Articole din rubrica Anunțuri, Ştiri
Simpozionul Mărturisitorilor la Mănăstirea Platin
Sâmbătă, 8 Februarie, va avea loc la Mănăstirea Paltin Petru-Vodă, Simpozionul național: „Părintele Justin Pârvu și Mărturisitorul Ioan Ianolide – Icoane ale biruinței asupra iadului comunist în România secolului XX”. Ucenici ai renumitului Duhovnic, Arhimandritul Justin Pârvu, împreună cu iubitorii marelui memorialist din temnițele comuniste, Mărturisitorul Ioan Ianolide, se vor întâlni în duh de rugăciune…
12:54, vineri, 31 ianuarie, 2025 | Continuarea
Vă invităm luni, 3 februarie la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie nocturnă, în parohia Fundul Galbenei, r. Hîncești
Vă invităm luni, 3 februarie la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie nocturnă în cinstea Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului “Mângâietoarea”, în parohia ”Sf. Ap. și Ev. Ioan Teologul” s. Fundul Galbenei, r. Hîncești. Iubiți credincioși și enoriași ai sfintei noastre Biserici dar și credincioși din împrejurimi, pentru prima dată în parohia noastră va fi…
12:47, vineri, 31 ianuarie, 2025 | Continuarea
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare Episcopului-vicar, Preasfințitului Filaret cu ocazia aniversării zilei de naștere
Preasfințitul Filaret, Episcop de Căpriana și vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, aniversează joi, 30 ianuarie 2025, ziua de naştere. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir i-a adresat Preasfinţiei Sale un mesaj de felicitare. Preasfinţiei Sale, Preasfinţitului Filaret, Episcop de Căpriana, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove. Cu prilejul aniversării a…
9:32, joi, 30 ianuarie, 2025 | Continuarea
S.O.S. – Pericol sever de ruinare: Să salvăm ce a mai rămas din biserica veche din satul Vulpești, raionul Ungheni
Construită din cărămidă în anul 1866 a servit drept lăcaș de închinăciune pentru credincioșii din Vulpești, cât și pentru cei din satele învecinate. În prezent biserica se află într-un proces sever de ruinare. În aprilie 2022, am publicat un material intitulat Lăcașe sfinte în proces de ruinare, în care am redat situația unor biserici abandonate și aflate…
6:40, miercuri, 29 ianuarie, 2025 | Continuarea
Programul aniversării Centenarului Patriarhiei Române (3-4 februarie 2025)
Evenimentele liturgice de la Catedrala Patriarhală, prilejuite de aniversarea Centenarului Patriarhiei Române se vor desfășura conform următorului program: În ziua de luni, 3 februarie 2025, la ora 17.00, la Catedrala Patriarhală, după încheierea Vecerniei, se va săvârși ultima slujbă de pomenire pentru cei 16 sfinți români canonizați. În ziua de marți, 4 februarie 2025, Biserica Ortodoxă Română va sărbători o sută de…
5:49, miercuri, 29 ianuarie, 2025 | Continuarea
ANUNȚ! 30 – 31 ianuarie – Acatist și Taina Sfântului Maslu la biserica Sf. Irh. Spiridon al Trimitundei
Vă invităm cu drag să participați la următoarele slujbe care vor avea loc în biserica Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei din Chișinău: 💕🙏 Joi, 30 ianuarie, ora 17:00 – Slujba Acatistului Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei, cu rugăciuni de cerere și mulțumire. 💕🙏 Vineri, 31 ianaurie, începând cu ora 16:00 – Taina Sfântului Maslu, lucrare sfântă săvârșită cu harul Sfântului Duh,…
9:55, marți, 28 ianuarie, 2025 | Continuarea
,,Clopotnița – sunet care zidește” emisiune educativă pentru copii mult așteptată. ,,Ascultarea”
Emisiune specială a fost realizată cu multă dăruire de echipa Asociației Educative a Copiilor Ortodocși ,,Clopotnița”. Aici trăim momente în care lumina credinței și a educației corecte a copilului ce intră în lume, oferindu-ne tuturor șansa de a ne renaște spiritual. Împreună cu invitații noștri, descoperim frumosul vieții creștine, exemple de urmat ale sfinților părinți…
5:30, luni, 27 ianuarie, 2025 | Continuarea
Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca și Drochia, împlinește 46 de ani
Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca și Drochia, Președinte al Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media își aniversează luni, 27 ianuarie 2025, ziua de naștere. Cu această ocazie, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir i-a transmis un mesaj de felicitare. Preasfinției Sale, Preasfințitului Ioan, Episcop de Soroca și Drochia, Președinte al Sectorului Sinodal Comunicare…
9:30, luni, 27 ianuarie, 2025 | Continuarea
În Duminica după Botezul Domnului, PS Siluan, Episcopul Orheiului, a liturghisit la Mănăstirea Țigănești
În Duminica după Botezul Domnului, ziua pomenirii Sfântului Irinarh Zăvorâtul din Rostov, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei și Vicar mitropolitan, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Țigănești din raionul Strășeni. Au coliturghisit Arhimandritul Irinarh (Costru), starețul mănăstirii, care și-a prăznuit Ocrotitorul ceresc, împreună cu un sobor de preoți și diaconi….
5:47, duminică, 26 ianuarie, 2025 | Continuarea
Episcopul Filaret a liturghisit în Duminica după Botezul Domnului, la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
În Duminica după Botezului Domnului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană “Nașterea Domnului” din municipiul Chişinău, a fost oficiată de către Preasfințitul Filaret, Episcop de Căpriana, vicar al Mitropoliei Moldovei. Alături de Ierarh au înălțat rugăciuni slujitorii și enoriașii Sfintei Catedrale. Sfântul Evanghelist Matei,…
1:52, duminică, 26 ianuarie, 2025 | Continuarea
Sărbătoarea Botezului Domnului în Instituțiile Medicale din Republica Moldova
Prilejuit de sărbătoarea luminată a Botezului Domnului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Preoții misionari din cadrul Sectorului Sinodal Activitate Pastorală în Instituțiile Medicale au adus bucuria Arătării Domnului și în spitalele din Țara noastră fiind stropite cu Agheasmă Mare, Această acțiune a fost realizată la solicitarea colectivelor spitalelor și a…
8:35, sâmbătă, 25 ianuarie, 2025 | Continuarea
Galerie Foto: Sărbătoarea Botezului Domnului în penitenciarele din Republica Moldova
Cu ocazia Praznicului Botezului Domnului, clericii din cadrul Sectorului Sinodal Activitate Pastorală în Instituțiile Penitenciare au vizitat mai multe instituții penitenciare din țară, aducând bucuria duhovnicească a acestei mari sărbători tuturor celor privați de libertate. Sfințirea Aghesmei Mari, săvârșită în conformitate cu canoanele Bisericii Ortodoxe, și cuvintele de învățătură adresate de slujitori au adus…
3:38, sâmbătă, 25 ianuarie, 2025 | Continuarea
Predică la Duminica după Botezul Domnului – Sfântul Nicolae Velimirovici
Atunci Iisus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de diavolul. Şi după ce a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, la urmă a flămânzit. Şi apropiindu-se, ispititorul a zis către El: De eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâini. Iar El, răspunzând,…
3:03, sâmbătă, 25 ianuarie, 2025 | Continuarea
Viața și pătimirea Sfintei Muceniţe Tatiana
Sfînta Muceniţă Tatiana s-a născut în Roma cea veche, din părinţi de neam mare, pentru că tatăl său a fost de trei ori antipat, însă binecredincios creştin şi temător de Dumnezeu, păzind în taină sfînta credinţă, în care şi pe fiica sa, adică pe Sfînta Tatiana, a crescut-o cu bunăcuviinţă şi frică de Dumnezeu, învăţînd-o…
12:59, vineri, 24 ianuarie, 2025 | Continuarea
Acatistul Sfintei Muceniţe Tatiana
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie! Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre. Sfinte Dumnezeule, Sfinte…
12:51, vineri, 24 ianuarie, 2025 | Continuarea


Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice