Ce înseamnă să înjunghii un Saint-Bernard
9:53, luni, 13 iulie, 2015 | Cuvinte-cheie: hristos, pilde, vitamine duhovnicesti

Câinii din rasa Saint-Bernard sunt dresaţi să găsească şi să reînvie victemele orbitoarelor furtuni de zăpadă din Alpii elveţieni. Ei sunt dresaţi să dea la o parte zăpada de pe trupurile care le găsesc şi să se aşeze cu trupurile lor calde peste victime până ce aceştea îşi revin încet şi pot să bea puţin coniac din sticla legată de gâtul câinelui.
Un astfel de Saint-Bernard salvase 69 de vieţi. Plecând încă o dată, a făcut exact ceea ce era dresat să facă; numai că de data aceasta supravieţuitorul s-a trezit şi, în delirul său, a crezut că e atacat de un lup. Întinzând mâna, a apucat pumnalul şi l-a înfipt în coasta Saint-Bernard. Câinele s-a întors şi a fost găsit mort la uşa casei stăpânului său, după ce sângerase până murise.
Oare nu aşa s-a întâmplat şi cu Hristos? El a venit să ne mântuiască, iar noi am apucat pumnalul.
„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”


Toţi, iubiţii mei, toţi ne numim creştini. Dar ne întrebăm: suntem într-adevăr creştini? Ca să fie cineva creştin, trebuie să asculte şi...
Cea mai veche și mai importantă dintre sărbătorile ortodoxe închinate cinstirii Sfintei Cruci este Înălțarea Sfintei Cruci la 14/27 septembrie....
Condacul 1 Alesule Voievod şi Împărat al slavei, pe Tine, Făcătorul cerului şi al pământului, văzându-Te pe muntele Taborului, schimbându-Te...
Rugăciunile începătoare, obligatorii: În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin Slavă Ţie, Dumnezeul nostru,...
Condacul 1 Lui Hristos al tău, pe Care duhovniceşte L-ai iubit, I-ai urmat, cea pregătită de Domnul spre propovăduire, Sfântă...
Pe vremea împărăţiei păgânului împărat Iulian, depărtatul de Dumnezeu, s-a ridicat de la dânsul o cumplită prigoană împotriva creştinilor, ca...
Ieromonahul Vichentie (cu numele de botez – Vladimir) Chiștiuc s-a născut la 28 iulie 1914 într-o familie de țărani din...

Parteneriat de colaborare între tinerii voluntari ortodocși „Cuv. Mărturisitor Sofian de la Antim” și A. O. „Valeriu Gafencu”
Episcopul Siluan a liturghisit de Sărbătoarea Sfintei Cuvioasei Parascheva la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
Episcopul Filaret a oficiat rânduiala Sfințirii Sfintei Mese și Dumnezeiasca Liturghie în parohia „Sf. Cuv. Parascheva” din Lupa Recea, r. Strășeni
PS Siluan, Episcopul Orheiului, a liturghisit în Duminica a XX-a după Cincizecime la Catedrala Mitropolitană din Chișinău
PS Siluan, Episcopul Orheiului, a sfințit Prestolul și a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica „Minunea Sfântului Arhanghel Mihail” din s. Vîşcăuţi, Orhei
PS Siluan, Episcopul Orheiului, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Noul-Neamț
PS Siluan, Episcopul Orheiului, a liturghisit la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din s. Butuceni, Orhei