Articole din rubrica Monitorizarea presei
(VIDEO) Ce poate fi mai rău? Campania socială „Stop alcool la volan” este lansată de Inspectoratul Național de Probațiune
Inspectoratul Național de Probațiune al Ministerului Justiției a lansat un spot video, în cadrul campaniei de prevenire a consumului alcoolului la volan. Mai exact, este vorba despre un video unde se arată efectele care pot urma în urma urcării în stare de ebrietate la volan. Nu e nimic mai important decât viața dumneavoastră și a…
7:39, luni, 11 noiembrie, 2019 | Continuarea
Smerenia și curăția inimii
În existența istorică a creștinismului, de multe ori s-a încercat îmblânzirea mesajului Evangheliei. Noutatea sa radicală este uitată, iar automatismele iau locul unei lecturi vii și curioase a mesajului biblic. Părinții deșertului au fost între cei care, părăsind lumea, au citit cu un ochi curat cuvântul lui Hristos și l-au pus în aplicare. De multe…
3:37, luni, 11 noiembrie, 2019 | Continuarea
Ce este fericirea ?
Visul infantil al omului atârnă de o oarbă iluzie şi amăgire de sine, că va găsi undeva, cândva, …fericirea. Când de fapt, acest vis, presupune o lungă călătorie plină de (re)naşteri, căderi, ridicări, pe cât de multe întâlniri, pe atât de multe despărţiri, uneori chiar şi mai multe, iar pentru a fi fericit trebuie să-ţi…
11:56, luni, 11 noiembrie, 2019 | Continuarea
În Duminica a XXI-a după Cincizecime, Întâistătătorul BOM a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
În Duminica a XXI-a după Cincizecime (a Vindecării demonizatului din ţinutul Gherghesenilor) Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din muncipiul Chișinău. Alături de Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova au coliturghisit: Prot. mitr. Vadim Cheibaș, Secretar al Mitropoliei și Eclesiarh al Catedralei…
2:52, duminică, 10 noiembrie, 2019 | Continuarea
Duminica a XXI-a după Pogorârea Duhului Sfânt, la Catedrala Episcopală din Soroca
În Duminica a XXI-a după Pogorârea Duhului Sfânt, Episcopul Ioan al Sorocii a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca. Episcopului sorocean i-au coliturghisit preoții și diaconii Catedralei Episcopale, iar la Liturghie au fost prezenți numeroși enoriași. La predică, PS Ioan a prezentat semnificațiile textului evanghelic al vindecării demonizatului din…
2:42, duminică, 10 noiembrie, 2019 | Continuarea
În Duminica a XXI-a după Rusalii, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, a liturghisit la Mănăstirea Curchi
În Duminica a XXI-a după Rusalii (a Vindecării demonizatului din ţinutul Gherghesenilor), cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei, vicar mitropolitan, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Curchi, înconjurat de preoții slujitori ai așezământului monahal. Pericopa evanghelică citită în această duminică ne învață că trebuie să…
1:27, duminică, 10 noiembrie, 2019 | Continuarea
PS Siluan de Orhei a liturghisit în mijlocul credincioșilor parohiei „Sf. Cneaz Vladimir” din Orhei
Sâmbătă, 09 noiembrie 2019, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei și Vicar al Mitropoliei Moldovei, având binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul credincioșilor parohiei cu hramul „Sf. Cneaz Vladimir” din Orhei, cu prilejul aniversării a 65 de ani de viață pământească a părintelui paroh, Prot. Mitr. Vladimir Gladcov. Ierarhului i-au…
7:54, duminică, 10 noiembrie, 2019 | Continuarea
Întâistătătorul a liturghisit la Hramul Mănăstirii „Sf. Mare Mucenic Dimitrie” din Ceadâr-Lunga, UTA Găgăuzia
Mănăstirile, spunea într-un cuvânt de-al Său, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, au fost dintotdeauna o mare bogăție materială a Bisericii și o podoabă morală a poporului nostru. Vineri, 8 noiembrie 2019, în ziua praznicului Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a liturghisit la Mănăstirea „Sf. Mare Mucenic Dimitrie” din…
7:59, vineri, 8 noiembrie, 2019 | Continuarea
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie sărbătorit la Catedrala mitropolitană din Chișinău
De sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala amitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău, la care au participat slujitorii sfântului locaș, dar și numeorși creștini, veniți pentru a aduce laudă și…
7:50, vineri, 8 noiembrie, 2019 | Continuarea
Hramul orașului Orhei marcat prin slujire arhierească la Catedrala episcopală „Sf. Mare Mucenic Dumitru”
(Mare apărător te-a aflat întru primejdii lumea, purtătorule de chinuri, pe tine cel ce ai biruit pe păgâni. Deci precum mândria lui Lie ai surpat și la luptă îndrăzneț ai făcut pe Nestor, așa Sfinte Dimitrie, pe Hristos Dumnezeu roagă-L să ne dăruiască nouă mare milă.) Astăzi, 8 noiembrie 2019, în ziua prăznuirii Sfântului Mare…
6:20, vineri, 8 noiembrie, 2019 | Continuarea
„Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!” – Vladimir Ciolac
„Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”, lucrare semnată de compozitorul Vladimir Ciolac, în interpretarea Capelei corale „Moldova”, dirijor – G. Tocari. „Teleradio-Moldova”, 2019.
2:18, vineri, 8 noiembrie, 2019 | Continuarea
Predică la Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir
Cel ce Mă va mărturisi pe Mine înaintea oamenilor şi Eu îl voi mărturisi pe el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri (Matei 10,32). Iubiţi credincioşi, Astăzi Biserica Ortodoxă prăznuieşte pe unul din cei mai mari mucenici, anume pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir. Acest mucenic vrednic de laudă, s-a născut în…
8:10, vineri, 8 noiembrie, 2019 | Continuarea
Un creştin trebuie să se afle permanent în mişcare, ca să nu fie prins de puterea celui rău
De foarte multe ori oamenii, aflându-se într-o situaţie nefastă, încep a învinui pe toţi cei din jur sau spun că ceea ce li s-a întâmplat se datorează unui oarecare moment, care nu era posibil de evitat. Dar în realitate, majoritatea întâmplărilor nedorite, fie cele spirituale, fie cele materiale şi trupeşti, sunt cauzate de care-vai acţiuni…
3:22, joi, 7 noiembrie, 2019 | Continuarea
Liniștea sufletească este cel mai bun medicament!
Omule, medicamentul tău este liniștea inimii! Liniștea sufletească este cel mai bun medicament. Atunci când sufletul tău este liniștit, exteriorul, anturajul și circumstanțele mai puțin contează. Dacă te liniștești, în virtutea credinței în Dumnezeu, mergi pe calea tămăduirii. Când ești liniștit, circulația sângelui este prielnică și inima bate în ritmul ei! Mintea, analizează, observă, cugetă,…
2:52, joi, 7 noiembrie, 2019 | Continuarea
Claudiu Bălan: Copiii sunt cheia unei căsnicii trainice, și nu numai atât: ei sunt cununa familiei!
Eu când m-am căsătorit aveam 23 de ani iar soția mea, Iuliana, avea 24 de ani. Astăzi, când scriu aceste rânduri, avem câțiva ani de căsnicie și destui de mulți de când ne-am întâlnit prima dată. Ne-am cunoscut în facultate și cu ajutorul lui Dumnezeu ne înțelegem bine până astăzi. Neînțelegeri, supărări și feluri diferite…
2:34, joi, 7 noiembrie, 2019 | Continuarea

