35 de ani de la înființarea Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” din Drochia
0:51, miercuri, 9 octombrie, 2024 | Cuvinte-cheie: episcop ioan mosnegutu, episcop siluan salari, ÎPS Marchel, ÎPS Mitropolit Vladimir, ÎPS Nicodim, pavel vuluta

Marți, 8 octombrie, în ziua prăznuirii Sf. Cuv. Serghie de la Radonej, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova a liturghisit la Catedrala Episcopală “Adormirea Maicii Domnului” din or. Drochia.
Serviciul divin de astăzi a fost prilejuit de aniversarea a 35 de ani de la înființarea Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” și 40 de ani de slujire clericală a protoiereului mitrofor Pavel Vuluță, paroh de onoare și protopopul bisericilor din raionul Drochia.
Alături de Mitropolit au înălțat rugăciuni: ÎPS Marchel, Arhiepiscop de Bălți și Fălești, ÎPS Nicodim, Arhiepiscop de Edineț și Briceni, PS Ioan, Episcop de Soroca și Drochia, PS Siluan, Episcop de Orhei și vicar mitropolitan, prot. mitr. Nicolae Craveț, secretar eparhial și protopop de Soroca, prot. mitr. Pavel Vuluță, paroh de onoare și protopop de Drochia, precum și alți protopopi, preoți și diaconi dar și enoriașii parohiei.
La raportul Chiriarhului Eparhiei, Episcopul Ioan, în timpul vohodului mic, parohul de onoare, protoiereul Pavel Vuluță a fost decorat cu înaltă distincție – dreptul de a purta a doua cruce, în semn de recunoștință pentru activitatea sacerdotală și nenumăratele ascultări de care părintele a dat dovadă. Totodată, parohul catedralei, prot. Elisei Vuluță a primit dreptul de a purta mitră, iar clericul, prot. Mihail Harghel a primit dreptul de a sluji Sfânta Liturghie cu ușile împărătești deschise până la rugăciunea domnească “Tatăl nostru”.
După oficierea Sfintei Liturghii a urmat înconjurul catedralei cu citirea celor patru Evanghelii praznicale urmate de un parastas la mormântul preotesei Anghelina Vuluță și un te-deum de mulțumire Domnului pentru toate binecuvântările cerești revărsate asupra acestei parohii și a credincioșilor ei.
În cuvântul de felicitare adresat la final părintelui Pavel, Înaltpreasfințitul Vladimir a apreciat activitatea părintelui, dorindu-i mult spor și ajutor încă mulți ani spre slava lui Dumnezeu și propria mântuire.
Autoritățile publice locale și enoriașii parohiei de asemenea au venit cu mesaje de felicitare la adresa părintelui mulțumindu-i pentru rugăciunile și sfaturile pe care le-au primit de fiece dată când au avut nevoie.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, https://mitropolia.md/

















































































Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţând-o, pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta...
Învierea cea de obşte mai înainte de Patima Ta încredinţând-o, pe Lazăr din morţi l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta...
În a doua parte a zilei de luni, 7 aprilie 2025, am vizitat orașul Rîșcani, unde am săvârșit rânduiala punerii...
„Să luăm aminte…” din 23 martie 2025 // Sărbătoarea Duminicii Sfintei Cruci. Sursa: Teleradio Moldova...
În cadrul lucrărilor Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, i-a conferit Preasfințitului Ioan,...
Mari sunt faptele credinţei! În izvorul văpăii ca într-o apă de odihnă Sfântul Mucenic Teodor s-a bucurat. Că în foc...
În Duminica a 32-a după Pogorârea Sfântului Duh, 2 februarie 2025, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca și Drochia, cu binecuvântarea...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău