Iarna va trece, primăvara va veni, omul va trece, iar faptele bune ramân înscrise în veșnicie
9:38, luni, 19 martie, 2018 | Cuvinte-cheie: biserica sf spiridon, Chisinau, spitalul de urgenta

Tradiţional în fiecare zi de Duminică la ora 12:00, după încheierea Sfintei Liturghii de la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” am mers împreună cu un grup de tineri la Spitalul de Urgență din Chișinău și am citit Canonul de Pocăinţă către Domnul noostru Iisus Hristos, la biserica în construcţie în cinstea „Sfântului Ierarh Spiridon” ce se zidește pe teritoriul acestei instituții medicale.
Parohul acestei comunităţi, dar şi administratorul acestei minunate lucrări este tânărul preot Mihail Bortă, care mai în glumă, mai în serios a făcut o remarcă: „Sfântul Spiridon își doreşte aici, în mijlocul suferinzilor, un propriu oficiu…” pentru a cerceta bolnavii din cadrul spitalului dar şi pentru a fi mai aproape de toţi credincioşii care vor alerga la el cu credinţă profundă.
De asemenea în cadrul rugăciunii de obşte ne-am rugat pentru ctitorii și binefăcătorii sf. lăcaș în construcție. Fie ca bunul Dumnezeu prin rugăciunile şi mijlocirile Sfântului Ierarh Spiridon să ajute tânăra comunitate ortodoxă de pe lângă Spitalul de Urgență, să ducă la bun sfârşit această lucrare de suflet.
Prin zidirea Sfintelor Biserici omul nu face nimic altceva decât să se apropie de veșnicie. Minunate sunt cuvintele Sf. Efrem Sirul, care spunea: „Biserica este locul unde sunt salvaţi cei condamnaţi la moarte”.
În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur ne învaţă: ”Rugăciunea ne duce la porţile Raiului, iar milostenia le deschide”. Să ne ostenim prin a lucra fapta cea bună ca nu cumva prin lenevirea noastră să ne pierdem sufletele noastre. Totodată, să fim siguri că orice faptă bună pe care o facem este pentru viaţa noastră de apoi. Deci să împrumutăm mâinile noastre lui Dumnezeu şi să zidim împreună acest sfânt locaş. Să ne pregătim cu vrednicie haina de nuntă pentru a ne putea uni cu Mirele vieţii.
Iarna va trece, primăvara va veni, omul va trece, iar faptele bune ramân înscrise în veșnicie…
Dorin Hadîrcă, student anul III Jurnalism




Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei” din Chișinău vă invită la Atelierul de colinde tradiționale, dedicat copiilor și adolescenților pasionați...
O icoană unicală și de o frumusețe rară, reprezentând Preasfânta Treime, a fost montată recent pe fațada turnului clopotniței Bisericii...
Joi, 8 mai, ora 17.00, la Biserica „Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei” de pe lângă Spitalul de Urgență din Chișinău...
În noaptea sfântă a Învierii Domnului, biserica „Sfântul Spiridon al Trimitundei” din curtea Spitalului de Urgență din Chișinău a devenit...
Îl slăvesc prin cântări – Reportaj ProTV realizat în ajunul Învierii Domnului la biserica Sf. Spiridon al Trimitundei din Chișinău....
În Duminica Floriilor, imediat după Sfânta Liturghie praznicală, corul de copii al Bisericii „Sfântul Spiridon al Trimitundei”, de pe lângă...
Dragi prieteni, Cu darul lui Dumnezeu și prin eforturile comunității Sfântului Ierarh Spiridon, ne propunem în anul 2025 să continuăm...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău