Colind ce te va face să lăcrimezi… Mitropolitul Vladimir colindat de copii cu vederea slabă
17:26, marți, 16 ianuarie, 2018 | Cuvinte-cheie: colinde, copii, copii cu nevoi speciale, mitropolit vladimir, vremea colindelor
Marți, 16 ianuarie 2017, ÎPS Mitropolit Vladimir a primit la Reședința mitropolitană un grup de copii de la Liceul Teoretic cu profil tehnologic pentru copii cu vederea slabă din Chișinău însoțiți de către profesorul de muzică din cadrul acestei instituții, Dl Gheorghe Gaju.
Acești copii cu probleme de vedere, au susținut un emoționant recital de colinde tradiționale bucurând gazdele cu glasurile lor cristaline.
„Am primit cu multă bucurie colinda acestor copii deosebiți, care astăzi ne-au deschis nu numai ușa, ci mai ales sufletul și inima. Îl rugăm pe Mântuitorul care s-a născut în ieslea cea sărăcăcioasă din Betleemul Iudeii, dar care dorește să se nască și în sufletul nostru, să ne ajute să împlinim toate cele cuvenite și să fim aprope de cei mai triști ca noi, orfani și cu diferite neputințe, căci Domnul nostru Iisus Hristos dorește ca tot omul să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină”, a menționat Mitropolitul Vladimir.
Bucuria a fost întregită de cuvântul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Vladimir, care a și împărțit bravilor colindători cadouri, iconiţe şi calendare.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, www.mitropolia.md