Canonul Sf. Andrei Criteanul citit la Catedrala Episcopală „Sf. M. Mc. Dumitru” din or. Orhei
19:00, joi, 2 martie, 2017 | Cuvinte-cheie: Andrei Criteanul, canonul cel mare, vicariatul de orhei

Joi, 02 martie 2017, în a patra zi a Postului Mare, la Catedrala Episcopală din Orhei, ultima parte din slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul a fost oficiată de Preasfinţitul Siluan Episcop de Orhei, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove.
Preasfinţitul Părinte Episcop a vorbit credincioşilor despre îndemnul pe care Sfântul Andrei Criteanul, ni-l prezintă prin acest imn al pocăinţei, în călătoria spirituală a Postului Mare.
Slujba Pavecerniței celei Mari pe lângă Canonul Sfântului Andrei Criteanul, în primele patru zile ale Sfântului și Marelui Post, are invocări ale puterilor Cerești. Canonul este scris în așa manieră că fiecare credincios se poate identifica singur cu multe personaje și evenimente din Biblie.
„Preasfinţia Sa a subliniat că îndemnul Sfântului Andrei Criteanul este acela de a ne întoarce la Dumnezeu”.
Potrivit rânduielii liturgice a Bisericii noastre dreptmăritoare, slujba Canonului celui Mare al Sfântului Andrei Criteanul se va relua în întregime în joia săptămânii a V-a a Postului Mare.
Sursa: http://manastireacurchi.md/













Dumnezeiescul părinte Andrei îşi avea patria în vestitul Damasc, care acum se numeşte de turci Siam. El s-a născut din...
Condacul 1 Prăznuiește astăzi întreaga creștinătate strălucitul praznic al pomenirii tale celei de lumină purtătoare, chemând la sine toată latura...
Un canon este un imn structurat, folosit în cultul ortodox. Este alcătuit din nouă ode sau cântări, care se...
În cea de-a doua zi a Postului Mare în Catedrala mitropolitană au răsunat din nou cuvintele rugăciunii: “Vino ticăloase suflete...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău