Articole din rubrica Credinţa şi medicina, Credința și știința, Interviu
Neurochirurgul Bogdan Iliescu, despre misterele creierului: „Frica în sine este un sentiment foarte bun. Statul degeaba este catastrofal pentru creier“
Medicului Bogdan Iliescu, asistent universitar la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr.T. Popa” din Iaşi şi specialist neurochirurg la Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. dr. Nicolae Oblu“ din Iaşi, îi…
11:30, sâmbătă, 21 ianuarie, 2017 | Continuarea
Prima mutare a lui Trump ca președinte: pagina dedicată LGTB de pe site-ul Casei Albe a dispărut
Donald Trump a devenit vineri cel de-al 45-lea președinte la SUA. Abia instalat la Casa Albă, fostul magnat a decis scoaterea de pe site-ul oficial al Casei Albe a paginii…
1:23, sâmbătă, 21 ianuarie, 2017 | Continuarea
Necredinciosul
A fost odată în vremuri deloc îndepărtate, într-un sătuc mic-mic, o familie de ţărani care avea doi copii. Tatăl nu credea în Dumnezeu, şi nu ezita să spună şi altora…
12:39, sâmbătă, 21 ianuarie, 2017 | Continuarea
Soborul Sfântului Prooroc Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului sărbătorit în rugăciune la Catedrala episcopală din Comrat
Pomenirea dreptului cu laude, iar ție destul îți este mărturia Domnului, Înaintemergătorule. Că te-ai arătat cu adevărat și decât proorocii mai cinstit, că și a boteza în repejuni pe Cel…
5:24, vineri, 20 ianuarie, 2017 | Continuarea
Sfântul Ioan Botezătorul prăznuit în mijlocul enoriașilor soroceni
De ziua prăznuirii Soborului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca, la care au…
5:06, vineri, 20 ianuarie, 2017 | Continuarea
Lacul din parcul Valea Trandafirilor din Capitală a devenit pentru o zi Iordanul Chişinăului
În după amiaza zilei de joi, 19 ianuarie, la lacul din parcul Valea Trandafirilor din Capitală (cartierul Botanica), preoţii de la mănăstirea Ciuflea, având în mijlocul lor pe Preacuviosul Arhim….
4:52, joi, 19 ianuarie, 2017 | Continuarea
Sărbătoarea Bobotezei la Mănăstirea Ciuflea
În post și rugăciune au petrecut credincioșii veniți în Ajunul Bobotezei și a doua zi de Bobotează la sfânta mănăstire Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, Ciuflea. Boboteaza – această sărbătoare…
3:29, joi, 19 ianuarie, 2017 | Continuarea
„În Iordan, botezându-Te Tu, Doamne…” Botezul Domnului celebrat la Catedrala mitropolitană
În ziua în care creștinătatea Ortodoxă prăznuiește Botezul Domnului, enoriașii Catedralei mitropolitane „Naşterea Domnului” din mun. Chișinău s-au reunit în rugăciune la un serviciu divin praznical oficiat de către Înaltpreasfințitul Mitropolit…
12:31, joi, 19 ianuarie, 2017 | Continuarea
Slăvitul praznic al Botezului Domnului, la Catedrala episcopală din Soroca
La slăvitul praznic al Botezului Domnului, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur în Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din…
11:52, joi, 19 ianuarie, 2017 | Continuarea
Sfinţirea Aghesmei Mari la Mănăstirea Hîncu
După săvîrşirea Sfintei Liturghii, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni însoţit de soborul preoţilor slujitori ai mănăstirii împreună cu miile de credincioşi, în mod organizat sau deplasat în procesiune la izvorul…
11:40, joi, 19 ianuarie, 2017 | Continuarea
În noaptea praznicului împărătesc Botezul Domnului, PS Episcop Petru, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie la mănăstirea “Cuvioasa Parascheva” Hîncu
19 ianuarie 2017. Cînd Biserica Ortodoxă prăznuieşte Botezul Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni a oficiat Sfînta şi Dumnezeiasca Liturghie la mănăstirea “Cuvioasa Parascheva” Hîncu. Slujba a avut…
3:01, joi, 19 ianuarie, 2017 | Continuarea
Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii, Kiril, a fost invitat de către președintele moldovean, Igor Dodon, să viziteze Republica Moldova
În cadrul vizitei oficiale a şefului statului în Federaţia Rusă, Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o conversaţie cu Sanctitatea Sa, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Kiril. Şeful…
12:01, joi, 19 ianuarie, 2017 | Continuarea
Sfințirea cea Mare a Apei la Râul Iordan (2017)
Creştinii ortodocşi din mai multe ţări serbează joi, 19 ianuarie 2017, praznicul Botezul Domnului, în conformitate cu calendarul iulian. Cu această ocazie, Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului, a…
11:23, miercuri, 18 ianuarie, 2017 | Continuarea
Botezul Domnului şi sfinţirea vieţii noastre
O însemnătate adâncă şi plină de învăţăminte are pentru noi, creştinii, botezul lui Hristos prin scufundarea în apă a sfântului Său trup. Sfântul Vasile cel Mare ne învaţă: „Înainte de…
11:04, miercuri, 18 ianuarie, 2017 | Continuarea
Mitropolitul Vladimir a Sfințit Agheasma Mare în ajunul Botezului Domnului
În ajun de Bobotează, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat slujba Utreniei şi Ceasurile Împărăteşti şi apoi slujba Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia la Catedrala mitropolitană “Nașterea…
1:05, miercuri, 18 ianuarie, 2017 | Continuarea