Sute de enoriaşi au mers azi într-un Drum al Crucii şi al Pocăinţei
19:51, vineri, 2 august, 2013 | Cuvinte-cheie: credinciosi, crestini, drumul crucii, familie, femeie, liturghie, marturisire, mărturisirea credinţei, pocăinţă, slujirea crestina

Un sobor de preoţi şi sute de enoriaşi au pornit astăzi într-un Drum al Crucii şi al Pocăinţei, care se va desfăşura până pe 21 septembrie. Procesiunea a început cu o liturghie, oficiată de Mitropolitul Moldovei, Vladimir, la biserica din satul Tudora, raionul Ştefan Vodă.
„Pilda cea bună ne-a arătat-o însuşi Mântuitorul Hristos, când a dus crucea înspre Golgota, pe care a fost şi răstignit. Ne ostenim, ne rugăm ţi prin aceasta cerem binecuvântarea Domnului asupra Bisericii noastre, asupra ţării noastre, ca să fie linişte, să fie pace, ca să fim cu toţi înţelepţi”, a spus ÎPS Vladimir, mitropolitul Moldovei.
Credincioşii au parcurs 12 kilometri, în frunte cu Mitropolitul, până la marginea satului Olăneşti, unde au fost întâmpinaţi de un alt sobor de preoţi. Oamenii speră că acest drum al pocăinţei le va aduce o viaţă mai bună.
„Viaţa e aşa de complicată. Cu ajutorul lui Dumnezeu tragem nădejde la mai bine”, a declarat o femeie.
„Să ne ajute în viaţă, în gospodărie, în familie, pentru copiii noştri şi pentru părinţii noştri”, a afirmat o altă enoriaşă.
„Este important pentru depăşirea problemelor care există în Republica Moldova şi ca să prospere ţara şi să avem un viitor frumos”, a adăugat altă femeie.
La evenimentul organizat de clericii Motropoliei Moldovei, au fost invitaţi şi reprezentanţi ai partidelor politice. Drumul Crucii se va încheia cu un Tedeum de mulţumire şi cu o liturghie. Evenimentul religios este organizat în fiecare an.
Sursa: www.publika.md

Trăim în veacul cel mai de pe urmă şi vrăjmaşul mântuirii se sileşte mai tare cu meşteşugul lui, văzând că...
Toţi creştinii care îşi simt conştiinţa împovărată de păcate şi, mai ales, cei care vor să se împărtăşească trebuie să...
Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se strălucit în toate zilele. Iar un sărac,...
O tânără profesoară, cu vizibile tendinţe liberale, explica micuţilor ei elevi faptul ca ea este atee şi-i întreba dacă nu...
Întru cît Biserica Ortodoxă din Moldova se află în perimetru unui eveniment isoric – prima oară se va săvîrşi...
Un preot de ţară a construit în satul său o biserica mare, pentru că cea veche era foarte mică şi...
Parintele Constantin Sarbu si-a prevazut sfarsitul.Ana Cristea ne povesteste: Pe data de 3 octombrie 1975 urma sa plec la bai....
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău