Cum să ajungem la frica de Dumnezeu? Predica Sf. Teofan în ziua de luni a săptămânii a III-a din Postul Mare
8:40, luni, 21 martie, 2022 | Cuvinte-cheie: frica de Dumnezeu, postul mare, predica zilei, săptămâna a treia, Sf. Teofan Zăvorâtul, simțirea duhovniceasca

Luni (a 3-a săptămână a Postului).
„Frica de Dumnezeu urăşte nedreptăţile” (Pilde 8,13); iar dacă le urăşte, le alungă; iar dacă le alungă, sufletul se va curăţa de ele şi, ca atare, se va arăta drept înaintea Domnului. Asta şi este tot ce căutăm acum cu atâta osârdie, înseamnă că dacă vei redeştepta în tine frica de Dumnezeu şi o vei hrăni, vei stăpâni cel mai puternic mijloc de a te vindeca.
Frica de Domnul nu-ţi va îngădui să păcătuieşti şi tot ea te va pune să faci tot lucrul bun atunci când vei afla prilejul: şi astfel vei împlini porunca: „fereşte-te de rău şi fă binele” (Ps. 33, 13), pe care o dă proorocul celor ce caută viaţa cea adevărată.
Cum se poate ajunge la frica de Dumnezeu? Caută și o vei găsi. În această privinţă nu se poate spune: „fă aşa şi pe dincolo”. Frica de Dumnezeu este o simţire duhovnicească, ce se zămisleşte în chip tainic în inimă din întoarcerea ei către Dumnezeu. Meditaţia ajută, ajută şi sforţarea, dar această simţire este dată în fapt de Domnul. Caut-o, deci, ca pe un dar şi ţi se va dărui; iar atunci când ţi se va dărui, ascult-o fără să cârteşti, căci ea va îndrepta în tine toate nedreptăţile.
Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Traducere de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, Ediția a III-a, București: Editura Sofia, 2015

Joi. „Teme-te de Dumnezeu şi te fereşte de tot răul” (Pilde 3, 7). Hotarul postirii tale să fie următorul: la...
Viaţa pe care o trăim acum nu este o glumă, o joacă, deşi oamenii o iau drept glumă sau joacă....
Modul în care predăm credința trebuie să fie unul rezonabil, jertfă bineplăcută lui Dumnezeu (Romani 12, 1), și, cu toate...
Ce folos vom avea de nu ne vom smeri unii faţă de alţii, ci, dimpotrivă, ne vom turbura şi ne...
Ştim de la Sfinţii Părinţi că înţelepciunea are două capete. Cel de jos este frica de Dumnezeu, iar cel de...
Trăim vremuri deloc ușoare. Lumea e stresată, derutată, amărâtă și înrăită. La orice eveniment se judecă, se bârfește, se ajunge...
Trăia odată într-un sat, împreună cu fiul său, un bătrân foarte sărac, dar cu frică de Dumnezeu. Şi la bucurie,...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău