Sensul „inscripţiilor” scrijelite de gloanţe… sau despre ce au discutat Mitropolitul şi Preşedintele în Biserica din Pohrebea

În aceste zile am avut ocazia să vizitez pentru prima dată satul Pohrebea, raionul Dubăsari, din stânga Nistrului.

Am participat la sfinţirea noii biserici cu hramul în cinstea „Sfântului Mucenic, Împărat Nicolae şi familia sa de martiri” ridicată în mai puţin de trei ani cu străduinţa preotului şi a credincioşilor din această localitate nistreană.

Lângă noua bisericuţă am găsit… o minune arhitecturală – biserica-memorial „Sf. Ierarh Alexei” aflată de zeci de ani în ruine ce degradează de la an la an, cu riscul iminent al distrugerii iremediabile.

De mai bine de jumătate de secol, în biserica Sfântului Alexei nu mai bat nici clopotele și nu se mai fac nici slujbe. Biserica a fost distrusă de bombardamentele din timpul celui de-al II-lea Război Mondial, fiind folosită drept punct strategic, atât de sovietici, cât și de nazişti. Urmele obuzelor şi gloanțelor pot fi observate și astăzi pe pereții bisericii.

Această biserică a cărei cupolă a fost retezată de urgiile vremii, este ca şi o oglindă a locuitorilor acestui ţinut, prigonit de-a lungul secolelor de cui nu i-a fost lene.

În timpul perioadei comuniste, ca și multe alte lăcașuri sfinte a fost transformată în depozit, iar mai apoi, în timpul războiului de pe Nistru, a devenit adăpost pentru combatanţi.

Lăcaşul sfânt se numără printre acele biserici, construite din porunca Ţarului Nicolae al II-lea, la periferiile Imperiului, având drept scop chemarea Milei lui Dumnezeu asupra moştenitorului său – prinţul Alexei – diagnosticat, încă de la o vârstă fragedă, cu hemofilie.

Localnicii povestesc, că în timpul războiului un tanc sovietic a intrat în biserică, batjocorindu-o… iar trupele naziste au avut grijă înainte de retragere să o incendieze…

Cu multă evlavie am intrat împreună cu câţiva confraţi slujitori în biserica mare, profanată, unde am descoperit pe pereţi „inscripţii” scrijelite de gloanţe… scrijelituri într-o limbă necunoscută nouă, celor ce ne-am născut pe timp de pace…

În timpul săvârşirii sfinţirii prestolului de către Mitropolitul Vladimir m-am tot gândit ce ar însemna pentru timpurile noastre aceste „inscripţii” de tristă amintire.

Răspunsul nu s-a lăsat mult aşteptat. Înainte de începerea Sfintei Liturghii în biserica mică, pe neaşteptate Mitropolitul îi face semn Preşedintelui ales… şi… ca prin minune!, fără a fi observaţi de însoţitori s-au îndreptat spre biserica Sfântului Alexei. Au păşit pragul înalt, improvizat din „cotileţi” şi au intrat în interiorul bisericii.

Aproape un minut au discutat Mitropolitul şi Preşedintele, de faţă fiind doar… icoana Maicii Domnului din altarul bisericii… După această discuţie pe care am auzit-o fără ca să vreau… am înţeles că Mitropolitul nostru, care de douăzeci şi şapte de ani stă la cârma Bisericii din Rep. Moldova… este unul din puţinii oameni din această ţară, care cunoaşte sensul adânc al „inscripţiilor” scrijelite de gloanţe…

Mitropolitul i-a sugerat Preşedintelui ce ar trebui să facă, ca astfel de scrijelituri să nu mai apară pe zidurile altor biserici, dar şi în sufletele oamenilor. Urmează, doar ca Preşedintele să plece urechea celor spuse…

Preot Mihail Bortă