Nu putem fi consumatori și iubitori de Dumnezeu în același timp

Nu este cinstit că scriu acest articol în seara de Black Friday. Această zi, numită așa în dialectul local al americanilor, este imediat după Ziua Recunoștinței, când oficial începe sezonul cumpărăturilor de Crăciun. Evenimentul este marcat de multe reduceri ispititoare, iar magazinele se deschid la miezul nopții. Economia Statelor Unite va fi sau nu prosperă în anul următor, dacă în sezonul cumpărăturilor iese mult profit. Totul se bazează în mare parte pe consumerism. Dacă oamenii nu cumpără, cineva nu va mai avea probabil loc de muncă. Cumpărăturile constituie aproape o datorie patriotică.

Economia de consum este construită pe afirmația că oamenii vor cumpăra ceea ce ei vor vrea – chiar mai mult decât ceea ce au nevoie. Asta se întâmplă dacă dorințele sunt trăite ca necesități. Din fericire pentru economiile de consum, sufletul uman este în condiția lui non-spirituală cuprins de patimi. Acestea sunt energiile sufletului (și ale trupului) care sunt ieșite din ordinea firească atât de mult, încât ele doresc în general lucruri care nu sunt pentru binele sufletului și al trupului. Noi nu vrem anumite lucruri din simplul fapt că avem nevoie de ele sau pentru că ele sunt benefice pentru noi. Noi le vrem pentru că (pur și simplu) le vrem.

Din acest motiv barajul constant și omniprezent de publicitate în care trăim și ne mișcăm este eficient.

Patimile sunt prin definiție avide. Dacă ele ar fi dorințe naturale, ar putea fi satisfăcute. Când ne este foame, noi mâncăm și ne săturăm. Totuși lăcomia este o foame dezordonată, o patimă. Prin caracterul ei, lăcomia nu este o foame naturală și nu poate fi satisfăcută.

Patimile cumpărătorilor sunt mult mai subtile. Ei își doresc frumusețe, putere, inteligență, plăcere. Acestea nu sunt nevoi naturale, ci patimile unei dezordini spirituale. Existența noastră nefirească (Folosesc acest termen pentru a descrie existența noastră, deoarece noi nu suntem creați să fim subiecții patimilor. Robia noastră este rezultatul păcatului.) este centrată în falsul sentiment de identitate generat în memoria, gândurile și emoțiile noastre și este împovărată cu incertitudine. Compararea, judecata, măsurarea, revizuirea, sunt activități constante ale minții noastre în rolul ei de autoapreciere falsă.

Toate aceste nevoi experimentate sunt obiectele culturii noastre de consumerism. Bineînțeles că eu descriu această experiență ca unul ce mă aflu în afara ei. Cu toate acestea, ea face parte din mediul nostru înconjurător. Noi nu ne catalogăm dorințele ca fiind dezordonate – chiar dacă ocazional ne considerăm frustrați că ne-am vândut din nou patimilor.

Până și spiritualitatea este marcată de problema consumerismului. Noi avem o foame naturală de Dumnezeu, dar acele lucruri care sunt naturale, sunt inevitabil absorbite de vocea nenaturală a patimilor. De aceea avem nevoie de Dumnezeu – dar avem nevoie de El pentru patimile noastre. De aceea Îl găsim pe Dumnezeu care ne va subscrie narațiunea. Povestea convertirii devine momentul nostru organizatoric (,,Privește cum Îl urmez pe Dumnezeu”). Muzica religioasă este ambalată astfel încât să încânte. Estetica experienței religioase poate fi mult mai importantă decât însuși conținutul ei. Nimic nu este salvat de patimi. Cele mai înalte și nobile scopuri pot fi la fel de mult conduse de patimi, ca și cele mai mici dorințe animalice. Consumatorul cumpără pentru propriul lui „dumnezeu”.

Dar aceasta este doar descrierea consumatorului. Nu este o poveste umană. Patimile, deși dominante în viața fiecărei ființe umane, sunt doar dorințe dezordonate ce pot fi vindecate. Se poate trăi fără ca patimile să crească. Țelul cuvioșilor părinți ortodocși nu a fost niciodată lipsit de patimi. Ei foloseau cuvântul apatheia pentru a-și descrie propria condiție spirituală, prin care accentuau faptul că patimile nu mai sunt o regulă în viața lor.

Viața umană a fost creată ca să fie centrată în inimă, locașul spiritual al existenței noastre. Inima nu este supusă patimilor, nu este cundusă de plăcere sau necesitate. Nu este același lucru cu mintea. Inima nu compară sau judecă. Ea există pur și simplu. Prin inimă noi Îl cunoaștem pe Dumnezeu (cu adevărat). Estetica sa este frumusețea adevărată.

Nu putem să-L slujim pe Dumnezeu și pe Mamona. Nu putem fi consumatori și iubitori de Dumnezeu în același timp. Fără patimile dezordonate, care sunt subiectul principal al chemării comerciale, noi cădem din poziția noastră de consumatori. Ca să cumperi ceva pentru că de fapt se cere, decât se dorește, înseamnă să respingi bazele economiei noastre moderne. Noi suntem liberi numai când scăpăm de patimile dezordonate. Norul plăcerii care ne înconjoară învăluie adevărul lucrurilor în opacitate. Numai omul cumpătat știe totul.

Și în mod nesurprinzător, Hristos are multe de spus despre bani. Ni s-a spus să-i dăm oricum (sau măcar mare parte din aceștia). Bogățiile înneacă sămânța cea bună. Nu vă îngrijiți de nimic. Căci cine va voi să-şi scape sufletul, îl va pierde.(Mc. 8, 35) Mai lesne este unei camile să treacă prin urechile acului, decât să intre un bogat în Împărăția lui Dumnezeu. (Mt. 19, 24)

Astăzi, omul bogat este consumatorul. Productivitatea omului modern a lăsat necesitatea în urmă. Astăzi nu mai avem nevoi: nevoile ne au pe noi.

Pot consumatorii să fie salvați ? Aceasta este poate una dintre cele mai specifice întrebări din timpul nostru. Eu cred că ei pot fi salvați – dar nu ca și consumatori. Consumerismul, în maniera în care îl știm, este simptomul bolii, al bolii adânci a corupției despre care ne avertizează Scriptura:

,,De aceea femeia, socotind că rodul pomului este bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat bărbatului său şi a mâncat şi el.” (Fc. 3, 6)

Bineînțeles că niciuna nu a fost ideea ei proprie – au existat „comercianți” în Grădină.

www.doxologia.ro