Să nu te prindă noaptea cu mânie în inimă

Un lucru clar m-a învăţat soţia mea că atunci când ne punem la somn trebuie să ne lămurim şi cele mai mici neînţelegeri care au avut loc peste zi între noi. Când trăim alături de o persoană şi împărţim totul cu aceasta, fără îndoială că vor exista mici conflicte între două persoane, iar una din cele două persoane să fie supărată şi iritată.

Vom descoperi că dacă ne rezolvăm aceste probleme înainte de a merge la culcare ziua următoare o vom începe în armonie şi linişte sufletească. Robert Taibbi a publicat un articol de psihologie, în care scrie: „Totul porneşte de la creierul nostru. Când ne supărăm partea raţională a creierului — lobul frontal — se închide şi toate acţiunile noastre sunt preluate de creierul reptilian adică creierul inferior. Atunci când suntem nervoşi cel mai bine este să ne plimbăm în aer liber sau pur şi simplu să stăm un pic întinşi în pat şi să respirăm adânc pentru a ne putea calma. Şi apoi să vorbim cu persoana iubită, să lămurim problema şi să-i cerem scuze şi să o îmbrăţişăm.”

Ca şi creştini ortodocşi avem un mare ajutor în astfel de situaţii rugăciunea inimii, rugăciunea lui Iisus: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul.” Rugăciunea lui Iisus ajută în mod concret în aceste probleme. Rugăciunea inimii poate fi ca un răspuns automat în faţa stresului. Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne mărturiseşte următoarele: „Eu însă vă spun vouă: Că oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă; şi cine va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului. Deci, dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi, venind, adu darul tău.” (Matei 5, 22-24)

Sfântul Apostol Pavel ne sfătuieşte: „Mâniaţi-vă şi nu greşiţi; soarele să nu apună peste mânia voastră. Nici nu daţi loc diavolului.” (Efeseni 4, 27)