Viața Sfântului Maxim Mărturisitorul

Sfântul Maxim Mărturisitorul este cunoscut mai ales pentru scrierile sale de mistică şi ascetică, precum şi ca un apărător al Ortodoxiei în fața ereziei monotelismului. S-a născut în anul 580, la Constantinopol, într-o familie cucernică, de viță nobilă şi a avut parte de o educație aleasă. S-a dedicat în special studiului filozofiei. Pe la anul 610 împăratul Eraclie l-a chemat la curte, încredințându-i slujba de prim-secretar. Dar după trei ani a părăsit postul şi a intrat în mănăstirea Hrysopolis de pe țărmul opus al Constantinopolului. Această perioda a vieții sale este străbătută de o activitate literară remarcabilă. Din cauza invaziei perşilor, pleacă de la mănăstire şi ajunge, pe la începutul anului 632, în Africa. Aici se împrieteneşte cu monahul Sofronie, viitorul patriarh al Ierusalimului. Acesta începuse lupta împotriva noii erezii monotelite ce îşi făcea apariția la orizont.

Patriarhul Serghie din Constantinopol împreună cu împăratul Eraclie au încercat să se împace cu ereticii monofoziți în baza unui compromis care, lăsând pe al doilea plan problema celor două firi din Hristos, obligă cele două grupări – ortodoxă şi monofizită – să admită o singură lucrare în El. La 633 s-a încheiat pactul formal, în acest sens, între ortodocşi şi monofiziți.

Monahul Sofronie a fost cel dintâi care a sesizat pericolul acestui compromis. Ajuns apoi patriarh al Ierusalimului, a publicat o Epistolă Sinodală (643), în care face distincție clară între cele două lucrări în Hristos. În următorii patru ani a domnit o relativă liniște. Frământările au început cu putere abia în 638 când împăratul monotelit Eraclie a publicat așa-numita Ecthesis. Sfântul Maxim devine conducătorul acestei lupte. Între 642 și 645 el desfășoară în Africa o activitate intensă pentru întărirea episcopilor de acolo împotriva ereziei.

În iulie 645 poartă în cartagină o mare dispută cu Pyrhus, fostul patriarh monotelit al Constantinopolului, în prezența a numeroși episcopi. Ia parte la mai multe sinoade în Africa, convocate la îndemnul lui pentru condamnarea monotelismului. La sfârșitul anului 646 se află la Roma, unde rămâne până la 649, determinându-l pe Arhiepiscopul Martin să convoace Sinodul de la Lateran, prin care deasemenea se condamnă monotelismul.

În anul 648 Împăratul Constantin II dăduse un nou decret, prin care oprea sub grea pedeapsă de a se mai discuta dacă în Hristos este una sau sunt două lucrări și voințe. În anul 653, Sfântul Maxim a fost arestat și adus la Constantinopol. Este condamnat și exilat în Bizija, în Tracia, pentru a-l determina să ia o atitudine mai împăciuitoare față de voința imperială. O nouă audiere în același an la Bizija are ca urmare trimiterea lui în Perberis. În anul 662, Sfântul Maxim, a fost condus la Constantinopol, alături de discipolii săi, Atanasie Monahul și Atanasie Apocrisiarul, pentru încă o audiere. Aici, în fața mulțimii, i s-a tăiat limba din rădăcină și mâna dreaptă, ca să nu mai poată comunica adevărul nici cu graiul, nici în scris. Astfel, se adeveri din nou că fiecare părticică din dogmele Bisericii s-a impus prin sângele celor ce au fost gata să-și dea viața pentru mărturisirea ei, fiind o chestiune de viață, nu o simplă speculație teoretică.

Sfântul Maxim Mărturisitorul a fost trimis în al treilea exil în țara Lazilor, pe coasta răsăriteană a Mării Negre, unde, rămas simplu monah până la sfârșitul vieții, a trecut în 662, în ziua de 13 august, la Domnul, în urma chinurilor suferite, la venerabila vârstă de 82 de ani. Biruința lui avea să se afirme, dar el însuși nu a mai putut lua parte la ea.

Prăznuirea Sfântului Maxim Mărturisitorul se face pe 21 ianuarie/ 3 februarie, ziua adormirii sale și ziua mutării Sfintelor sale Moaște pe 13/ 26 august.

Ala Rusnac, Cugetări duhovnicești – din înțelepciunea sfinților, vol. I, Editura Epigraf, Chișinău, 2009