La Catedrala Mitropolitană din Chişinău vor fi aduse spre închinare icoana şi părticele din moaştele Sfintei Matrona de la Moscova
14:37, vineri, 16 februarie, 2018 | Cuvinte-cheie: fericita matrona, icoana sf matrona, moaste sf matrona, Sf. Matrona
În urma numeroaselor solicitări a credincioșilor, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Vladimir, duminică, 18 februarie 2018, la Catedrala Mitropolitană „Naşterea Domnului” din mun. Chişinău, vor fi aduse din Rusia, spre închinare dreptmăritorilor creştini, icoana şi părticele din moaştele Fericite Matrona din Moscova.
Sfânta Fericita Matrona, pe care Sfântul Ioan de Kronstadt a numit-o „al optulea stâlp al Rusiei” se bucură de o mare cinstire în rândul poporului rus, dar și la nivel internațional.
Matronușka se arată în visuri oamenilor și le spune: „Eu te voi ajuta, numai să vii la mine” Ea ajută pe toți care se adresează ei cu credință: în familii stăpânește pacea și darea de bine, se rezolvă problemele de la lucru, la studiu și problemele de sănătate. Dar mai ales, Fericita Matrona îi aduce pe toți la credința lui Hristos.
Să-L lăudăm pe Domnul pentru că ne învredicește să primim aceste mari sfințenii și să vestim că Fericita Maică Matrona este grabnic ajutătoare celor car, vin cu credință curată și nădejde pentru a-i cere mijlocirea în fața Mântuitorului Iisus Hristos.
Îndemnăm credincioşii drept-măritori pentru a da împreună cinstirea cuvenită acestei bineplăcute Sfinte a lui Dumnezeu!
Viaţa Sfintei Matrona de la Moscova
Sfânta Matrona s-a născut în anul 1881, în satul Sebino din ţinutul rusesc Tula. Părinţii ei, Dimitrie şi Natalia, ţărani foarte evlavioşi şi cinstiţi, au dus o viaţă foarte modestă alături de cei patru copii ai lor, Matrona fiind cea mai mică, dobândită pe când părinţii nu mai erau tineri. Până să o nască, mama se gândea să o ducă la orfelinat, însă la scurt timp i s-a arătat în vis o pasăre albă cu chip de om şi cu ochii închişi, aşezată pe mâna ei dreaptă. Luând visul acesta drept semn de mustrare, femeia temătoare de Dumnezeu a renunţat să-şi mai lase copila la orfelinat. Deşi s-a născut fără vedere, mama sa a iubit-o nespus de mult.
Încă de la început Dumnezeu a dorit să descopere pe vasul Său cel ales; în vremea afundării în apa Botezului, s-a văzut un nor de tămâie cu bună mireasmă ridicându-se din cristelniţă. Mai mult, pe pieptul pruncei se putea vedea o ridicătură în semnul crucii. Miercurea şi vinerea nu se alăpta, ci dormea toată ziua. Întrucât din naştere era lipsită de vedere, copiii adesea o batjocoreau, pricină pentru care încă din copilărie se ferea de oameni, încetând să mai iasă din casă şi dăruindu-se rugăciunii şi cugetării la cele dumnezeieşti.
Locuind în apropierea bisericii satului, mergea la toate slujbele, stând neclintită şi învăţând cu timpul toate cântările. Chiar dacă îi lipsea vederea cea din afară, vederea cea duhovnicească a făcut-o să iubească nespus de mult icoanele, astfel că în camera sa întregul perete de sus până jos era plin de icoane în fata cărora ardeau neîncetat candele şi dinaintea cărora se ruga îndelungate ceasuri, cuprinzând în inima sa de copil întreaga lume.
Pe când avea 6-7 ani, s-au arătat darurile duhovniceşti primite de la Dumnezeu, prin care putea vedea limpede gândurile şi păcatele oamenilor. Datorită purtării de grijă a boierului satului, Sfânta Matrona a făcut pelerinaje la Kiev, Moscova şi Sankt Petersburg. Acolo, intrând în Catedrala unde slujea Sfântul Ioan de Kronstadt, acesta a poruncit ca poporul să se dea la o parte şi să îi facă loc tinerei Matrona, pe atunci de numai 14 ani, numind-o „al optulea stâlp al Rusiei”, cuvinte prin care o arăta ca una dintre puţinii rugători pentru patria care avea să fie cuprinsă de persecuţia ateistă bolşevică.
Pe când avea 17 ani, Sfânta Matrona nu a mai putut merge. Din acea clipă a stat tot restul vieţii mai mult întinsă pe pat, dăruindu-se cu mai multă osârdie rugăciunii, postirii şi mângâierii celor ce veneau la ea. Curând au sosit vremuri grele şi tulburi peste Rusia: revoluţia, confiscarea pământurilor şi foametea. În anul 1925, pe când avea 40 de ani, Sfânta a venit în Moscova, locuind pe rând în diferite case ale creştinilor, dar fără a se înregistra oficial, întrucât era căutată pentru a fi arestată.
Vieţuind aproape trei decenii în capitala Rusiei, ea a fost o mare rugătoare, săvârşind acea slujire duhovnicească, prin care a întors pe calea mântuirii mulţime de oameni. La ea veneau zilnic oameni pentru a primi izbăvire de mâhniri şi necazuri, dar şi vindecare de boli. Fericita îi liniştea, îi mângâia pe cap, îi însemna cu sfânta cruce şi le spunea cuvinte de încurajare ori se ruga pentru ei. Povăţuirile fericitei arătau însemnătatea discreţiei şi a smereniei. Îndemna pe credincioşi, ca, atunci, când merg la preot sau duhovnic pentru sfat, să se roage ca Domnul să-l înţelepţească, încât să primească îndrumarea potrivită şi să evite a merge de la un preot la altul.
Pe cei foarte râvnitori îi povăţuia să nu se deosebească de ceilalţi oameni printr-o înfăţişare exterioară aparte. Ţinea mult la purtarea răbdătoare în necazuri. Sfătuia ca, la slujbe, privirea să nu caute spre nimeni, ochii să fie închişi sau îndreptaţi către o icoană din biserică.
Sfânta a primit oamenii credincioşi care o căutau pentru sfat şi mângâiere sufletească, până la sfârşitul vieţii, cu totul dezinteresată de vreun avantaj material. În ultimele zile de suferinţă, a fost spovedită de duhovnic şi a primit cu smerenie Sfintele Taine. La 2 mai 1952, s-a mutat în lăcaşurile cele de sus, iar la 8 martie 1998, au fost descoperite moaştele sale nestricate, răspândind bună mireasmă, care au fost aşezate în mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Moscova.
La 2 mai 1999, fericita Matrona a fost trecută în rândul sfinţilor de Biserica Rusiei, cinstirea sa răspândindu-se apoi în lumea întreagă, datorită mulţimii de minuni săvârşite credincioşilor.