Sf. M. Mc. Ecaterina cinsită de credincioşii din comuna Sălătrucu-Argeș
0:48, sâmbătă, 26 noiembrie, 2016 |

În ultimii ani pentru credincioșii din comuna Sălătrucu-Argeș, ziua de 25 noiembrie, este o zi de mare sărbătoare, prilejuită de prăznuirea Sf. M. Mc. Ecaterina.
Această sfântă a căpătat un cult aparte, dupa ce Biserica din Sălătrucu de Jos, a primit în dar o părticică din sfintele sale moaște.
Sărbătoarea a început prin săvârșirea Sf. Liturghii de către un sobor de preoti. Cuvântul de învățătură despre viața sfintei a fost rostit de către Pr. Adrian Vetrilă. Apoi credincioșii au pornit în procesiune cale de 5 km spre Biserica din Sălătrucu de Sus, credincioșii au parcurs drumul cântând troparul sfintei și alte cântări bisericești.
La troițele întâlnite în cale s-a rostit fragmente din acatistul sfintei. Primirea la Biserica din Sălătrucu de Sus s-a făcut în dangătul clopotelor. Aici s-a săvârșit o rugăciune de mulțumire pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu peste poporul drept credincios.
La sfârsit Pr. Ioan-Sorin Olteanu a mulțumit Pr. Bogdan Vasilescu, maicilor prezente de la Mănăstirea Văleni şi credincioșior prezenți pentru participarea în număr mare, apoi a urmat o agapă frățească, organizată de comitetul de femei din parohie. Mulțumim lui Dumnezeu şi Sfintei Ecaterina pentru frumoasa zi de astăzi.


















În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc