Soba părintelui Tihon

Nu știu, dar nici într-o iarnă nu mi-a fost atît de frig. Tremur de frig. Toți pereții casei mele s-au făcut ca niște sloiuri de gheață. Iarnă respiră din toate colțurile. Din cărți. Din haine. Pînă și din așternutul meu. Am impresia că o port chiar în mine.
Cine știe poate pentru că am mai îmbătrînit cu un an. Poate pentru că anul acesta iarna a venit pe neașteptate, ca un șoc, cu valuri de migranți înghețați în toată Europa. Poate că s-au închis toate drumurile. Dar înainte de toate cel de la Țigănești. Poate pentru că a venit Ana și a plecat înainte de a fi venit. Oare ce-o fi făcînd în străinătățile ei? Poate pentru că soția strigă repetat, ultimativ: „Dă călldura mai tare, mi-i frig!” Dau, pun cazanul la maxim, dar de la asta mi se face și mai frig. Frig și frică.
Că piere Schinoasa și moare încet printre nămeți, cu scîncet de prunc sinistrat în Siria, civilizația. Stau neputincios, mă uit prin vijelie la vișin și deodată îmi vine un gînd: ce-ar fi să îmbrac pufoaica, să lepăd dracului toate și să pornesc pe jos, pelerin, ca pe vremuri creștinii, spre chilia părintelui Tihon, să ajung ud pînă la piele, să mă îmbrac în hainele lui, să mă usuc la soba de cărămizi și să zic cinic, imitîndu-l pe Dostoievski: ”Piară toate noroadele! și geopolitica! Eu să-mi beau ciaiul!„
După care tac vinovat și mă uit îndelung la vișin. Tace și el, cu ramul albit de ninsoare. Toate se-ntîmplă într-o limbă care nu există, nu se vorbește , nu se scrie și care mă covîrșește de durerile lumii. Pentru ca sunt ale mele. Atunci când greșesc.
Ion Bradu, https://www.facebook.com/ion.bradu.31


“Faţă de Dumnezeu trebuie să-ţi păzeşti conştiinţa curată, ca toate câte le ştii că nu slujesc Lui, să nu le...
„Mai înainte de toate cele ce se păzesc, păzeşte-ţi inima, căci din ea izvorăşte viaţa.” (Pilde 4:23) 1. Gospodarul îşi...
Folosindu-ne cu dreaptă judecată de înțelesurile lucrurilor, dobândim cumpătare, iubire și cunoștință. Iar folosindu-ne fără judecată, cădem în necumpătare, ură...
Vezi cum vorbești despre ea…ai grijă cum o descrii când nu este ea de față…ai grijă cum o portretizezi pe...
Un negustor era poreclit „Înşelătorul” din pricina înşelătoriilor ce le făcea, a neguţătoriei vreo patruzeci-cincizeci de ani, însă nu a...
“Sfinţenia nu înseamnă să mergi pe ape, nu înseamnă să zbori prin văzduh, nu înseamnă să înviezi morţii. Cea mai...
1. Cineva mă întreabă: – Există Dumnezeu? Îi răspund: – Nu există! Iar după o pauză adaug: – El este!...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice