Articole din rubrica Caritate, Ştiri
Sectorul Sinodal Asistenţă Socială şi Caritate, în comun cu ASCO, lansează colaborarea cu Asociaţia Obştească „Salvați Viaţă
Sectorul Sinodal Asistenţă Socială şi Caritate, în comun cu Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi din Moldova, lansează colaborarea cu Asociaţia Obştească „Salvați Viaţă”, cu scopul implementării unei agende comune de activităţi întru susţinerea copiilor care au nevoie urgentă de intervenţii chirurgicale, şi ai căror familii întâmpină dificultăţi în colectarea sumei necesare pentru intervenţie. Domeniile de colaborare vor…
12:03, vineri, 4 martie, 2016 | Continuarea
Nu părăsiți niciodată rugăciunea și Dumnezeu nu vă va părăsi
Rugăciunea alcătuită numai din cuvinte nu este de niciun folos dacă inima nu se roagă și ea. Dumnezeu nu ascultă decât o rugăciune fierbinte. Odată, Avva Zoil din Thebaida se întoarce de pe Muntele Sinai și a întâlnit un monah care i s-a plâns cât pătimeau ei la mănăstire din pricina secetei. Zoil l-a întrebat:…
11:25, vineri, 4 martie, 2016 | Continuarea
Să ne simplificăm viața – aspecte practice
Trăim în goană. Ne grăbim, alergăm, avem un milion de lucruri de făcut pe care le facem în grabă, fără profunzime și fără urmă de dragoste – suntem pe autopilot și facem totul mecanic. Este de înțeles – trăim în secolul vitezei. Și al stressului cronic. DAR oare știm că se poate și ALTFEL? Vom…
10:02, joi, 3 martie, 2016 | Continuarea
Tinereţea nu se potriveşte cu tristeţea
Mitropolitul Bălan avea o vorbă faină: „Cea mai frumoasă podoabă a unui tânăr este inima curată şi mintea trează.” Să ştiţi că inima se murdăreşte şi ea. Cu ce se murdăreşte? Cu gânduri murdare, cu imagini murdare, cu fapte murdare. Toate acestea se înscriu în noi. Suntem ce am devenit. Dacă inima-i curată, intră în…
6:33, joi, 3 martie, 2016 | Continuarea
Un medic a făcut 1200 de avorturi. Acum dorește să arate lumii ce este de fapt un avort
Poate că, dacă ar cunoaște adevărul cu privire la avort, toți oamenii ar deveni apărători ai copiilor nenăscuți. Cu această credință, organizația pro-viață Live Action a realizat un proiect în colaborare cu medicul fost avortist dr. Anthony Levantino – un nou site web care prezintă informații medicale corecte cu privire la avort. AbortionProcedures.com îl prezintă pe…
4:40, joi, 3 martie, 2016 | Continuarea
În curs de apariţie: SFÂNTUL MASLU ŞI ALTE SLUJBE DE VINDECARE; ISTORIE ŞI ACTUALITATE
În curând, la Editura Sophia din Bucureşti va apărea o nouă carte – SFÂNTUL MASLU ŞI ALTE SLUJBE DE VINDECARE; ISTORIE ŞI ACTUALITATE (191 pagini). Cartea are la bază studiul mai vechi despre Sfântul Maslu (care constituie partea II-a a cărţii de faţă), dar care a fost substanţial îmbogăţit. Din cuprinsul de mai jos puteţi…
4:24, joi, 3 martie, 2016 | Continuarea
Cum ne putem da seama că suntem pe drumul cel bun?
04– Nehotărârea cum să o învingem? – Stai ca prostul între drumuri, asta eşti! A spus Hristos: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa… Fără de Mine nu puteţi face nimic… Cine nu adună cu Mine, risipeşte”, va să zică ştim ce avem de făcut. – Cum ne putem da seama că suntem pe drumul cel bun? – De, dragul…
12:46, joi, 3 martie, 2016 | Continuarea
Această lume moare, iar voi vă purtați ca și cum navigați într-o croazieră captivantă
– Cand, ocupandu-ne cu activitatea misionara, discutam cu oamenii pe strada, cu ce trebuie sa incepem? Trebuie sa facem referire la Evanghelie sau trebuie sa vorbim in acel limbaj care este mai clar, adica in limbajul laic? Insa, cu ajutorul lui nu poti exprima idei duhovnicesti inalte. – Limbajul in care trebuie sa vorbiti este…
12:30, joi, 3 martie, 2016 | Continuarea
O lumină puternică
Câtă vreme odaia este în întuneric, zice episcopul Teofan Zăvorâtul, nu poţi vedea murdăria din ea. Dar dacă în odaie aduci o lumnă puternică, poţi vedea fiecare firicel de praf. La fel este şi cu sufletul. Când lumina lui Hristos străluceşte în noi şi descoperă păcatele noastre, trebuie să ne căim îndată şi să-l lăsăm…
12:29, joi, 3 martie, 2016 | Continuarea
Aparențele înșeală…
Toți râdeau de înfățișarea acestui om, însă nu cunoșteau ce ascundea înlăuntrul său… O femeie, proprietăreasa unui mic hotel cu camere de închiriat, povestește o istorisire care i-a schimbat viața: „Casa noastră se afla exact vizavi de intrarea Clinicii Johns Hopkins din Baltimore. Locuiam la parter, iar la etaj am făcut camere de închiriat…
12:16, joi, 3 martie, 2016 | Continuarea
Vreau să devin la fel ca tine!
Omul mândru nu se va smeri niciodată în faţa lui Dumnezeu. Drept urmare a acestei înverşunări încep suferinţele, crizele, tristeţea, deznădejdea. Din cauza mândriei sale, el suferă foarte mult şi, imediat ce se smereşte, toate suferinţele se sfârşesc şi sufletul lui dobândeşte liniştea şi pacea. Odată, Sfântul Macarie cel Mare împreună cu ucenicul său mergeau…
10:04, joi, 3 martie, 2016 | Continuarea
Părintele Themi, de la vedetă rock’n roll cu vederi marxiste la preot misionar ortodox în Africa
Themistocle Anthony Adamopoulo s-a născut în Alexandria, Egipt, în 1945 într-o familie grecească. În 1956 familia sa a emigrat în Australia, stabilindu-se în Melbourne unde tînărul Themistocle a urmat școala primară, liceul și și-a început studiile superioare la Universitatea din Melbourne în 1964. În același timp, avînd o pasiune pentru muzica rock’n roll, a fondat…
9:40, joi, 3 martie, 2016 | Continuarea
Se relansează una dintre cele mai tulburătoare cărți scrise vreodată în România: Cancerul, dragostea mea
Se relansează una dintre cele mai tulburătoare cărți scrise vreodată în România: Cancerul, dragostea mea de Mioara Grigore. Banii strânși din vânzări vor fi donați copiilor autoarei. Joi 3 martie se relansează cartea “Cancerul, dragostea mea”, a Mioarei Grigore, arată un comunicat primit la redacție. “Este o carte auto-biografică despre o femeie puternică, despre speranță,…
9:28, joi, 3 martie, 2016 | Continuarea
Patriarhul României: „Părintele duhovnic este un medic care tratează răni sufleteşti”
17 preoți din Arhiepiscopia Bucureștilor au fost hirotesiți duhovnici miercuri, 02 martie 2016. Slujba a fost oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în paraclisul istoric al reședinței patriarhale cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Părintele duhovnic este un medic care tratează răni sufleteşti În cuvântul de învățătură, Preafericirea Sa le-a vorbit celor…
8:24, joi, 3 martie, 2016 | Continuarea
Oameni care cultivă și lucrează sfințenia
De mai mulți ani ne-am atașat de părintele Gheorghe Popovici, vrednic slujitor din parohia ”Sfântul Nicolae” din satul Sărățica Nouă, raionul Leova. Sfinția Sa a ajuns la o venerabilă vârstă, apropiindu-se de 90 de ani, dar, cu regret, în ultima perioadă a trecut prin câteva crize de sănătate. Astfel, fiindu-ne frică să nu-l pierdem, dar…
7:56, joi, 3 martie, 2016 | Continuarea

