3 vrăjmaşi ai mântuirii: lumea, trupul şi diavolul

Lumea e gura satu­lui, gura vicleanului şi, de multe ori, gura celor din casă cu tine. Aceştia sau lumea îţi iartă orice ticăloşie ai face, oricât ai îndărăpta cu sufletul, dar nu te iartă nicidecum să le iei înainte cu un pas şi să te faci mai bun. Cine vrea să biruie prima piedică în calea mântuirii are la îndemână acestea trei: răbdarea, iertarea şi rugă­ciunea. De aceea, cei ce biruie lumea nu sunt o adunare de leneşi, ci ostaşii lui Hristos. Şi pre­cum le este lupta, aşa şi mântuirea…

Firea trupului fiind surdă, oarbă şi mută, nu te poţi înţelege cu ei decât prin osteneală şi foame.

Suftelul multor oameni n-ar mai vrea să le moară trupul, aşa s-au învoit şi s-au legat de tare cu plăcerea de lumea aceas­ta. Parcă auzim cuvintele bogatului: „Acum, suflete, ai multe bunătăţi adunate pentru mulţi ani. Mă­nâncă, bea şi veseleşte!”. Iar Dumnezeu i-a zis: „Nebunule!”.

Cealaltă parte de piedică ce ne-o ridică vrăjmaşul în noi înşine e iu­birea de sine, „primul pui al diavolului”. Arme asupra diavolului avem trei: nu­mele Domnului, numele Maicii Domnului şi Sfânta Cruce. Aş întreba pe cei ce n-au Cruce: cu ce semn vă apăraţi de diavol? N-au semn pentru că nu-i lasă să-l facă!

Iar altă armă este smerirea sufletului în ceasul ispitei… Este vorba de­spre ispitele lui Iisus, atunci când s-a văzut diavolul bătut din Scripturi (a luat şi el Scriptura, căci ştie şi di­avolul Scriptura; însă drăceşte, deoarece mintea lui, fiind nebună, îi strâmbă orice cuvânt…).

Ca o mărturie netrebnică, îi ştiu dra­gostea cu care ne iubeşte El, şi asta nu o pot tăcea! Iar cine L-a şi văzut pe Domnul cu nemăsurata-I Cruce, pe care încă o duce printre oamenii ce-L pălmuiesc cu ură de fiară până la sfârşitul veacului de acum, unul ca acela sare ca ars din orice iubire de sine şi se roagă să aibă în lumea aceasta soarta iubirii lui Dumnezeu. Că nu Dumnezeu nu ne mai iubeşte şi nu ne mai vede, ci noi nu-L mai iubim şi nu-L mai vedem. Că între noi şi El e zidul păcatului, iar din­coace de zid, noi: o grămadă de cioabe, mereu zdrobindu-ne de zid şi în tot mai mare sfărâmare aflându-ne.

Din: Lupta duhovnicească cu lumea, trupul şi diavolul. Autor: Părintele Arsenie Boca