Părintele Vasile Gulivati (1929 – 2017) – Păstor blând al Bisericii lui Hristos
13:14, miercuri, 3 ianuarie, 2018 | Cuvinte-cheie: biserica usm, parintele vasile gulivatii, slujba prohodului, vasile gulivati, vrednic ostenitor

Am primit cu întristare vestea trecerii din această viață vremelnică, în seara zilei de 30 decembrie 2017, a părintelui Vasile Gulivati, cleric al capelei ”Întâmpinarea Domnului” din incinta USM.
Este unul din preoții care au suferit prigoana credinței, fiind deportat și a îndurat foamea.
În cei aproape 50 de ani de slujire a fost un preot plin de dăruire, încercând să păstrorească pe cei încredințați pe drumul cel drept,
Pe lângă deosebitele calități în lucrarea pastoral-misionară, părintele Vasile s-a dovedit a fi un bun chivernisitor al bunurilor materiale ale parohiei, desfășurând o rodnică activitate gospodărească.
După o suferință grea, pe care a purtat-o cu bărbăție, la vârsta de 88 de ani, Părintele Vasile a trecut la cele veșnice, rămânând în conștiința tuturor celor care l-au cunoscut ca un păstor blând şi înţelept, de o distinsă ținută morală, care a slujit Biserica lui Hristos cu statornicie.
În acest ceas de vremelnică despărţire, până la Învierea de obşte, ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Cel înviat din morţi, să odihnească sufletul slujitorului Său Preotul Vasile, în lumina cea neînserată a Împărăţiei Sale, unde „drepţii ca luminătorii strălucesc”, să mângâie familia îndoliată şi pe toţi cei care astăzi sunt întristaţi de plecarea sa dintre noi.
Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, slujba Liturghiei a fost oficiată în sobor de preoți, iar prohodul l-a săvârșit PS Ioan, Episcop de Soroca, care a vorbit despre viața și activitatea regretatului părinte.
Veşnica lui pomenire din neam în neam!
Sursa: http://altarulcredintei.md/

























Sâmbătă, 24 august, circa 30 de angajați ai Spitalului Clinic Municipal Nr. 4 au răspuns invitației parohiei ”Întâmpinarea Domnului”, USM,...
Doritorii de a continua studiile la programul de master: Istoria și Cultura Religiilor a Facultății de Istorie și Filosofie, USM,...
Numeroși credincioși au poposit la hramul Bisericii din incinta Universității de Stat din Moldova. În cinstea sărbătorii împărătești Întâmpinarea Domnului,...
În urma deschiderii Facultății de Teologie la Chișinău (1926), sediul Seminarului Teologic „Mitropolitul Gavriil Bănulescu Bodoni” a fost transferat pe...
Peste 60 de copii cu vârsta cuprinsă între 6-12 ani au ales să petreacă câteva zile la Tabăra bucuriei organizată...
Toate virtuţile şi toate patimile se cultivă, depinde de lucrarea pe care o face omul. Dacă va alege să cultive...
În ziua de miercuri, 3 aprilie, la tradiționalele seri duhovnicești găzduite de Biserica “Întâmpinarea Domnului”, USM, a fost invitată Oltea Boldureanu,...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău