Articole din rubrica Articole, Sfaturi duhovnicești
Ce-i înăuntru e și în afară
Frumusețea dinafară e și mai prețioasă când o acoperă pe cea lăuntrică. Sluțenia lăuntrică schimonosește până și chipul cel mai frumos; frumusețea lăuntrică luminează și înnobilează până și cele mai nereușite trăsături în așa fel încât acestea nu se mai observă. Armonia, bunătatea, demnitatea lăuntrică, bogăția de idei, tăria de caracter, inima iubitoare și purtarea…
5:52, duminică, 27 decembrie, 2015 | Continuarea
7 sfaturi pentru fiica mea (scrisoarea unui tată)
Fiica mea, Ieri parcă erai cât o buburuză. Ai crescut, nu mai ești o puștoaică care așteaptă să-i crească dinții. Și pentru că ai crescut, sufletul mi-a dictat următoarele rânduri: Nu căuta iubirea cu disperare, căci așa nu vei găsi decât iluzie și dezamăgire. Mama ta m-a învățat, când eram noi mai tineri, să am…
5:46, duminică, 27 decembrie, 2015 | Continuarea
Ispita sinuciderii
Oamenii de ştiinţă au descoperit că mulţi din cei care au ispita sinuciderii au primit o „poruncă” de la părinţi, o injoncţiune, tot auzind cuvinte ca acestea: „N-ar fi trebuit să te naşti, dacă nu erai tu…, sau tu n-ar fi trebuit să fii”. Şi aceasta funcţionează în adâncul minţii ca o poruncă: „n-ar fi…
5:19, duminică, 27 decembrie, 2015 | Continuarea
Simbolurile creştine, puse sub semnul întrebării. Târgul de Crăciun de la Bruxelles şi-a schimbat numele în „Plăcerile Iernii”
Sărbătorirea Crăciunului este interzisă în unele ţări, iar în altele se încearcă redefinirea mesajelor sau a simbolurilor. Se întâmplă nu numai în Orientul Mijlociu sau Asia, dar şi în Statele Unite sau în capitala Uniunii Europene. Târgul de Crăciun de la Bruxelles este o adevărată tradiţie. Anul acesta, schimbarea numelui din „Târgul de Crăciun” în…
4:32, duminică, 27 decembrie, 2015 | Continuarea
Ne lipseşte Duhul Rugăciunii
Creştinul care se roagă numai de formă e asemenea unei femei care coase de zor, cu acul fără aţă. Coase, coase înainte, dar fără niciun folos. Pierde vremea în zadar. Aşa păţesc şi oamenii lui Dumnezeu care se roagă numai de formă, de obicei numai cu buzele, iar nu şi cu mintea. Acul rugăciunilor aleargă înainte pe treptele…
4:17, duminică, 27 decembrie, 2015 | Continuarea
Un program duhovnicesc pentru a păstra harul
Să-ţi faci un program bun. După rugăciunea de dimineaţă, să citeşti din Noul Testament. Să iei câte un cuvânt pe care să-I ai în minte şi să te străduieşti să-l împlineşti toată ziua. Să-ţi zici: „Asupra acestui cuvânt mă voi opri astăzi, pe acesta mă voi strădui să-l păzesc”. Anafura să o consumi după rugăciunea de dimineaţă. Seara să citeşti puţin dintr-o carte patristică, deoarece aceasta…
4:01, duminică, 27 decembrie, 2015 | Continuarea
Prinderea gândului şi a pornirii încă din „faşă” e o adevărată luptă duhovnicească
Ceea ce „ne vine” să facem şi să spunem nu suntem noi înşine, ci reacţii automate născute din impulsuri inconştiente ale firii şi scheme de comportament şi simţire, la fel de inconştiente, prin care am învăţat să fugim de ce nu ne place şi să căutăm ce ne face plăcere, sau credem că ne-ar aduce…
11:50, sâmbătă, 26 decembrie, 2015 | Continuarea
Ce s-ar intampla dacă ne-am trata mătăniile la fel cum ne purtăm cu telefoanele mobile?
Cum ar fi? Сe-ar fi dacă le-am purta mereu cu noi? Ce ar fi dacă le-am parcurge de câteva ori pe zi? Cum ar fi dacă ne-am întoarce după ele dacă le uităm? Cum ar fi să le folosim pentru a primi mesaje mai clare și de încredere? Cum ar fi dacă ne-am purta cu…
7:58, sâmbătă, 26 decembrie, 2015 | Continuarea
Copiii se învață prin rugăciunea părinților
Educația copiilor în ziua de azi este o problemă foarte grea. Dar în nepriceputa mea simplitate, o să vă spun ceva care poate fi de folos. Copiii se învață – mai mult decât prin cuvinte – prin exemplul părinților, prin pilda lor. Și chiar mai mult, se învață prin rugăciunea părinților. Și îmi aduc aminte întotdeauna…
7:44, sâmbătă, 26 decembrie, 2015 | Continuarea
Primul este pentru mama mea…
Un băiat intră cu pas hotărât într-un magazin de bijuterii și ceru să-i fie arătat cel mai frumos inel de logodnă pe care îl deținea. Bijutierul de serviciu îi oferi ceea ce tânărul căuta. Băiatul privi inelul și, surâzând, făcu un gest de aprobare. Întrebă care este prețul și urma să-l plătească. Vă căsătoriți în…
6:32, sâmbătă, 26 decembrie, 2015 | Continuarea
Șeful FISC-ul explică de ce ar trebui impozitate bisericile din țară
Șeful FISC-ului, Ion Prisăcaru este de părere că bisericile ar putea fi impozitate, deși acestea nu achită impozite la stat. Totuși există problema oamenilor care lucrează neoficial pe lângă biserici și ar putea rămâne fără pensii. „Biserica de fapt nu achită impozite. Eu m-am întâlnit cu diferite fețe bisericești și s-au speriat de declarația mea…
5:17, sâmbătă, 26 decembrie, 2015 | Continuarea
Un dar pentru Hristos (video)
Cat de usor este sa faci Un dar pentru Hristos. Nu contează cu ce te ocupi în viață, principalul ca orice lucrare pe care o îndeplinești, să o faci din toată inima, ca pentru Domnul. Orice lucraţi, lucraţi din toată inima, ca pentru Domnul şi nu ca pentru oameni (Col. 3, 23).
12:26, sâmbătă, 26 decembrie, 2015 | Continuarea
Minunea convertirii unui musulman
Musulman care-și bătea soția creștină se trezește paralizat – Și atunci s-a petrecut minunea… Gulzhan citea Sfânta Scriptură împreună cu un argat creștin, când într-o zi Iisus i S-a arătat în vis. După această arătare, ea și-a schimbat viața și s-a încredințat pe sine lui Iisus, ca unui Mântuitor. Arăta ca un om ce s-a…
10:59, sâmbătă, 26 decembrie, 2015 | Continuarea
Scrierile Părinţilor sunt viaţă şi nu literatură!
Bătrânul Ioil spune: „Noi ţinem seamă de ce au zis sau au scris Părinţii şi nu de felul în care au trăit. În loc de a le studia opera, am face mai bine de a le imita viaţa. Sfinţii Părinţi se rugau mult, privegheau mult, posteau mult, iubeau sărăcia şi simplitatea, urau duhul lumii, combăteau…
10:15, sâmbătă, 26 decembrie, 2015 | Continuarea
Inițiativă fără prcedent în sânul Bisericii Ortodoxe. Un mitropolit cere schimbarea Constituției
Ioan, Mitropolitul Banatului a anunţat, astăzi, la sfârşitul Slujbei de Crăciun pe care a oficiat-o în Catedrala Mitropolitană din Timişoara, lansarea unei iniţiative civice fără precedent. Reprezentantul Bisericii Ortodoxe Române la Timișoara cere modificarea Constituţiei. ÎPS Ioan, Mitropolitul Banatului a făcut un apel vineri, în timpul Slujbei de Crăciun, pentru strângerea de semnături care să…
8:55, sâmbătă, 26 decembrie, 2015 | Continuarea

