28 de ani de la trecerea în veșnicie a Arhimandritului Paulin Lecca
15:23, joi, 1 februarie, 2024 | Cuvinte-cheie: paulin lecca
Arhimandritul Paulin Lecca a trecut la viața veșnică pe 1 februarie 1996. Renumitul duhovnic, scriitor și misionar al Bisericii s-a născut în 1914 în Republica Moldova.
În anul 1940 a intrat ca frate în Mănăstirea Frăsinei. A fost o perioadă stareț al Mănăstirii Arnota, însă a trecut și pe la mănăstirile Govora, Cozia, Schitul Rarău, Gologanu, Antim.
„Iubirea de Dumnezeu şi de aproapele nu are nici o valoare fără smerenie. Rugăciunea, de asemenea, are nevoie de smerenie. Postul fără smerenie, la fel, nu este post. Smerenia este piatra unghiulară pe care noi putem construi omul nou. În acest fel, construiţi pe un asemenea fundament, nici un vrăjmaş, văzut sau nevăzut, nu poate să ne distrugă edificiul nostru interior pentru că Dumnezeu ne iubeşte mai mult decât toţi părinţii de pe pământ”, spunea Părintele.
Spre anii bătrâneții a fost numit exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Dunării de Jos și din Arhiepiscopia Bucureștilor.
Părintele Paulin Lecca a fost discipol al lui Nechifor Crainic și al lui Gala Galaction și i-a avut aproape pe părinții Sofian Boghiu, Daniil Sandu Tudor, Benedict Ghiuș și pe duhovnicul rus Ioan Kulighin.
Dintre cărţile pe care le-a scris părintele Paulin Lecca, menţionăm: De la moarte la viaţă; Ce este moartea?; Frumosul divin în opera lui Dostoievski; Rugăciunea vameşului; Cum să citim Biblia în învăţătura Sfinţilor Părinţi, Adevăr şi pace, Jurnal duhovnicesc.
Sursă foto: Doxologia, Basilica.ro