Cum ești credincios, dacă nu mergi la biserică?

Eu am un program de angajare în viaţa religioasă şi programul începe cu frecvența la biserică. Adică să te duci la biserică în duminici şi sărbători, sau cel puţin în duminici, la Sfânta Liturghie. Fără aceasta nici nu poţi să consideri că cineva are o viaţă religioasă autentică.

Unii zic: „Părinte, e drept că nu mă duc la biserică, dar să ştiţi că eu totdeauna ascult la radio sau privesc la televizor slujba”. Şi cum o asculţi: trântit pe pat, pe fotoliu? „Stau în genunchi şi în picioare, părinte.” Nu te uiţi la slujbă ca şi când te-ai uita la meci? Poate la meci te uiţi cu mai mult interes. Aşa că oamenii aceştia sunt superficiali.

Mi-a spus unul când am întrebat: „Ce faci tu când ar trebui să mergi la biserică şi nu mergi la biserică? Ce faci acasă?”. Şi a răspuns: „Mă uit la televizor”. Eu nu-s împotriva televizorului, dar sunt împotriva acelora care nu-şi împlinesc datoriile şi-şi fac vreme totuşi să se uite la televizor. Şi atunci am zis către el: „Ştii ce înseamnă asta? Asta înseamnă că Îl ai pe Dumnezeu în spate şi televizorul în faţă. Du-te de acuma încolo şi schimbă-le. Pune pe Dumnezeu în faţă şi televizorul în spate”. Să ştiţi că eu pe aceia care nu merg la biserică nici nu-i socotesc oameni credincioşi. La păgâni îi număr!

Cum poţi să zici că eşti om credincios dacă nu mergi la biserică, unde-i cerul cel de pe pământ? Că biserica-i cerul cel de pe pământ. Cum să zici că eşti om credincios dacă nu te duci în „Împărăţia lui Dumnezeu”? Pentru că Sfânta Liturghie este Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ. Cum poţi să zici că eşti credincios dacă nu-i închipui pe heruvimi cântând întreit-sfântă cântare în biserică? Cum poţi să zici că eşti credincios dacă nu zici împreună cu îngerii: „Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot”?

Arhimandrit Teofil Părăian, Veniţi de luaţi bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pp. 77-78