Foto-pelerinaj în raiul florilor, la Mănăstirea Suruceni
Vă invit într-un foto-pelerinaj în raiul florilor, la Mănăstirea cu hramul Sf. Mare Mucenic Gheorghe din s. Suruceni, r. Ialoveni.
Comparaţia cu Raiul, prea des auzită când vrem să subliniem frumuseţea fără seamăn a unor locuri, este pe deplin îndreptăţită în cazul Mănăstirii Suruceni. Aici, viața monastică intră în consonanţă cu aerul, cu florile şi apa, cu cerul şi cu tot ce mişcă în acest aşezământ, definind o curăţie ce precede, ca după mărturisire. Împărtăşirea cu armonia şi lumina Lucrării lui Dumnezeu. Comuniunea cu viaţa în Hristos.
Privind florile, câte forme, câte culori, câte parfumuri au, te minunezi de ceea ce a făcut Atotțiitorul ca să ne bucure ochiul. Cred că ar trebui să ne gândim mai des: dacă aici pe pământ avem parte de așa frumusețe, dincolo ce ne-a pregătit Dumnezeu?
Și pleci de aici încercând să păstrezi cât mai mult în suflet starea pe care ai dobândit-o ca pe un scump odor.
Păcat că mulți din cei ce îi trec pragul nu reușesc să lase la poartă zbuciumul acestei lumi… Vin doar în vizită grăbită, nereușind să simtă bogăția spirituală a acestui colț de rai…
Pr. Mihail Bortă, www.manastiri.md





































Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău