95% dintre români cred în Dumnezeu – Infografic
22:25, miercuri, 25 aprilie, 2018 | Cuvinte-cheie: dumnezeu, infografic, monitorizarea presei, români, sondaj, ştiri ortodoxe, ştiri religioase

95% dintre cetăţenii României cred în Dumnezeu, 21% afirmă că merg săptămânal la biserică, iar 27% consideră necesară organizarea unui referendum pentru definirea constituţională a familiei, relevă un infografic realizat de Fundaţia Friedrich Ebert România, notează Agerpres.
Infograficul redă faptul că aproape toţi românii cred în Dumnezeu şi/sau se auto-consideră religioşi (89%), 44% afirmă că se roagă zilnic, iar 33% se auto consideră „religioşi practicanţi”.
79% sunt de acord cu afirmaţia că „este necesar să crezi în Dumnezeu pentru a fi moral şi pentru a avea valori corecte”, iar 67% sunt de acord cu afirmaţia „homosexualitatea trebuie descurajată de societate”.
În schimb, doar 21% spun că merg la biserică săptămânal, 27% consideră necesar sau foarte necesar referendumul cu privire la definirea căsătoriei ca fiind permisă exclusiv între persoane de sex opus, în timp ce ponderea celor care cred că guvernul ar trebui să sprijine răspândirea valorilor religioase este de 46%.



După cum semănătorii n-au nici un folos dacă aruncă seminţele pe cale, tot aşa şi noi n-avem vreun folos de...
Există anumie trepte de credinţă – înaintăm de la mai puţină la mai multă credinţă, de la mai puţină la...
“Cel ce îşi ascunde păcatele lui nu propăşeşte, iar cel ce le mărturiseşte şi se lasă de ele va fi...
Fost-a acest părinte un om trăitor după duh, bine credincios si iubitor de Hristos, temător de Dumnezeu – slujindu-I Lui...
Cuviosul Hariton era din eparhia Licaoniei, locuitor în cetatea Iconiei, creştin bine credincios şi ales întru bunătăţi. Acesta în vremea...
Sfântul Apostol Matia era cu neamul din Betleem, din seminţia lui Iuda. El a învăţat în Ierusalim din copilărie...
Condacul 1 Alesule Voievod şi Împărat al slavei, pe Tine, Făcătorul cerului şi al pământului, văzându-Te pe muntele Taborului, schimbându-Te...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău