25 martie: Proclamarea canonizării Sf. Ier. Iosif cel Milostiv și a Sf. Gheorghe Pelerinul

Proclamarea canonizării Sf. Ier. Iosif cel Milostiv și a Sf. Gheorghe Pelerinul va avea loc duminică 25 martie 2018, anunță doxologia.ro. Cei doi sfinți contemporani au fost canonizați de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în 5 octombrie 2017.

Sfinţii vor avea următoarele date de prăznuire: Sf. Ier. Iosif cel Milostiv, Mitropolitul Moldovei în 26 ianuarie, iar Sf. Gheorghe Pelerinul în 17 august.

Cei doi noi sfinţi români sunt sfinţi contemporani, întrucât au trăit în secolul al XX-lea, alăturându-se Sf. Cuv. Ioan Iacob de la Neamţ.

Viaţa Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv,

Mitropolitul Moldovei (26 ianuarie/ 08 februarie)

Mitropolitul Iosif Naniescu, numit acum Sfântul Iosif cel Milostiv, s-a născut în Basarabia, ca fiu al preotului Anania Mihalache şi al soţiei sale, Teodosia, din satul Răzălăi, ţinutul Soroca, la 15 iulie 1818, primind la botez numele Ioan.

Rămânând de mic orfan de tată, iar mama sa făcându-se monahie, la vârsta de 10 ani a fost luat de un unchi al său, ierodiaconul Teofilact, care I-a adus în obştea Mănăstirii Frumoasa, din Basarabia, apoi la Mănăstirea Sfântul Spiridon din Iaşi, unde se afla şi un vestit spital.

Acolo tânărul Ioan a învăţat ascultarea, smerenia, precum şi slujirea lui Dumnezeu şi a semenilor aflaţi în suferinţă. După o vreme, cei doi au mers la Mănăstirea Sfântul Samuil din Focşani, unde de asemenea funcţiona un spital. Plecând apoi la Buzău, a îmbrăcat sfântul şi îngerescul chip, primind, de la marele episcop Chesarie al Buzăului, numele de Iosif, după numele întâiului episcop al Argeşului.

Acelaşi Chesarie l-a hirotonit diacon şi l-a îndrumat la învăţătura de carte, pe care a deprins-o la Seminarul de la Buzău, apoi la Academia Sfântul Sava din Bucureşti, având dascăli vestiţi, precum profesorul Ioanid, de la care a învăţat limba greacă, şi părintele Macarie ieromonahul, cunoscutul dascăl de psaltichie românească.

De la Macarie, Iosif a deprins meşteşugul cântării bisericeşti curate, întrucât avea un glas foarte plăcut şi el însuşi a alcătuit cântări psaltice.

Fiind hirotonit episcop vicar al Mitropoliei Ţării Româneşti, cu titulatura Iosif al Mirelor, urma cu vrednicie faptelor Sfântului Ierarh Nicolae. în anul 1873 fost ales episcop al Argeşului, iar peste doi ani, mitropolit al Moldovei, împlinindu-şi cu multă osârdie chemarea şi slujirea arhierească. împlinindu-şi făgăduinţa către fostul mitropolit Veniamin Costachi, făcută în vedenie pe când mergea către Iaşi ca nou ales mitropolit, Iosif a încheiat zidirea Catedralei mitropolitane în anul 1886, începută de marele Veniamin; la începerea căreia, în anul 1826, prin pronie dumnezeiască, a şi fost de faţă pe când era copil la Iaşi.

Asemeni şi Seminarul lui Veniamin de la Socola l-a mutat chiar în palatul domnitorului care îl surghiunise pe ierarhul Veniamin, iar bisericile Sfântul Nicolae Domnesc şi Sfinţii Trei Ierarhi le-a înnoit, căutând să urmeze întru toate marelui său înaintaş. Moaştele Cuvioasei Parascheva le-a mutat de la Mănăstirea Trei Ierarhi la Catedrala nouă a Mitropoliei, în anul 1889, punându-le în raclă nouă de argint, după ce văzuse racla veche cuprinsă de flăcări şi sfintele moaşte rămânând nearse, prin dumnezeiască minune.

Cele mai alese fapte bune ale mitropolitului Iosif erau însă acestea două: sfinţenia vieţii şi milostenia. El se ruga şi citea mult, mânca puţin şi era foarte cumpătat, îşi drămuia cu mare măsură timpul, având mare osârdie pentru cele sfinte. Dumnezeiasca Liturghie o săvârşea totdeauna cu bucurie şi cu ochii umeziţi de lacrimi.

Era, de asemenea, un vorbitor priceput şi duhovnic înţelept, căutat de multă lume pentru blândeţea şi cuvintele lui. Cunoştea bine Sfânta Scriptură, din care mărturisea că învaţă toate, şi era desăvârşit părinte duhovnicesc. Pe lângă celelalte daruri, mitropolitul avea şi darul smereniei şi al ascultării desăvârşite, că toate le primea ca de la Dumnezeu.

Păstorind, deci, cu multă vrednicie Mitropolia Moldovei vreme de douăzeci şi şapte de ani, s-a mutat la cereştile lăcaşuri cu pace în anul 1902, în ziua de 26 ianuarie. Poporul l-a numit Iosif cel Sfânt şi Milostiv. De aceea, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa din 5-6 octombrie 2017, l-a trecut în rândul Sfinţilor, statornicind ca zi de pomenire a sa 26 ianuarie/ 08 februarie, când a trecut la cele veşnice.

Pentru ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Troparul,

glasul al 3-lea, podobie: Mare apărător…

Curăţia ta şi rugăciunea, milostenia şi înfrânarea vas ales al Sfântului Duh te-au făcut; pentru aceasta, Moldovei fiind păstor, urmai cu totul Păstorului Celui bun; Sfinte mare Ierarhe, milostive Iosife, roagă pe Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.

Viaţa Sfântului Gheorghe Pelerinul (17/30 august)

Sfântul Gheorghe s-a născut în anul 1864, în Şugag (astăzi în judeţul Alba) din părinţi binecredincioşi, pe vremea când Transilvania făcea parte din Imperiul Habsburgic.

Încă din fragedă vârstă mânca puţin, postind, şi iubea singurătatea, având o mare bucurie să se roage în biserica satului, chiar şi atunci când nu erau slujbe, mai mult noaptea; iar ziua, când era cu vitele, se retrăgea în locuri tăinuite şi făcea multe metanii, cugetând la cele dumnezeieşti. După ce a deprins cititul, se ruga cu Psaltirea, încât a învăţat-o pe de rost.

La vârsta de 24 de ani, s-a însoţit, prin Taina Cununiei, cu o tânără credincioasă pe nume Pelaghia, fiind binecuvântaţi de Dumnezeu cu cinci copii. Ca soţ şi tată nu şi-a neglijat deprinderile sale duhovniceşti, împlinind cu şi mai mare evlavie faptele credinţei şi căutând mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui.

Fiind milostiv şi lipsit de lăcomie, în toată vremea miluia pe cei săraci, deşi el însuşi trăia în sărăcie. Nu se tulbura de mustrările celor apropiaţi, ci tuturor le spunea cu încredere şi pace: „Nu vă tulburaţi, are grijă Dumnezeu să ne hrănească; datoria noastră este să ne rugăm fără încetare şi să facem voia Lui”.

Prin astfel de cuvinte se îmbărbăta şi pe sine şi pe cei din jur. Şi, aşa, omul lui Dumnezeu era totdeauna în pace, cu faţa luminoasă şi cu inima senină, blând şi neîngrijorat, ca unul care vieţuia în lume şi în trup, dar totodată mai presus de lume şi de trup. Rugăciunea neîncetată şi bucuria cerească umpleau inima lui, însoţindu-l toată viaţa.

După ce a trăit paisprezece ani în căsnicie, în anul 1883, cu încuviinţarea soţiei sale, a luat hotărârea să meargă la Ierusalim, ca pelerin, împreună cu mai mulţi ţărani din satul său. Luând cu sine Evanghelia şi Psaltirea, a mers pe jos până la Constanţa, apoi cu vaporul până la Ierusalim.

Acolo a rămas patruzeci de zile, mergând de trei ori pe zi la Sfântul Mormânt pentru Dumnezeiasca Liturghie şi celelalte slujbe. Apoi s-a dus şi la celelalte Locuri Sfinte: Betleem, Ierihon, Iordan, Nazaret, Tabor.

La peştera Sfântului Xenofont s-a întâlnit cu un pustnic care i-a prorocit că nu va ajunge călugăr, ci va trăi mergând din loc în loc, în lipsă, sărăcie şi rugăciune neîncetată; numai astfel avea să-şi mântuiască sufletul său şi să aprindă evlavia în inimile multor oameni.

Mai înainte însă de a începe această vieţuire, a rămas vreme de patruzeci de zile în nevoinţă aspră şi post, cu multe ispite de la diavolul, în pustia Egiptului de Sus. Uneori îl speria vrăjmaşul cu năluciri de fiare şi şerpi veninoşi, alteori îl chinuia cu foamea, cu setea, cu arşiţa şi cu ţânţarii.

Odată, diavolul i-a tot aruncat căciula de pe cap, vrând să-l pornească spre mânie, dar viteazul nevoitor a hotărât să o lase jos şi a făgăduit lui Dumnezeu că, până la moarte, va umbla cu capul descoperit. Apoi diavolul i-a aruncat şi bocancii, încât nu mai avea cu ce să se încalţe.

Iar nebiruitul ostaş al lui Hristos a cerut de la Dumnezeu darul să umble toată viaţa sa desculţ, atât vara, cât şi iama. Altă dată diavolul i s-a arătat sub chipul unui plugar, care-1 lăuda pentru nevoinţă, ca să-l facă să cadă în ispita trufiei, dar înţeleptul Gheorghe l-a biruit prin smerita cugetare.

Astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu multă stăruinţă a trecut de încercarea celor patruzeci de zile de post, izbăvindu-se din toate ispitele venite fie de la neputinţele firii, fie de la vrăjmaşul diavolul. îndată după aceasta, bunul nevoitor a mers la Ierusalim, unde s-a închinat la Mormântul Domnului.

Cum a intrat în biserică să aprindă lumânarea la Sfântul Mormânt, ca o dovadă neîndoielnică şi mângâietoare că rugăciunile şi postul au fost bineplăcute şi primite de Dumnezeu, lumânarea din mâna lui s-a aprins singură.

După ce a mers în pelerinaj şi la Sfântul Munte Athos, s-a întors în satul său, după trei ani de când plecase. într-o noapte, în timp ce se afla în biserica din Şugag la rugăciune, l-a văzut aievea pe diavolul venind la el şi zicându-i cu mare mânie: „Ce faci aici, Moş Gheorghe?”. „Mă rog lui Dumnezeu” a răspuns bătrânul cu îndrăzneală, iar vrăjmaşul a fugit de la el.

Altă dată bătrânul povestea celor mai de aproape ai săi: „într-o duminică, pe când mă întorceam de la sfânta biserică, am văzut la cârciuma din Şugag mulţi săteni la băut, şi printre ei, mulţime de diavoli, aşa cum n-am mai văzut în altă parte”.

Sfântul n-a mai rămas mult în satul său, ci şi-a început călătoria, ca în vremurile apostolice, făcându-se pelerin străin şi călător în hotarele ţării. Mergea din biserică în biserică unde se ruga aproape toată noaptea, umbla fără grabă, desculţ şi cu capul descoperit, postea şi se depărta de toate desfătările lumii, cutreierând prin părţile Sibiului, Făgăraşului şi Braşovului. Aproape în fiecare an făcea câte un pelerinaj la Ierusalim, călăuzind cetele închinătorilor.

Auzind de numeroasele mănăstiri din Moldova, în anul 1895, dreptcredinciosul Gheorghe a trecut Carpaţii şi s-a aşezat la Piatra Neamţ, unde a primit o cămăruţă în tumul clopotniţă al bisericii Sfântul Ioan domnesc, lăcaş ctitorit de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare.

În scurtă vreme a ajuns cunoscut de preoţi, călugări şi mireni, care îl preţuiau ca pe un adevărat om duhovnicesc. In acest loc a rămas până la sfârşitul vieţii sale, având acolo: biserică şi chilie, linişte, duhovnic, şi multe mănăstiri în împrejurimi.

Sfântul Gheorghe Pelerinul a vieţuit în smerenie şi osteneală, fiind propovăduitor, prin viaţă şi prin cuvânt, al Evangheliei lui Hristos, pentru care a fost hărăzit de Dumnezeu cu bogat har, prin care a săvârşit minuni şi vindecări, atât în vremea vieţii pământeşti, cât şi după moarte, fiind cinstit de credincioşi.

De aceea, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul Sfinţilor, cu zi de pomenire la 17/30 august.

Pentru rugăciunile Sfântului Gheorghe Pelerinul, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Troparul, 

Glasul 1, podobie: Locuitor pustiului…

Pe nevoitorul cel mare și următorul sihaștrilor, pe fericitul pelerin al lui Hristos, în cântări să-l cinstim, strigându-i cu evlavie: Sfinte Gheorghe, prin rugăciunile tale, luminează calea vieții noastre.

Sursa: www.basilica.ro