aprilie 2020 - Pagina 3 din 10 - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Articole din rubrica Aniversări, Ştiri

Duhovnicul Mănăstirii Ciuflea, PC Arhimandrit Nicolae (Roșca) – 30 de ani de slujire la Altarul Domnului

Vineri în Săptămâna Luminată, când se prăznuieşte sfinţirea Bisericii Preasfintei Stăpânei noastre şi Maicii lui Dumnezeu, a Izvorului celui de Viaţă purtător, Duhovnicul Mănăstirii Ciuflea, PC Arhimandrit Nicolae (Roșca) aniversează 30 de ani de slujire sacerdotală. La acest moment de sărbătoare, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova i-a adresat părintelui Nicolae un mesaj de…

9:06, vineri, 24 aprilie, 2020 | Continuarea

Cum lucrează diavolul

Diavolul poate să facă o furtună şi dintr-o lingură de apă, iar dintr-o scânteie el poate declanşa un incendiu mistuitor. Lângă o barieră coborâtă pe calea ferată s-a oprit să aştepte, până va trece trenul, un motociclist. Din urma lui a venit o căruţă, iar apoi un automobil. Tot lângă barieră, pe marginea dumului, un…

10:11, joi, 23 aprilie, 2020 | Continuarea

ANUNȚ! Slujbele de pomenire a celor răposați la Mănăstirea Ciuflea

Hristos a înviat! Iubiți credincioși, în perioada carantinei slujbele la Mănăstirea Ciuflea vor decurge neschimbat, conform programului liturgic. În continuare, participarea credincioșilor este interzisă de către autoritățile statului, în contextul stării de urgență declarată la recomandarea Organizației Mondiale a Sănătății, pentru a stopa răspândirea virusului Covid 19. Conform deciziei Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova celebrarea…

9:04, joi, 23 aprilie, 2020 | Continuarea

Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Sihăstria a fost purtată în procesiune pentru izbăvirea de boală și secetă

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Axioniţa de la Mănăstirea Sihăstria a fost purtată în procesiune, în a treia zi de Paşti, pentru izbăvirea de boală și secetă. Procesiunea a avut loc în jurul aşezământului monahal după oficierea Sfintei Liturghii. Călugării și clericii au rostit rugăciuni și ectenii pentru alungarea pandemiei, pentru însănătoșirea bolnavilor și pentru ploaie….

5:10, joi, 23 aprilie, 2020 | Continuarea

A trecut la cele veșnice Protoiereul mitrofor Eftimie Moroșanu, duhovnicul Protopopiatului Șoldănești

La onorabila vârstă de 86 de ani a trecut în lumea celor drepți protoiereul mitrofor Eftimie Moroșanu, duhovnicul Protopopiatului Șoldănești. ÎPS Mitropolit VLADIMIR a adresat un mesaj de condoleanţe la trecerea în veşnicie a părintelui Eftimie. Hristos a înviat! Am primit cu tristețe vestea trecerii din această lume, în săptămâna luminată, a părintelui Eftimie Moroșanu,…

1:10, joi, 23 aprilie, 2020 | Continuarea

Petru Bogatu // Cine nu crede în Dumnezeu, crede-n orice

Jurnalistul de televiziune Dan Negru l-a jignit pe cunoscutul savant Stephen Hawking. Când a auzit că notoriul om de știință nu crede în Dumnezeu, întrucât astrofizica ar fi în stare să demonstreze că Universul a apărut singur, din nimic, fără să fie creat de o ființă supranaturală, jurnalistul s-a arătat contrariat, spunând că doar animalele…

9:11, joi, 23 aprilie, 2020 | Continuarea

Fără harul lui Dumnezeu, suntem asemenea pământului neroditor

Dacă izvoarele apelor nu vor da apă, atunci nu vor curge râuri; tot astfel, dacă harul lui Dumnezeu nu va ajuta, totul va rămâne deşert în om. Nu te îndeletnici cu părerea de sine şi gânduri înalte, crezând că poţi face vreun bine de la tine sau de sine stătător. Fără ajutorul lui Dumnezeu, nimic…

9:02, miercuri, 22 aprilie, 2020 | Continuarea

„Neobișnuita călătorie a Serafimei” (cu subtitrare în română)

Un nou lungmetraj de animație pentru întreaga familie. Filmul povestește aventurile unei fetițe care și-a pierdut părinții la începutul Celui de-al Doilea Război Mondial și, ajungând într-o biserică părăsită, este ajutată de Sfântul Serafim de Sarov să descopere tainele lumii. Un film care merită privit, căci de o asemenea mărturisire de credință, de care dă…

6:30, miercuri, 22 aprilie, 2020 | Continuarea

Primarul și Polițistul care au slujit la Înviere

Într-un sat din România primarul a zis polițistului: Cum să lăsăm oamenii fără biserică? Că noi nu avem pe acile cazuri d`astea. Mai bine să se roage lumea pentru asta. Atunci bătrânele s-au strâns la denii și au aprins lumini la morminte și au ars tămâie de mirosea tot satul. Polițistul a avut grijă ca…

5:45, miercuri, 22 aprilie, 2020 | Continuarea

Imnul Învierii, de Valeriu Gafencu

Vă cheamă Domnul slavei la lumină, Vă cheamă mucenicii-n veşnicii, Fortificaţi Biserica Creştină Cu pietre vii zidite-n temelii. Refren: Veniţi, creştini, luaţi Lumină, Cu sufletul senin, purificat! Veniţi, flămânzi, gustaţi din Cină, E Nunta Fiului de Împărat! Să crească-n inimile noastre-nfrânte Un om născut din nou, armonios, Pe chipurile voastre să Se-mplânte Pecetea Domnului Iisus Hristos….

5:42, miercuri, 22 aprilie, 2020 | Continuarea

Preoții din Protopopiatul Florești au donat 10000 lei pentru Spitalul Raional din Florești

Miercuri, 22 aprilie, Protopopul bisericilor din raionul Floreşti Prot. mitr. Ioan Zîmbreanu însoţit de către Secretarul Protopopiatului Floreşti Prot. Iurie Medveţchi şi Preşedintele Comisiei Disciplinare Prot. Vitali Scupoi a oferit 10000 lei Spitalului Raional din Floreşti. Mijloacele bănești provin din contribuțiile personale ale clericilor din Protopopiatul Florești și vor fi folosiți în lupta cu Covid…

12:52, miercuri, 22 aprilie, 2020 | Continuarea

Episcopul Ioan al Sorocii a oferit 20000 lei pentru Spitalul Raional Soroca

Marți, 21 aprilie 2020, Episcopul Ioan al Sorocii, însoțit fiind de către Secretarul Vicariatului, prot. Nicolae CRAVEȚ și prot. Alexandru ILESCU a întreprins o vizită la Spitalul Raional Soroca. Preasfinția Sa a discutat cu medicii Mihai MÎȚU și Nina SPOIALO despre starea pacienților diagnosticați cu Covid -19, ce se tratează în Spitalul Raional, totodată, informându-se…

6:11, marți, 21 aprilie, 2020 | Continuarea

Mănăstirea Ciuflea a oferit daruri pacienților Spitalului Clinic Municipal de Copii nr.1 din Chișinău

Paștele este sărbătoarea Luminii, în special pentru cei care au nevoie de căldură și speranță. Marți, 21 aprilie, beneficiarii de asistență medicală din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Copii nr.1 din municipiul Chișinău s-au bucurat de darurile venite din partea Mănăstirii „Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron” – Ciuflea cu ocazia sfintelor sărbători de Paști. Au…

6:00, marți, 21 aprilie, 2020 | Continuarea

IPS Pimen este infectat cu coronavirus și va fi transferat la București

ÎPS Părinte Pimen a fost infectat cu coronavirus la Suceava. Părintele va fi transferat în această seară la Institutul Matei Balș datorită situației ce se poate agrava, în condițiile existenței altor afecțiuni și a vârstei de 90 de ani. Părintele arhiepiscop a fost inițial internat la Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava,…

3:46, marți, 21 aprilie, 2020 | Continuarea

Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie din a doua zi de Paști la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni

În dimineața zilei de luni, 20 aprilie 2020, din săptămîna luminată, Presfințitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din mun. Ungheni. Alături de Ierarh, au trăit acel îndemn al bucuriei pascale prin Sfânta Liturghiei, soborul de preoți și diaconi slujitori ai catedralei. La final Preasfinția Sa,…

1:37, luni, 20 aprilie, 2020 | Continuarea

Contact Form Powered By : XYZScripts.com