7 ani de la plecarea Părintelui Iustin Pârvu la cele veșnice
9:39, miercuri, 17 iunie, 2020 | Cuvinte-cheie: Iustin Pârvu

Se împlinesc şapte ani de la trecerea la cele veșnice a Părintelui Iustin Pârvu.
Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu, starețul Mănăstirii Petru Vodă din județul Neamț, a trecut la Domnul în seara zilei de 16 iunie 2013 la vârsta de 94 de ani.
S-a născut în satul Petru Vodă în 10 februarie 1919 și a primit la botez numele Iosif.
A intrat, ca frate, la Mănăstirea Durău în anul 1936, iar în anul 1940 a fost tuns în monahism primind numele de Iustin. În anul 1941 a fost hirotonit preot.
A participat ca preot militar în al doilea război mondial, apoi a fost întemnițat pe motive politice între anii 1948-1964.
„Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu a dat speranță celor ce suferă, pentru că el însuși a trecut prin suferință”, spunea Patriarhul Daniel.
Cei 12 ani închisoare i-a petrecut în închisorile de la Suceava, Văcărești, Jilava și Aiud. Înainte de a fi trimis la „reeducare” la Pitești, a fost trimis să muncească, deținut fiind, în mina de la Baia Sprie. Cea mai mare parte a pedepsei a executat-o în închisoarea din Aiud, perioadă care a fost și cea mai grea din cei 17 ani de detenție.
După perioada de detenție a viețuit la Mănăstirea Secu, până în 1975, când a plecat la Mănăstirea Bistrița din județul Neamț.
În toamna anului 1991 a pus piatra de temelie a Mănăstirii Petru Vodă, pe care a condus-o ca stareț până la trecerea sa la Domnul.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, a spus despre Arhim. Iustin că a fost un mare duhovnic, „ziditor de suflete și ctitor de mănăstiri”.
„Privind la lumina vieții sale și la mulțimea ucenicilor pe care Părintele Iustin Pârvu i-a îndrumat pe calea mântuirii în Hristos, considerăm că trecerea sa la cele veșnice este o pierdere pentru viața și lucrarea pastorală a Bisericii, pentru monahismul românesc și pentru mulțimea credincioșilor care l-au cunoscut”, spunea Patriarhul în 2013.
Părintele arhimandrit Iustin Pârvu a fost înmormântat, joi, 20 iunie 2013, în cimitirul Mănăstirii Petru Vodă.
Foto credit: Cristina Nichitus Roncea / precumincer.ro
Sursa: https://basilica.ro/

Părintele Justin Pârvu face parte, alături de Părinții Paisie Olaru, Cleopa Ilie, Arsenie Papacioc, Sofian Boghiu, din rândul marilor Părinți...
Mănăstirea Paltin – Petru Vodă organizează sâmbătă un simpozion omagial dedicat arhim. Justin Pârvu, la 11 ani de la adormirea sa. Conferința...
Școala în paragină Aici toată ţara este în paragină, iar tinerii noştri pleacă în lume. De ce? Pentru că în...
Ascultați o emoționantă rugăciune rostită de Părintele Justin, în capela Memorialului închisorii politice Sighet, pentru toți cei adormiți în temnițele...
E foarte important sa stii sa te rogi. De multe ori si noi, calugarii, stam in manastiri si nu ne...
Aceasta este o odraslă a ecumenismului Eu eram ca și dumneavoastră, de 15-20 de ani, când am auzit despre ecumenism....
Țineți la neamul acesta, țineți la țara aceasta, țineți cu tot dinadinsul! Nu vă împrăștiați, nu plecați, cum spune Părintele...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău