Fericirea a II-a: “Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângaia”
21:25, luni, 29 iulie, 2013 | Cuvinte-cheie: cateheză, cei blânzi, fericire, fericirile, fiul risipitor, lacrimi, Mantuitorul, păcate, plans, pocăinţă

Care este fericirea a doua si ce inteles are?
“Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângaia” (Mt 5, 4). Plânsul, ca şi râsul, poate avea diferite cauze. Înţelesul lui depinde deci de cauza din care porneşte. Astfel este o mare deosebire între plânsul celui ce-i pare rău pentru vreun păcat săvârşit şi plânsul unui hoţ, de necaz că nu i-a reuşit o încercare de furt, sau pentru că a fost prins şi pedepsit.
De aceea, din această fericire nu trebuie să înţelegem că toţi cei ce plâng ar putea dobândi mângâierea. Aici este vorba numai de cei ce plâng din pricina că se întristează şi le pare rău pentru păcatele săvârşite, cu care au mâhnit pe Dumnezeu şi pe aproapele lor, ca fiul pierdut, Zaheu vameşul, sau talharul cel răstignit de-a dreapta Mântuitorului. Aceasta este întristarea despre care Sfântul Apostol Pavel scrie: “Căci întristarea, cea după Dumnezeu aduce pocăinţă spre mântuire, fără părere de rău; iar întristarea lumii aduce moarte” (II Cor. 7, 10). Despre această întristare vorbeşte şi Sfântul Apostol Petru, arătând că ea este pricinuită de feluritele ispite la care este supus cel credincios, spre lămurirea credinţei lui şi din care iese biruitor numai cel ce rabdă până la sfârşit (I Petru 1,6-7).
Mântuitorul fericeşte nu numai pe cei ce-şi plâng păcatele proprii, dar şi pe cei care-şi frâng inima şi plâng pentru păcatele semenilor lor, rugând pe Dumnezeu să le dea căinţă, adică pe cei rătăciţi să-i întoarcă la calea cea dreaptă, iar pe cei ce trăiesc fără rânduială să-i facă să-şi îndrepte viaţa. Mântuitorul S-a întristat şi a plâns pentru păcatele celor ce locuiau în Ierusalim, Horazin, Betsaida şi Capernaum, şi care nu voiau să se pocăiască (Matei 11, 20-24; 23, 37, 38). Darul lacrimilor aducătoare de bucurie l-au avut, de asemenea, toţi sfinţii. Făgăduinţa mângâierii este unită cu îndemnul de a plânge, pentru că întristarea pentru păcate să nu ducă la deznadejde.
Celor ce plâng din aceste pricini binecuvântate, Mântuitorul le făgăduieşte mângâierea harică, adică, pentru viaţa de acum, iertarea greşelilor, scăparea de chinuri şi de păcate, iar pentru viaţa viitoare, împărăţia cerurilor, adică bucuria.
Despre această răsplată vorbeşte Sfântul Evanghelist Ioan în Apocalipsă, când înfăţişează răsplata celor ce au rămas credincioşi şi statornici în necazul cel mare şi pe care “Mielul, Cel ce stă în mijlocul tronului, îi va paşte pe ei şi-i va duce la izvoarele apelor vieţii şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor” (Apoc. 7, 14-17).

Există anumie trepte de credinţă – înaintăm de la mai puţină la mai multă credinţă, de la mai puţină la...
Foarte mulţi credincioşi nu înţeleg întotdeauna la ce se referă cuvântul Acatist, confundând slujba în sine a Acatistului cu unele...
Intrăm în Postul Sfinţilor Apostoli. Cunoaştem că se finisează cu sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, că acest post nu...
Iubiții mei, vă voi vorbi simplu, ca să mă înțelegeți toți. Dar oare vor exista urechi care să audă? O...
În Sfânta şi Marea Marţi se face pomenire de cele zece fecioare din Sfânta Evanghelie. Ziua liturgică începe, după cum...
Buna Vestire constituie sfârşitul făgăduinţelor pentru venirea lui Mesia şi începutul mântuirii pentru om. Acum se împlinesc toate profeţiile Vechiului...
Mâine, 26 noiembrie, se lasă sec pentru Postul Nașterii Domnului. Acest post durează 40 de zile și se încheie în...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău