrie, 2012 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com